În Alba Iulia este nevoie de continuitate, pentru comunitate!
În Alba Iulia este nevoie de continuitate, pentru comunitate!
Am spus public permanent faptul că județul Alba ocupă o poziție bună la nivel național, fiind între primele 10 din țară, în privința Prodului Intern Brut pe locuitor.
În județul nostru, prin toate programele finanțate din fonduri europene în ultimii 10 ani, au fost derulate peste 4000 de proiecte, a căror valoare totală depășește 4,8 miliarde euro, ceea ce înseamnă resurse importante, în special în domeniul infrastructurii de transport și în celc socio-economică. De această etapă de dezvoltare au beneficiat din plin orașele județului, care au înregistrat o evoluție pozitivă, inclusiv fostele orașe monoindustriale, au trecut peste pericolul falimentului și acum polarizează întreaga zonă rurală din vecinătatea lor.
Indiscutabil, în județul nostru municipiul Alba Iulia este unul dintre campionii nu numai de la nivel local, ci și la nivel național, având peste 100 milioane euro atrase spre dezvoltare, prin mai multe proiecte finanțate din fonduri europene. În condițiile în care marea majoritate a oraşelor din România se confruntă cu un regres demografic, ultimii ani de creştere urbană, corelată și cu o creştere economică a zonei metropolitane Alba Iulia, au făcut ca numărul populației să depășească valoarea înregistrată în urmă cu trei decenii.
Alba Iulia se dezvoltă în același ritm cu județul, iar echipa liberală de la conducerea Primăriei, bazându-se pe
experiența acumulată în ultimele două decenii, planifică modul în care se va desfășura această dezvoltare. Este nevoie de continuitate pentru comunitate. Investițiile din perioada 2007-2015 au valorizat Cetatea Alba Carolina, principalele trei căi de intrare în oraș, precum și alte 24 străzi, a căror lungime totală este de peste 25km. Acum, Alba Iulia își continuă proiectele de dezvoltare, fiind unul dintre puținele smart-city din România. Da, sunt încă lucruri de rezolvat în infrastructura edilitară, motiv pentru care continuarea proiectelor de către echipa liberală coordonată de Paul Voicu este esențială. În foarte scurt timp, prin noi proiecte de dezvoltare, vor începe lucrările de modernizare a principalelor bulevarde ale orașului, care vor schimba în bine modul în care se circulă acum pe anumite artere, în special în orele de vârf.
Orașul are pregătite Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, un plan de mobilitate adaptat cerințelor traficului actual, dar și un plan de acțiune pentru energie durabilă și climă, până în anul 2030, documente pe baza cărora vor fi dezvoltate noi proiecte pentru viitorul locuitorilor acestui oraș.
Acum, ținând cont de rezultatele obținute și de proiectele propuse, echipa PNL vine cu încredere, față-n față cu fiecare dintre voi, într-un parteneriat garantat doar de cei care știu ce înseamnă responsabilitatea față de oraș!
Simion Crețu,
PrimVicepreședinte PNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]
