Rămâi conectat

Politică Administrație

În Alba Iulia este nevoie de continuitate, pentru comunitate!

Andreea Ștefan

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În Alba Iulia este nevoie de continuitate, pentru comunitate!

Am spus public permanent faptul că județul Alba ocupă o poziție bună la nivel național, fiind între primele 10 din țară, în privința Prodului Intern Brut pe locuitor.

În județul nostru, prin toate programele finanțate din fonduri europene în ultimii 10 ani, au fost derulate peste 4000 de proiecte, a căror valoare totală depășește 4,8 miliarde euro, ceea ce înseamnă resurse importante, în special în domeniul infrastructurii de transport și în celc socio-economică. De această etapă de dezvoltare au beneficiat din plin orașele județului, care au înregistrat o evoluție pozitivă, inclusiv fostele orașe monoindustriale, au trecut peste pericolul falimentului și acum polarizează întreaga zonă rurală din vecinătatea lor.

Indiscutabil, în județul nostru municipiul Alba Iulia este unul dintre campionii nu numai de la nivel local, ci și la nivel național, având peste 100 milioane euro atrase spre dezvoltare, prin mai multe proiecte finanțate din fonduri europene. În condițiile în care marea majoritate a oraşelor din România se confruntă cu un regres demografic, ultimii ani de creştere urbană, corelată și cu o creştere economică a zonei metropolitane Alba Iulia, au făcut ca numărul populației să depășească valoarea înregistrată în urmă cu trei decenii.

Alba Iulia se dezvoltă în același ritm cu județul, iar echipa liberală de la conducerea Primăriei, bazându-se pe experiența acumulată în ultimele două decenii, planifică modul în care se va desfășura această dezvoltare. Este nevoie de continuitate pentru comunitate. Investițiile din perioada 2007-2015 au valorizat Cetatea Alba Carolina, principalele trei căi de intrare în oraș, precum și alte 24 străzi, a căror lungime totală este de peste 25km. Acum, Alba Iulia își continuă proiectele de dezvoltare, fiind unul dintre puținele smart-city din România. Da, sunt încă lucruri de rezolvat în infrastructura edilitară, motiv pentru care continuarea proiectelor de către echipa liberală coordonată de Paul Voicu este esențială. În foarte scurt timp, prin noi proiecte de dezvoltare, vor începe lucrările de modernizare a principalelor bulevarde ale orașului, care vor schimba în bine modul în care se circulă acum pe anumite artere, în special în orele de vârf.

Orașul are pregătite Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, un plan de mobilitate adaptat cerințelor traficului actual, dar și un plan de acțiune pentru energie durabilă și climă, până în anul 2030, documente pe baza cărora vor fi dezvoltate noi proiecte pentru viitorul locuitorilor acestui oraș.

Acum, ținând cont de rezultatele obținute și de proiectele propuse, echipa PNL vine cu încredere, față-n față cu fiecare dintre voi, într-un parteneriat garantat doar de cei care știu ce înseamnă responsabilitatea față de oraș!

Simion Crețu,

PrimVicepreședinte PNL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Grădiniță nouă la Sebeș, în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 2: Câte grupe și ce capacitate urmează să aibă creșa

Bogdan Ilea

Publicat

în

Grădiniță nouă la Sebeș, în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 2: Câte grupe și ce capacitate urmează să aibă creșa Un proiect de hotărâre din data de 15 aprilie, 2024, al primăriei Sebeș, prevede „Transformare imobil fostă centrală termică -Municipiul Sebeș, în Creşă”, ca nivel antepreșcolar în cadrul Școlii Gimnaziale nr 2. din Sebeș. Având în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea