În Alba, conservatorii și prefectul Gheorghe Feneșer fac jocurile PNL?
Baroni locali în alte județe, se pare că în Alba PSD-iștii sunt niște mielușei naivi!
După eșecul din mariajul cu PNL (din cadrul USL), când la nici o săptămână de la încheierea alegerilor locale, liberalii au făcut alianță cu PDL pentru a obține postul de viceprimar pentru Simone Albani și cel de vicepreședinte CJ pentru Florin Roman, acum sunt în pericol să fie din nou ”încornorați”, de această dată în ”căsnicia” politică cu conservatorii.
În urmă cu ceva timp Florin Roman a anunțat, din biroul său de pe Facebook, că ar fi avut loc o întâlnire a alianței socialist-conservatoare în cadrul căreia s-ar fi împărțit posturile de directori din județ:
”Nu v-ați săturat de dinozauri și mincinoși :))?Astăzi socialistul șef al PSD Alba, Tovarășul Dîrzu spune că nu vor schimba directorii de deconcentrate :))! Asta după ce vineri Dîrzu și Asociații au împărțit posturile ocupate de liberali! Bucată cu bucată! Îți crește nasu ca lui Pinochio Tovarășe Dîrzu :))!”.
Acum, bănuim noi că Florin Roman este un om informat, iar dacă cele scrise de dânsul sunt reale, înseamnă că ceva, cumva, a ”transpirat” din întâlnirea secretă, și se pare că pe filiera conservatorilor.
Iată de ce: în lunile decembrie 2013 – ianuarie 2014, comunicatele trimise presei de Instituția Prefectului Județul Alba i-au distrat pe unii ziariști întrucât la fișierele de word apărea că ar fi fost scrise de un oarecare autor OIR_Guest iar la firmă apărea OIR POSDRU Centru (cine mai are mail-urile poate să verifice și acum fișierele respective). Astfel de fișiere, scrise la OIR POSDRU Centru au mai fost trimise presei și de la AJPIS, de la PNL Alba și de la politicieni PNL-iști.
Noi nu știm sigur cu ce se ocupă această ”companie” OIR POSDRU Centru, dar un lucru este cert, toți acești politicieni și instituții enumerate mai sus, și-au redactat comunicatele sau articolele politice de pe calculatoarele acestei entități juridice. Ne întrebăm chiar dacă s-a făcut vreodată coadă la sediul OIR POSDRU Centru, dacă toți acești domni i-au folosit calculatoarele! Probabil ”compania” respectivă închiriază calculatoare și soft pentru editare de text. Sau poate ”compania” respectivă are ca obiect de activitate consultanța politică, pentru că altfel nu găsim o explicație. Asta ar explica, însă, cum pot ajunge informații dintr-o întâlnire PSD-PC… la PNL.
Astfel, dacă cele postate de Florin Roman pe rețeaua de socializare sunt reale, foarte probabil PSD-iștii din Alba sunt din nou ”încornorați” și au parte de o nouă căsnicie politică nereușită, de data asta cu PC-ul.
Oricum, noi regretăm că nu a dezvăluit mai multe despre posturile de director negociate, la fel cum regretăm faptul că nu ştim şi nu putem să îi informăm pe cititori ce s-a discutat sâmbătă, la ora amiezii, la Hotel Parc, la întâlnirea de taină PNL-PDL la care se pare că au participat printre alții: Teodor Atanasiu, Ioan Lazăr, Mircea Hava, Ion Dumitrel și Alexandru Pereș.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]
