Ştirea zilei

În Alba avem doar „grupări infracţionale ocazionale”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ieri, 26 iulie, la sediul IPJ Alba, şeful acestei instituţii, chestorul principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea a prezentat bilanţul de activitate al poliţiştilor din judeţul nostru în primul semestru al anului 2011. La conferinţa de presă au participat şi cei doi adjuncţi ai şefului IPJ, comisarii şefi Laurenţiu Crişan şi Mihai Rus, comandantul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, comisarul şef Mircea Crişan, alţi factori de răspundere din IPJ.
Activitatea poliţiei din Alba s-a desfăşurat în anul 2011 sub spectrul restructurărilor şi al disponibilizărilor, astfel încât din cele 908 posturi cu care era prevăzută organigrama IPJ Alba la începutul anului acum au mai rămas 790. Efectiv, din sistem au plecat 24 de angajaţi, mare parte agenţi sau personal contractual. La sfârşitul acestei săptămâni, cadrele care muncesc în compartimentele vizate în continuare de restructurare vor susţine examene de competenţe, fiind necesar ca din sistem să mai plece încă 25 de angajaţi. Bugetul aprobat pentru IPJ Alba în 2011 a fost de 36.878.000 lei, din care pentru primul semestru au fost angajate cheltuieli de 22.028.000 lei (20.127.500 pentru salarii). Din cele 484 de autoturisme din dotarea IPJ Alba, doar 183 funcţionează, în prezent gradul de înzestrare fiind de doar 37,8 %.
lÎn 2011, mai mulţi suspecţi cercetaţi în stare de arest preventiv
În prima parte a acestui an au fost înregistrate 6338 sesizări de infracţiuni, din care au fost soluţionate 3775, cu 20 la sută mai puţine ca anul trecut.  Anul acesta au fost anchetate 3020 persoane, 253 fiind cercetate în stare de arest preventiv sau de reţinere.  Raportat la numărul de poliţişti din structurile operative, cele mai multe persoane reţinute/arestate au fost cercetate de lucrătorii poliţiilor din Alba Iulia (57), Sebeş (17), Aiud (15), Câmpeni (9), serviciile de Investigaţii Criminale (43) şi de Investigare a Fraudelor (9). Furturile au rămas cel mai important segment din  infracţiunile contra patrimoniului – 1114.  Şi numărul tâlhăriilor a crescut, de la 16 anul trecut la 28 anul acesta, în perioada analizată.
l Alba şi-a pierdut „profesioniştii”: avem doar „grupări infracţionale ocazionale”
În 2011 nu s-au comis omoruri la comandă, cu arme de foc sau pentru reglarea de conturi între grupări criminale rivale. Infracţiunile de mare violenţă au fost comise în mod spontan, în majoritatea lor pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, în anturajul apropiat sau în familie. În acest context, „lotul Cugir” a fost încadrat de poliţişti în categoria de „grupare infracţională ocazională”. O grupare infracţională „ocazională” din care au fost arestaţi… 27 de membri, chiar la prima înfăţişare în faţa procurorului şi a instanţei. Acestor arestări le-a survenit eliberarea din funcţie a fostului comandant al Poliţiei Cugir, comisarul Nicolae Olaru şi transferarea acestuia la Secţia II de Poliţie Rurală Vinţu de Jos. În paralel, la Cugir s-a considerat absolut necesară reînfiinţarea postului de adjunct al comandantului de poliţie, post care a fost scos deja la concurs zilele acestea.
lContrabandiştilor le-a fost greu (dar nu imposibil) să lucreze în Alba
Prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale s-au concretizat prin începerea urmăririi penale pentru 191 de fapte: 64 în domeniul agroalimentar, 53 în construcţii şi 38 – lemnoase. Pentru contrabandă cu tutun sunt anchetate 19 persoane, din care 11 în arest preventiv. Au fost confiscate 8.473 de pachete de ţigări, 707 litri de alcool şi 109 kg de cafea, 904 mc de lemn. În anul 2011 s-a constatat o creştere a infracţiunilor de fals, înşelăciune şi a infracţiunilor la regimul silvic (cu 134 de persoane anchetate)
În primul semestru al anului 2011 au fost identificate şi reţinute 39 de persoane aflate în urmărire naţională sau internaţională.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

SUBIECTE SIMULARE Evaluarea Națională 2026: Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a la matematică

Ioana Oprean

Publicat

în

SUBIECTE SIMULARE Evaluarea Națională 2026: Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a la matematică Simularea examenului de Evaluare Națională a continuat marți, 17 martie 2026, cu proba la matematică. Elevii de clasa a VIII-a au primit 18 exerciții și probleme la simularea probei de Matematică de la Evaluarea Națională 2026, potrivit subiectelor […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ce SUME vor primi în 2026 localitățile din Alba situate în zona Munților Apuseni pentru compensarea reducerilor la impozitele locale

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce SUME vor primi în 2026 localitățile din Alba situate în zona Munților Apuseni pentru compensarea reducerilor la impozitele locale Banii necesari pentru compensarea cu 50% a taxelor și impozitelor locale în comunitățile defavorizate din zona Munților Apuseni și Biosfera Deltei Dunării sunt prevăzuți în bugetul național, a anunțat, luni, 16 martie 2026, Corneliu Mureșan, […]

Citește mai mult