În Alba: 334 persoane în carantină, 728 izolate la domiciliu. În ultimele 24 de ore au fost aplicate amenzi de aproximativ 93.000 lei
În judeţul Alba, azi 15.04. 2020, se află în carantină 334 persoane, 366 persoane ieşite din carantină, 728 persoane izolate la domiciliu, 3716 persoane ieşite din izolare, 7 persoane vindecate, număr persoane decedate – 5.
Poliţiştii din Alba continuă să acţioneze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgenţă.
În ultimele 24 de ore, 247 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi 48 poliţişti locali au desfăşurat misiuni specifice în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID – 19.
S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 813 persoane aflate în 345 de locaţii, iar echipaje mixte de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi lucrători MApN au intensificat activităţile pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică, care a avut ca scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanţele Militare.
În urma activităţilor au fost aplicate 113 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea dispoziţiilor Ordonanţelor Militare, în valoare de 92.994 lei.
De exemplu, în Alba Iulia, între orele 13.00 – 14.00, 32 de poliţişti şi poliţişti locali au verificat 77 de autovehicule şi 273 de persoane. Cetăţenilor li s-a recomandat să respecte regulile de distanţare socială şi să nu iasă fără motiv din casă.
La Aiud, între orele 10.00 – 12.00, 14 poliţişti, poliţişti locali şi angajaţi MApN au verificat 40 de autovehicule şi 145 de persoane şi au făcut 17 controale la persoanele aflate în izolare.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba continuă să desfăşoare misiuni în contextul răspândirii Covid19. Încă de la începutul epidemiei, zilnic peste 100 de jandarmi au fost angrenaţi în: misiuni de escortare a convoaielor auto, misiuni de asigurare a măsurilor de ordine publică în zona centrelor de carantină, misiuni desfăşurate în vederea verificării modului de respectare a prevederilor ordonanţelor militare, misiuni executate în cooperare cu poliţia pentru verificarea respectării măsurilor impuse.
În ultimele 24 de ore, 116 jandarmi au acţionat pe raza judeţului Alba. În urma acţiunilor specifice au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.000 de lei. Aceste sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare cu privire la circulaţia persoanelor.
Facem un apel către toţi locuitorii judeţului nostru să respecte recomandările specialiştilor privind normele de igienă şi distanţare socială, precum şi prevederile Ordonanţelor Militare emise.
Instituţia Prefectului – Judeţul Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Componenta integrală a planului de selecție a administratorilor, la aprobare în Consiliul Local
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Componenta integrală a planului de selecție a administratorilor, la aprobare în Consiliul Local Componenta integrală a planului de selecție a celor 3 administratori ai Societății „Alba Iulia Transport Local” SRL va intra la aprobare în Consiliul Local în ședința de joi, 28 mai 2026. În 14 mai […]
INCENDIU în Șard: Baloți de paie cuprinși de flăcări. Intervin pompierii Un incendiu s-a produs în după amiaza zilei de duminică, 24 mai 2026 în Șard. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la baloți de paie în localitatea Șard, comuna Ighiu. Forțe alocate: 1 autospecială de stingere cu apă și […]
INCENDIU în Petrești: Foc la un coș de fum. Intervin pompierii Un incendiu s-a produs în după amiaza zilei de duminică, 24 mai 2026, în Petrești. „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în Petrești, strada Zorilor. Din informațiile primite de la apelant incendiul se manifestă la o anexă gospodărească. Forțele alocate: […]