Actualitate

În 9 februarie, patronatele și sindicatele din industria alimentară protestează la Ministerului Mediului. Motivul: TAXA pe ambalaje

Ioana Oprean

Publicat

în

În data de 9 februarie, patronatele și sindicatele din industria alimentară vor picheta sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ca urmare a problemelor generate de obligațiile pe care producătorii trebuie să le respecte, în sensul achitării unei penalități de 2 lei pentru fiecare kilogram de deșeu de ambalaj necolectat și nereciclat, potrivit anunțului pe care Emil Dumitru, președintele Federației Naționale a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România – Pro Agro l-a făcut, joi, într-o conferință de presă.

Petrecerea Divorțaților

protestProtestul va avea loc în Piața Constituției, începând de la ora 11,00, iar potrivit organizatorilor sunt așteptate peste 2.500 de persoane.

”Marți, 9 februarie 2016, de la ora 11,00, va fi un protest de amploare al industrie alimentare pentru penalitatea care ni se impută nejustificat. Ne-am dori ca luni (8 februarie 2016, n.r.) să anunțăm că renunțăm la protest, dar pentru asta ar trebui să existe disponibilitatea pentru dialog din partea Ministerului Mediului”, a spus Dumitru.

La rândul său, Ștefan Nicolae, președintele Agrostar — Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe, a adăugat: ‘Sperăm că atunci măcar doamna ministru (a Mediului, Cristiana Pașca Palmer, n.r.) se va trezi și va dori să bea cu noi o cafea, și să-i prezentăm soluțiile pe care le avem’.

Miercuri, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristina Pașca Palmer, a declarat, după ședința săptămânală de Guvern, referitor la scandalul reciclării ambalajelor, că va avea loc o întâlnire tehnică între ministere și discuții cu producătorii în vederea identificării unor soluții pe acest subiect.

Patronatele și sindicatele din industria alimentară au solicitat, în data de 25 ianuarie, suspendarea obligației de plată a contribuției privind reciclarea ambalajelor până la crearea unui cadru legislativ „transparent, echitabil și controlabil” pentru toți actorii din lanțul de reciclare, solicitând la unison demiterea ministrului Mediului pentru proasta gestionare a sistemului de colectare și reciclare și lipsa de control a autorităților.

Reprezentanții industriei de conserve din România și cei din piața laptelui au afirmat că plata taxei de reciclare de 2 lei/kilogramul de ambalaj va aduce falimentul multor fabrici de profil și disponibilizarea a peste jumătate dintre angajați din aceste sectoare, toate aceste costuri urmând să fie plătite din buzunarele consumatorilor.

Ministerul Mediului preciza, pe 21 ianuarie, într-un comunicat de presă, că intenția autorităților din domeniu nu este de a aplica penalități pentru fiecare kilogram de deșeu nereciclat, ci de a impulsiona un sistem funcțional de management al deșeurilor de ambalaje care să nu plaseze România în nefericita situație a unui infringement pe această temă, caz în care penalitățile europene ajung și la 200.000 euro pe zi. (Z.U.)

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi

Ioana Oprean

Publicat

în

De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi O vizită de câteva minute la supermarket se poate transforma, de multe ori, într-o sesiune de cumpărături neplanificate. Intrăm pentru câteva produse, dar ieșim cu sacoșele pline, după ce am cedat […]

Citește mai mult

Actualitate

Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli

Ioana Oprean

Publicat

în

Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli Radu Marinescu, ministrul Justiției, a declarat luni, într-un interviu la Adevărul, că vor fi luate o serie de măsuri, în urma incidentelor recente din școli. Printre acestea, se află și […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026 Principalii parteneri de relații internationale ai județului Alba, dupa ponderea în valoarea totală a exporturilor și importurilor, au fost, în iulie 2026, Germania (57,9%), Italia (7,8 %) și Franța (6,5%) – la export, respectiv Germania (55,6%), […]

Citește mai mult