Rămâi conectat

Ştirea zilei

În 5-6 septembrie, la Alba Iulia – Întâlnire transnațională în cadrul proiectului ”Gastronomic Cities”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

*Demonstrație de artă culinară cu bucătari din Italia, Spania, Grecia și România

gastronomic citiesÎn perioada 5-6 septembrie 2014 are loc la Alba Iulia evenimentul transnațional al proiectului Gastronomic Cities (Orașe gastronomice) din al cărui consorțiu face parte și Municipiul Alba Iulia. Orașele participante în cadrul proiectului alături de Alba Iulia sunt: Burgos (Spania) – în calitate de coordonator de proiect, Fermo (Italia), Korydallos (Grecia) și L’Hospitalet (Spania).

Proiectul finanțat în cadrul programului Comisiei Europene URBACT II se dorește a fi unul inovator și urmărește exploatarea potenţialului gastronomic al oraşelor partenere, în vederea creării unor strategii integrate de dezvoltare economică şi turistică. Îmbunătăţirea ofertei turistice a oraşelor prin plasarea turismului de tip culinar în centrul strategiilor turistice locale este un alt obiectiv vizat. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt reprezentanți HORECA (hotel, restaurant, catering), producători și bucătari locali, care pot contribui la dezvoltarea turismului prin promovarea gastronomiei și a produselor locale, și care au beneficiat de activități de schimb de bune practici în cadrul vizitelor de studiu din orașele partenere.

17 reprezentanți ai orașelor partenere vor fi prezenți la Alba Iulia pe perioada evenimentului transnațional, reprezentanți ai autorităților locale dar și ai sectorului HORECA.

Totodată, vineri, 5 septembrie, începând cu ora 16.00, la Hotel Parc din Alba Iulia, 5 bucătari din Italia, Spania și Grecia se vor alătura lui Cosmin TOMA – unul dintre cei mai apreciați bucătari ai comunității locale, participant în cadrul emisiunii Top Chef, pentru a oferi albaiulienilor pentru prima oară un spectacol gastronomic inedit, gătind în fața spectatorilor rețete care i-au consacrat.

Albaiulienii sunt așteptați în număr cât mai mare să participe la evenimentul gastronomic organizat de către Primăria Municipiului Alba Iulia alături de orașele partenere, pentru a lua parte la prima reprezentație de gătit pusă în scenă în cealaltă capitală de către participanții în cadrul proiectului.

„Artiștii” care dau savoare evenimentului angajați în dialogul secretelor gastronomice sunt: Miguel COBO (Briviesca- Burgos) – Chef la hotelul restaurant El Vallés finalist pe locul trei în concursul TOP CHEF din Spania, Isabel ALVAREZ (Burgos) – Chef și profesor la Școala profesională pentru bucătari Maria Madre, Francisco BELTRAN ALDOMA (L’Hospitalet) – Chef și profesor la Centrul de Formare HORECA din L’Hospitalet, Stefano ISIDORI (Fermo) – Chef și profesor la Centrul de formare HORECA din Fermo, Alkiviadis VIRVILIS (Korydallos) – Chef la restaurantul Papagalo Verde și Cosmin TOMA – participant la concursul TOP CHEF din România, un bucătar foarte apreciat al orașului Alba Iulia.

Europa se remarcă prin cultură, educație, istorie, dar poate cel mai delicios mod de a cunoaște Europa ca turist este prin tradiții culinare de excepție. Obiectivele turistice nu pot exista fără oamenii locului, fără cei care leagă turistul în mod personal prin ospitalitate și « bucate alese ». Fără a avea o tradiție în domeniul turismului, orașul Burgos – coordonatorul proiectului Gastronomic Cities, devine capitala gastronomiei în Spania anului 2013, din acel moment numărul de turiști crescând considerabil. La Alba Iulia numărul de turiști este în creștere, lucru îmbucurător pentru noi care ne arată că investițiile din ultimii ani nu au fost în zadar. Și, pentru că  «arta cu cei mai mulți adepți rămâne totuși arta culinară» după cum și scriitorii admit, pe lângă evenimentele culturale care aduc în fața scenelor mii de consumatori de artă și cultură, e important să dezvoltăm și alte sectoare conexe ale turismului local. Acest eveniment gastronomic este o ocazie inedită de a ne adresa pasionaților de artă culinară și, nu în ultimul rând, gurmanzilor, care pot contribui în mod direct la dezvoltarea economiei locale”, a declarat Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Deputatul Călin Matieș, ales președinte al AUR Alba, la primele alegeri organizate de filiala județeană. L-a avut contracanditat pe Cristian Crișan

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Deputatul Călin Matieș, ales președinte al AUR Alba, la primele alegeri organizate de filiala județeană. L-a avut contracanditat pe Cristian Crișan În această seară a avut loc, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, primele alegeri în organizația județeană a AUR Alba. De altfel, filiala este prima din țară care organizează alegeri, urmând […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Noul program al autobuzelor din Alba Iulia Linia 103 și 104 din 1 Noiembrie 2025. AIDA-TL a aprobat bugetul și programul de transport

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Noul program al autobuzelor din Alba Iulia Linia 103 și 104 din 1 Noiembrie 2025. AIDA-TL a aprobat bugetul și programul de transport În ședința AIDA-TL din 31 octombrie 2025, a fost aprobat noul program de transport pentru Alba Iulia, care va intra în vigoare începând cu 1 noiembrie 2025, precum și bugetul alocat Serviciului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO-VIDEO | Bostaniada 2025 la Alba Iulia: O seară de Halloween plină de dovleci, creativitate și surprize pentru copii și părinți

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Primăria Municipiului Alba Iulia a organizat vineri, 31 octombrie 2025, de la ora 18:30, o nouă ediție a evenimentului Bostaniada, în curtea Școlii Generale din Micești. Evenimentul a reunit zeci de copii, părinți și bunici, oferind o seară plină de creativitate și voie bună. Copiii care au participat au fost costumați în diverse personaje, de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea