În 2018, salariul brut în România a ajuns la 1.000 de euro. În buzunar vom avea însă doar vreo 35 de euro în plus anul acesta
În 2018, salariul brut ajunge la aprope 1.000 de euro în România, similar cu cel obţinut de cetăţenii altor state europene. Creşterea în termeni reali este mult mai mică, salariul mediu net, ajustat cu inflaţia, fiind plasat sub 550 de euro. Creşterea nominală se datorează transferului contribuţiilor de la angajator la angajat şi nu reprezintă altceva decât o frână pe termen lung a creşterii salariului net, care anul acesta va creşte cu 12-35 de euro, în cel mai fericit caz.
Analiştii economici previzionează că, în acest an, salariul real mediu net va avea o creştere cuprinsă între 3,7% şi 8,5% faţă de anul precedent. Raportat la cuantumul în euro, creşterea din 2018 faţă de 2017 ar fi cuprinsă între 12 şi 35 de euro, valoare infimă faţă de majorările de 10%-30%, anunţate în programul de guvernare. Brutul în schimb are o creştere de până la 980 de euro faţă de 723 de euro anul trecut.
Creşterea salariilor este erodată de transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, care taie din start 20% din creşterea brută a salariului, apoi, de inflaţia galopantă. „Mutarea de contribuţii de la angajat la angajator face ca mare parte din majorarea salarială să fie egală cu zero şi să apară doar scriptic”, a declarat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal şi economist şef al Raiffeisen Bank, cel care spune că dinamica salariilor este mult mai slabă decât pare, iar creşterile din 2018 faţă de 2017 sunt de maximum 8%.
Pe de altă parte, datele Institutului Național de Statistică (INS) indică creșterea salariului mediu net pe economie cu 0.1% lună/lună și cu 11.2% an/an la 2,487 lei în februarie. După ajustarea cu dinamica prețurilor de consum salariul a crescut cu 6.2% an/an în februarie, în accelerare de la 3.5% an/an în ianuarie.
Ultimele date furnizate de INS arată că salariul mediu pe economie a ajuns la valoarea de 2.487 de lei net în luna februarie a acestui an, în creştere cu 11,2% faţă de perioada similară a anului trecut. IT-iştii au rămas şi în februarie cel mai bine plătiţi, ajungând la un salariu mediu net de 6.134 de lei net, în creştere cu 9% faţă de 2017. Cele mai mici salarii din economie le primesc angajaţii din sectoarele hoteluri şi restaurante, unde nivelul salarial mediu a ajuns la 1.499 de lei net în februarie, în creştere cu 11% faţă de anul trecut.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Divorț 2026: Românii își pot păstra numele după divorț, fără acordul fostului soţ. Proiect adoptat de Senat
Divorț 2026: Românii își pot păstra numele după divorț, fără acordul fostului soţ. Proiect adoptat de Senat Senatul României a adoptat luni, 30 martie 2026, cu majoritate de voturi, o propunere legislativă USR care simplifică regulile privind numele de familie după divorț. Noua reglementare le oferă foștilor soți o alegere clară și simplă: pot păstra […]
Copiii cu cerințe speciale ar putea primi masă caldă sau pachet alimentar în loc de alocație de hrană în bani
Copiii cu cerințe speciale ar putea primi masă caldă sau pachet alimentar în loc de alocație de hrană în bani Senatul a aprobat la sfârșitul lunii martie 2026, cu 97 de voturi „pentru” și o abținere, modificarea Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Prin noua formă, alocația de hrană destinată copiilor cu cerințe […]
Lunea Mare: Tradiţii şi Obiceiuri din ziua în care încep Patimile Domnului. Iosif, aruncat de fraţii săi in fântână, semnifică punerea lui Hristos în mormânt
Lunea Mare: Tradiţii şi Obiceiuri din ziua în care încep Patimile Domnului. Iosif, aruncat de fraţii săi in fântână, semnifică punerea lui Hristos în mormânt Începând cu seara Floriilor şi până în Sfânta zi de Sâmbăta Mare, inclusiv, în toate bisericile ortodoxe se săvârşesc slujbe speciale, cunoscute sub numele de denii. În această săptămână se […]