Politică Administrație

În 2015 prin Programul „Rabla” se pun la dispoziţia persoanelor fizice 20.000 de tichete electronice

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Prima de casare a rămas aceeaşi, adică 6.500 de lei, dar ecobonusul este mai mare

Petrecerea Divorțaților

Programul „Rabla” va continua şi în acest an, iar cei care vor să-şi caseze maşinile vechi vor primi o primă de 6.500 de lei, la care se va putea adăuga un ecobonus mai mare decât cel de anul trecut. Dacă în 2014 ecobonusul era de 500 de lei, în 2015 acesta va fi de cel puţin 750 de lei şi va putea ajunge până la 2.500 de lei.

Concret, pentru cumpărarea unui autovehicul nou, la prima de casare se poate adăuga un ecobonus pentru fiecare dintre următoarele caracteristici (însă nu mai mult de două ecobonusuri cumulate), astfel: un ecobonus de 750 de lei la cumpărarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt, potrivit menţiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou; un ecobonus de 1.500 de lei la cumpărarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; un ecobonus de 2.500 de lei la cumpărarea unui autovehicul nou electric hibrid.

Proprietarii pot beneficia de prima de 6.500 de lei şi de ecobonus doar dacă achiziţionează un autoturism nou în schimbul casării unei maşini uzate cu o vechime mai mare sau egală cu 8 ani, conform ghidului recent publicat. De asemenea, persoanele fizice vor putea ceda şi în acest an prima de casare către altcineva. Potrivit ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, în cadrul programului vor fi disponibile 25.000 de tichete electronice, dintre care 20.000 pentru persoanele fizice (faţă de 17.000, câte au fost în 2014). Perioada în care persoanele fizice se vor putea înscrie în Programul „Rabla” urmează să fie stabilită de Administraţia Fondului pentru Mediu.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească persoanele fizice Persoanele fizice care vor să obţină în acest an prima de casare vor beneficia de aceasta dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au domiciliul/ reşedinţa în România; n-au obligaţii de plată la bugetul local; se înscriu la un producător validat, în vederea achiziţionării unui autovehicul nou şi obţin nota de înscriere; predau autovehiculul uzat unui colector autorizat şi obţin certificatul de distrugere; radiază din evidenţa circulaţiei autovehiculul uzat şi obţin certificatul de radiere; prezintă producătorului validat dovada distrugerii şi a radierii din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat; achiziţionează autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere. Proprietarii de automobile uzate se vor putea înscrie în program prin prezentarea, la un producător validat, a unui dosar de participare ce va include o serie de acte, printre care o copie certificată a actului de identitate propriu, certificatul de înmatriculare a maşinii uzate şi cartea de identitate a acesteia.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult