În 14 și 15 august, restricţii impuse pe autostrăzi şi drumuri naţionale intens circulate
Circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisă marţi şi miercuri, pe Autostrăzile A1 şi A2, precum şi pe DN 7 şi DN39.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române marţi, 14 august, între orele 16.00 – 22.00 şi miercuri, 15 august, între orele 06.00 – 22.00, în zilele de Adormirea Maicii Domnului şi ziua anterioară, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, respectiv 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă pe mai multe drumuri din ţară.
Astfel, vor fi restricţii pe Autostrada A2 Bucureşti (intersecţie cu Centura Bucureşti) – Fundulea – Lehliu (intersecţie cu DN3) – Feteşti (intersecţie cu DN3B) – Cernavodă (intersecţie cu DN3) – Murfatlar (intersecţie cu DN3) – pe ambele sensuri. Restricţia se aplică pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Pe DN7 Piteşti, de la ieşirea din municipiu – Râmnicu Vâlcea – Veştem (intersecţie cu DN1) – pe ambele sensuri se va circula cu restricţii de tonaj pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
De asemenea, pe DN39 Agigea (intersecţie cu DN 39A) – Mangalia (intrare municipiu) – pe ambele sensuri se se aplică restricţii pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Totodată marţi, până la ora 17.30, din cauza lucrărilor de colectare a nisipului din zona mediană, este restricţionată circulaţia autovehiculelor pe a doua bandă, la kilometrul 70 al Autostrăzii A1 pe sensul Bucureşti către Piteşti.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Sociologul Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată”
Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată” Criza pe care o traversăm nu este un accident strecător, ci este noua noastră realitate permanentă, avertizează experții. În timp ce hărțile puterii se redesenează prin război, nota de plată ajunge direct în buzunarele noastre. […]
PENSII 2026: Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște?
Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște? În mod normal în România pnsiile virate pe card sunt transferate de Casa Națională de Pensii Publice în jurul datei de 12 ale fiecărei luni. Pentru luna aprilie 2026, există însă posibilitatea ca plata să fie făcută mai devreme, deoarece […]
„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent
„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent 46 de milioane de euro în 2 ani au fost ncasați de Transelectrica pentru energie care NU a fost transportată. „Corupție, incompetență sau pur și simplu tupeu de la băieții care controlează energia românilor? Alegeți voi. Eu […]
