Actualitate

Ilie Bolojan anunță concedieri masive în CJ Bihor: Vor pleca peste 200 de oameni din instituțiile subordonate

Ioana Oprean

Publicat

în

Ilie Bolojan, fostul primar al municipiului Oradea, actual Preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, despre care liberalii spun că reprezintă un model exemplar de administrație publică locală, a anunţat, marţi, reducerea cu 21% a posturilor din cele zece instituţii subordonate.

Petrecerea Divorțaților

Este vorba de un număr total de 420 de posturi, inclusiv 165 vacante, ceea ce înseamnă o reducere efectivă de personal de 14% – 255 de posturi. Decizia vine după ce în prima sa conferinţă de presă de la preluarea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan a anunţat o reorganizare din temelii a instituţiei, în urma căreia, de la 1 decembrie, vor fi concediaţi jumătate din angajații CJ.

„Aceasta este etapa a treia, care finalizează reorganizările de instituţii pe care ne-am propus să le facem până la finalul acestui an, urmând ca anul viitor, analizând efectele acestei reorganizări, cel mai târziu până în vară, să optimizăm lucrurile acolo unde se va dovedi că este necesar. Aşa cum ştiţi, prima etapă a constat în reorganizarea aparatului propriu al Consiliului Judeţean, a doua etapă, asociaţiile şi fundaţiile, iar acum instituţiile din subordine „, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Ilie Bolojan.

Unităţile din subordine sunt DGASPC, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şinca”, revista de cultură „Familia”, revista culturală „Várad”, Şcoala de Arte „Francisc Hubic”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Muzeul Ţării Crişurilor, Teatrul „Regina Maria”, Teatrul „Szigligeti” şi Filarmonica de stat Oradea.

În urmă cu o lună, managerilor acestor instituţii li s-a solicitat să facă analize şi propuneri pentru reorganizare şi creşterea eficienţei. Bolojan a subliniat că toate măsurile au fost propuse de actualii manageri, cu excepţia unui caz particular, la filarmonică.

Vechea organigramă cuprindea 1.973 de posturi, din care 165 vacante, cea nouă urmând să aibă 1.553 de posturi, din care 56 cu jumătate de normă şi unul temporar vacant, alte 15 posturi fiind de la pază.

Bolojan a arătat că, imediat după preluarea mandatului, a constatat imposibilitatea de a plăti salariile către angajaţii DGASPC, existând un deficit de peste 3 milioane de euro ce reprezenta salariile pe două luni pentu cei circa 1.200 de angajaţi.

„Abia la începutul lunii decembrie, după demersuri pe lângă Guvernul României, după ce ne-am scotocit toate conturile şi am tăiat toate cheltuielile, am reuşit, din păcate după o lună, să facem o rectificare de buget prin care am alocat circa patru milioane de euro către DGASPC, astfel încât s-au plătit salariile cu o lună întârziere. A fost o situaţie foarte neplăcută. Nu vom mai ajunge într-o astfel de situaţie anii următori, pentru că ar însemna să nu învăţăm nimic din ceea ce s-a întâmplat”, a precizat preşedintele CJ Bihor.

El a menţionat că, în urma analizei efectuate în cele zece instituţii, au fost constatate „metehnele descoperite în etapa întâi şi a doua”: structuri ineficiente cu servicii paralele de pază şi pompier, personal supradimensionat, structură administrativă stufoasă din cauza „pulverizării” instituţiilor, în condiţiile în care fuziunea unora i-ar degreva de aspectele administrative, precum şi cheltuieli aparent nejustificate pentru diverse contracte cu PFA-uri sau SRL-uri, care vor fi verificate.

„Ceea ce vă pot spune, din datele noastre, este că prin aceste măsuri pe care încercăm să le luăm, vom ajunge la nişte economii care se situează în jurul valorii de 6 milioane de euro, din care jumătate va fi folosită ca să nu mai aveam bătăi de cap cu plăţile de salarii, iar celelalte sume vor fi duse în investiţii, alături de primăriile din judeţ”, a mai spus Bolojan.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Accident pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Un TIR s-a răsturnat în apropiere de ieșirea de Miercurea Sibiului. Trafic blocat pe un sens

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Un TIR s-a răsturnat în apropiere de ieșirea de Miercurea Sibiului. Trafic blocat pe un sens Un accident rutier a avut loc joi dimineața pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Traficul este blocat pe un sens de mers. Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva intervin de urgență la […]

Citește mai mult

Actualitate

Înmatriculările de autoturisme noi în cădere liberă: Au scăzut cu 26,4% în trimestrul III din 2026. Date INS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Înmatriculările de autoturisme noi în cădere liberă: Au scăzut cu 26,4% în trimestrul III din 2026. Date INS Înmatriculările de autoturisme noi în România au înregistrat o scădere de 26,4% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În schimb, înmatriculările de mopede și motociclete au crescut cu 20,4%, potrivit […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensie anticipată și salariu: Poți să te pensionezi înainte de termen și să te angajezi fără să pierzi banii de la stat?

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensie anticipată și salariu: Poți să te pensionezi înainte de termen și să te angajezi fără să pierzi banii de la stat? Românii care aleg să iasă la pensie înainte de împlinirea vârstei standard trebuie să fie atenți atunci când decid să se reangajeze. Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii stabilește clar că […]

Citește mai mult