Curier Județean

ÎCCJ a respins, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de Ioan Tarnu și Liviu Schiau împotriva deciziei de condamnare din ”Dosarul utilajelor agrcole furate din UE”

Ioana Oprean

Publicat

în

Recursurile în casație formulate de Ioan Tarnu și Liviu Schiau împotriva deciziei de condamnare din ”Dosarul utilajelor agrcole furate din UE” au fost respinse, ca nefondate, de ÎCCJ. Soluția în acest dosar a fost publicată, joi, 19 ianuarie, pe portalul instanței.

Petrecerea Divorțaților

judecator-justitie”Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii Schiau Liviu, Tarnu Ioan şi Condor Mircea Gheorghe împotriva deciziei penale nr. 114/A din 24 martie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 702/57/2011. Obligă recurenţii – inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi Shiau Liviu şi Tarnu Ioan, în sumă de câte 360 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul – inculpat Condor Mircea Gheorghe până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă”, se arată în minuta instanței.

Reamintim că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat în data de 24 martie 2016, sentinţa definitivă în ”Dosarul utilajelor agrcole furate din UE”. Între cele 32 de persoane trimise în judecată s-au aflat și Ioan Tarnu, fostul director al SRI Alba, și Liviu Schiau, fost ofițer BCCO Alba Iulia. Cei doi au fost condamnați la 3, respectiv 2 ani de închisoare cu suspendare, după ce în anul 2014, Curtea de Apel Alba Iulia i-a achitat, pe motiv că ”faptele imputate de procurori – constituirea unui grup infracțional organizat și favorizarea infractorului – nu există”.

Fostul şef al SRI Alba, locotenent-colonel Ioan Tarnu şi subcomisarul de la BCCOA Alba, Liviu Schiau, acuzaţi de sprijinirea unui grup infracţional şi favorizarea infractorului, au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT Hunedoara în anul 2011. „În sarcina inculpaţilor Tarnu Ioan şi Schiau Liviu se reţine că, în virtutea funcţiilor deţinute, au acordat sprijin infracţional inculpatului Stanciu Mircea şi l-au informat cu privire la momentul efectuării unor activităţi procedurale şi procesuale în cauză, activitatea lor fiind de natură să îngreuneze cercetările ce se efectuau în dosarul penal instrumentat de către procurorii DIICOT”, s-a precizat la data respectivă, într-un comunicat de presă. Ca urmare a acestor evenimente, Ioan Tarnu a fost suspendat din funcţie.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut Un accident rutier a avut loc joi seara, la Câmpeni. Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a […]

Citește mai mult