Horea și Cloșca, executați pe Dealul Furcilor din Alba Iulia în 28 februarie 1785. Crișan s-a spânzurat în închisoare

Horea și Cloșca, executați pe Dealul Furcilor din Alba Iulia în 28 februarie 1785. Crișan s-a spânzurat în închisoare

Locul execuţiei lui Horea şi Cloşca a fost stabilit la Alba Iulia, pe Dealul Furcilor, deasupra viilor, înspre Partoş. Aici a fost ridicat un eşafod înalt, astfel încât execuţia să fie văzută cât mai bine. Pentru ziua execuţiei au fost aduşi, sub drastică poruncă împărătească, câte trei oameni bătrâni şi trei mai tineri, din 419 localităţi din comitatele răsculate ale Transilvaniei: în total 2515 oameni. Crișan s-a spânzurat în închisoare.

După citirea sentinţei, în limbile maghiară, germană şi română, călăul Albei Iulia, cu ucenicii săi, începură execuţia. Modul în care era practicată zdrobirea cu roata se cunoaşte din codicele terezian, din documente şi este aidoma ilustrată de unele reprezentări grafice contemporane.

Citește și Înfrângerea răscoalei și execuția din 28 februarie 1785 – răstignirea lui Horea și Cloșca pe roată

Condamnatul era aşezat pe spate, în poziţie răstignit, pe un “pat” lucrat fie din doua bârne cioplite, îmbinate în formă de X, pe care era legal de mâini şi de picioare, fie în formă simplă: mâinile şi picioarele condamnatului erau legate la capete de ţăruşi, iar sub el, mai ales pe sub picioare şi pe sub mâini erau aşezate curmeziş, la mici distanţe, bucăţi de lemn, cum se pare că a fost cazul aici. Roata de execuţie era o roată de car, obişnuită sau mai mare, cu butucul plin şi neferecată, în schimb având fixat pe circumferinţă, la o parte, o şină de fier în formă de citit.

Călăul se aşeza în picioare deasupra condamnatului, mai precis deasupra locului unde avea să lovească, fixând roata cu ambele mâini de obezi, perpendicular, cu fierul în jos, şi aşa izbea la intervale mai lungi sau mai scurte, de obicei în dreptul spaţiului dintre bucăţile de lemn, astfel ca orice lovitură de roată să fie o frântură de os sigură.

Pe una din stampe citim şi prescripţia că intervalul dintre lovituri să fie de trei minute (răstimp în care călăul făcea cu roata fel de fel de mişcări pentru a da cât mai mare spectaculozitate execuţiei), iar dacă din lovitură condamnatul ar leşina, să fie trezit aruncând peste el o găleată de apă. Arta călăului era de a prelungi chinurile condamnatului, de a-l face să îndure din plin fiecare lovitură şi de a-l ţine în cursul execuţiei treaz şi cât mai mult în viată, ca să îndure cât mai multe. Lovitura de gratie, care se dădea în dreptul inimii, era o favoare; ea era mortală. La sfârşit călăul, cu ucenicii săi care l-au ajutat în toate fazele execuţiei, proceda la operaţiile prescrise de sentinţă şi la vehicularea părţilor în locurile indicate.

Înainte de moarte, Horea şi Cloşca au fost împărtăşiţi creştineşte de preotul neunit Nicolae Raf din Maierii Albei Iulii, care în prealabil le scrisese la amândoi şi testamentele.

Ştiind ce avea să urmeze, Crişan se spânzură în închisoare cu nojiţele de la opinci, la data de 13 februarie 1785. Capul său a fost expus într-o ţeapă în faţa propriei case. Trupul i-a fost despicat de călău în bucăţi, iar acestea trimise şi expuse public în diverse localităţi (Abrud, Bucium, Brad şi Mihăileni) ai căror ţărani se răsculaseră, cu scopul de a-i îngrozi pe aceştia şi a-i descuraja, ca să nu mai încerce pe viitor să se ridice împotriva nobilimii maghiare din Transilvania.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI