Guvernul vrea să introducă un nou contract de muncă, teleworking-ul. Vezi care sunt avantajele acestui tip de contract
Guvernul vrea să introducă noi tipuri de contracte de muncă, de tip teleworking sau net-jobs, în prezent fiind în curs de elaborare un proiect de act normativ pe această temă. Și astăzi există persoane care practică legal un astfel de job (fiind plătite pe drepturi de autor sau ca PFA etc), însă miza pare a fi una nu atât a legalizării, cât a impozitării acestora, mai ales a persoanelor care lucrează din România pentru companii cu sediul în alte state.
Potrivit unui document al Ministerului Muncii, o persoană care lucrează prin teleworking va fi definită ca “orice persoană care lucrează de la distanță folosind tehnologia informației, în cadrul unui contract de muncă în care activitatea care ar putea fi efectuată și la sediul/spațiile angajatorului, este efectuată în mod regulat în afara sediului/spațiilor respective”.
Persoanele care vor lucra în regim de teleworking ar urma să beneficieze de aceleași drepturi, garantate prin legislația și prin contractele colective aplicabile, ca și persoanele similare care prestează activități în sediul angajatorului. Angajatorul va fi răspunzător pentru luarea masurilor necesare, în special în ceea ce privește software-ul, pentru a asigura protecția datelor utilizate și prelucrate de persoana care lucrează în regim de teleworking în scop profesional.
“Persoana care lucrează în regim de teleworking își gestionează organizarea programului sau de lucru cu respectarea legislației aplicabile, a contractelor colective și a regulamentului intern al angajatorului”, se precizează în documentul MMJS.
De asemenea, surse Profit.ro indică faptul că sunt discuții pentru completarea Codului Muncii cu următorul articol:
„”se introduce art.1071 – 1074, cu următorul cuprins:
„Art.1071.- (1) Telemunca este o formă de organizare a muncii, prin intermediul căreia salariații, utilizând tehnologiile informatice, îndeplinesc atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o dețin în alt loc decât sediul sau domiciliul angajatorului, după caz.
(2) În înțelesul prezentei legi, are calitate de telesalariat orice persoană care desfășoară activitatea în condițiile alin.(1).
(3) În vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu ce le revin, telesalariații își stabilesc singuri programul de lucru.
(4) Angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului, în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau contractul individual de muncă, după caz.
Art.1072.- (1) În vederea încheierii contractului individual de muncă cu prestarea activității prin telemunca, salariatul trebuie să consimtă în mod expres și explicit asupra acestui mod de organizare a muncii.
(2) Refuzul salariatului de a consimți la prestarea activității pe bază de telemunca nu poate constitui motiv de sancționare disciplinară a acestuia.
Art.1073.- Contractul individual de muncă se încheie în condițiile art.16 și conține, în afara elementelor prevăzute la art.17 alin.(3), următoarele mențiuni:
a) locul din care prestează munca telesalariatul;
b) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului și modalitatea concretă de realizare a controlului;
c) obligația angajatorului de a asigura telesalariatului condițiile tehnice necesare prestării muncii, precum și alte facilități utile bunei desfășurări a activității, cu excepția cazului în care părțile nu convin altfel;
d) lista echipamentelor puse la dispoziția telesalariatului de către angajator;
e) obligația angajatorului de a asigura transportul la și de la locul în care prestează munca telesalariatul al materiilor prime și materialelor pe care le utilizează în activitate, precum și al produselor finite pe care le realizează;
f) obligația angajatorului de a informa telesariatul cu privire la dispozițiile din reglementările legale, din contractul colectiv de muncă aplicabil sau ale regulamentului intern, după caz, în materia protecției datelor cu caracter personal”.
Introducerea de noi tipuri de contracte de muncă de tipul teleworking, net-jobs este una din măsurile prevăzute în programul de guvernare al actualului guvern, care a precizat că “obiectivul principal în materie de ocupare a forței de muncă, stabilit în contextul Strategiei Europa 2020, este de a atinge ținta de 70% în privința ratei de ocupare pentru grupa de vârstă 20-64 ani”.
Inițiativa nu este una nouă, ea aflându-se pe masa Ministerului Muncii încă din 2007, când ministru era liberalul Paul Păcuraru.
Sursa: profit.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2025 | Merită să cumperi vechime în muncă? Cât te costă cu adevărat și ce pensie vei primi în realitate
Este rentabil să cumperi vechime pentru pensie? Iată costurile reale și pensia pe care o poți obține În România, pentru a ieși la pensie, trebuie să ai un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Dacă nu ai această vechime, poți încheia un contract de asigurare retroactivă cu Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), pentru […]
Certificatele de handicap deja emise, cu termen de valabilitate permanent, rămân valabile: Precizări oficiale
Certificatele de handicap deja emise, cu termen de valabilitate permanent, rămân valabile Proiectul de Ordin privind noile criterii de încadrare în grad de handicap nu prevede chemarea la reevaluare a persoanelor care dețin deja un certificat cu termen de valabilitate permanent și, după intrarea în vigoare a acestuia, vor exista mai multe afecțiuni pentru care […]
Guvernul face ultimele pregătiri pentru DISPONIBILIZĂRI în administrația locală: „Există o radiografie foarte clară a situaţiei personalului din toate localităţile din ţară”
Bugetarii din administrația locală nu scapă de disponibilizări: „Guvernul o radiografie foarte clară a situaţiei personalului din toate localităţile din ţară” Guvernul Bolojan face ultimele pregătiri pentru disponibilizări în administrația locală din România. Vicepremierul Marian Neacşu a declarat, marţi, 9 septembrie 2025, că în acest moment se centralizează informaţiile cu privire la administraţia locală din […]