Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Opinii - Comentarii

Guvernul schimbă sistemul de acordare a ajutoarelor sociale. Ce va include venitul minim de incluziune

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind venitul minim de incluziune, act normativ care integrează ajutoarele sociale acordate familiilor și persoanelor singure aflate în dificultate. Pentru a avea un impact mai consistent privind reducerea sărăciei, sprijinul se focalizează către persoanele aparținând celor mai săraci 20% din cetățeni. Noile reglementări încurajează părinții să-i trimită pe copii la școală, stimulează încadrarea persoanelor apte pe piața muncii, crește cuantumul sprijinului acordat și asigură atingerea obiectivului României de reducere a numărului de persoane sărace cu 580.000 până în 2020, conform Strategiei Europa 2020.

ajutoare socialeNoul program al venitului minim de incluziune va fi aplicat începând cu 1 aprilie 2018. Efortul bugetar pentru 2018, atât pentru aplicarea noului program, cât si pentru implementarea ajutoarelor sociale conform legii aflate acum în vigoare, este estimat la 2,087 miliarde lei.

Pentru 2019 si 2020 efortul bugetar este estimat la 2,412 miliarde lei anual, cu 1,012 miliarde lei mai mult comparativ cu un an de plăți în condițiile legislației actuale.

Potrivit proiectului de lege, venitul minim garantat, alocațiile pentru susținerea familiilor sărace și ajutoarele pentru încălzire, cele trei tipuri de programe de asistență socială care se aplică acum, vor fi unificate în venitul minim de incluziune. Noul mecanism instituie noțiunea de venit net lunar ajustat, care reprezintă suma ce revine fiecărui membru al familiei din venitul lunar total al acesteia, care presupune ponderarea cu un anumit indice, atunci când se calculează plafonul maxim al ajutorului. El este 1 pentru persoane singure sau pentru capul familiei și 0,5 pentru orice alt membru al familiei.

Ce va include venitul minim de incluziune

Primul tip de sprijin, denumit ajutor de incluziune, presupune un sprijin financiar variabil, în funcție de venitul familiei. Acesta se va acorda persoanelor sau familiilor care au un venit ajustat pe membru de familie de până la 260 de lei. În acest caz se va plăti, sub formă de ajutor de incluziune, diferența dintre suma de 260 de lei pe membru de familie și venitul realizat de familia respectivă, în fiecare lună.

Pentru a stimula încadrarea persoanelor apte pe piața muncii, acordarea ajutorului de incluziune se acordă acestora condiționat și de înscrierea la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă ca persoane în căutarea unui loc de muncă și care nu au refuzat un loc de muncă ori de participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de aceste agenții. Fac excepție de la această condiționalitate persoanele care asigură creșterea și îngrijirea unuia sau mai multor copii în vârstă de până la 7 ani sau a unui copil în vârstă de până la 18 ani dacă au un handicap grav sau accentuat, îngrijirea uneia sau mai multor persoane cu handicap/ dizabilitate gravă sau accentuată, a uneia sau mai multe persoane vârstnice dependente, urmează o formă de învățământ, participă la programe de pregătire profesională, este încadrată în muncă.

Pentru stimularea vietii active și a participării pe piața muncii, în situația în care unul sau mai mulți membri ai familiei realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau a altei forme legale de angajare, sau membrii familiei desfășoară activități independente ori agricole, 50% din totalitatea acestora, dar nu mai mult de 400 lei/ familie, nu se iau în calcul la stabilirea veniturilor lunare ale familiei.

Potrivit estimărilor Ministerului Muncii, numărul de beneficiari ai ajutorului de incluziune va crește cu 34% față de numărul de beneficiari actuali ai ajutorului social, respectiv de la 257.000 la 344.600 familii și persoane singure. Ajutorul mediu va crește cu 58% față de cel actual, respectiv de la 221 lei lunar la 349 lei lunar. De asemenea, se estimează că pentru aproximativ 230.000 de familii și persoane singure se va plăti ca sprijin complementar contribuția de asigurări sociale de sănătate (o altă formă de sprijin care face parte din ajutorul de incluziune), iar pentru 70.000 de familii și persoane singure se va plăti asigurarea obligatorie pentru locuință (și aceasta inclusă în ajutorul de incluziune).

Al doilea tip de ajutor se referă la sprijinul acordat familiilor cu copii. Pentru familiile cu venit net lunar ajustat de până la 260 de lei, pentru fiecare copil se va acorda câte 107 lei (maximum 428 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulți copii), în cazul familiei biparentale, și câte 120 de lei (maximum 480 de lei pentru familiile cu 4 sau mai mulți copii) în cazul familiilor monoparentale. Pentru venituri cuprinse între 260 și 600 de lei, ajutorul va fi de 85 de lei pentru fiecare copil (maximum 340 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulți copii), în cazul familiilor biparentale, și câte 100 de lei pentru fiecare copil (maximum 400 de lei pentru familiile cu 4 sau mai mulți copii) în cazul familiilor monoparentale. Pentru a încuraja participarea școlară, în cazul copiilor de vârstă școlară, acordarea acestui tip de sprijin va fi condiționată de frecventarea cursurilor. În caz contrar, ajutorul se va reduce proporțional cu numărul de absențe.

Potrivit estimărilor Ministerului Muncii, pentru această formă de sprijin vor fi aproximativ 281.000 de beneficiari, iar alocația medie va crește în medie cu 30% față de cea actuală, respectiv de la 142 lei la 185 lei.

Al treilea tip de ajutor care face parte din venitul minim de incluziune este suplimentul pentru locuire — ajutorul pentru încălzirea locuinței. Acesta se va acorda diferențiat, în funcție de tipul de combustibil utilizat: energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri. Vor primi acest ajutor familiile care au venit net ajustat de până la 600 de lei pe lună. În medie, cei care se încălzesc cu lemne vor primi câte 64 de lei pe lună, în perioada rece, cei care se încălzesc cu gaze 182 de lei pe lună, cei care folosesc energia electrică 156 de lei, iar cei care sunt racordați la sistemul centralizat de distribuție a energiei termice 178 de lei. Sumele sunt unele medii, fiecare beneficiar urmând să fie ajutat în funcție de venit și de prețul energiei din zona sa.

Estimările Ministerului Muncii arată că vor beneficia de acest tip de ajutor circa 650.000 de familii și persoane singure, iar ajutorul mediu va crește cu 96% față de cel actual, de la 56 lei la 106 lei.

Pentru acordarea venitului minim de incluziune, cererile, declarațiile, documentele se vor depune la primăria pe a cărei rază teritorială își au domiciliul titularii acestui drept. Analiza, verificarea, calcularea drepturilor se fac la nivelul agenției județene de protecție și inspecție socială, iar monitorizarea procesului de stabilire și plată a dreptului, a cazurilor de suspiciuni, control, la nivelul Agenției naționale de plăți și inspecție socială.

Sursa: Biroul de presă al Guvernului


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

26 aprilie: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale

Bogdan Ilea

Publicat

în

26 aprilie: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale În fiecare an, la 26 aprilie este marcată Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale. În 2000, statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (WIPO) au desemnat ziua de 26 aprilie, dată la care, în 1970, a intrat în vigoare convenţia de înfiinţare a WIPO, ca zi dedicată recunoaşterii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea