Guvernul nu a fost de acord ca prima zi de şcoală să fie liberă pentru părinţi. Decizia finală va fi luată de Camera Deputaţilor
Propunerea legislativă prin care părinţii ai căror copii sunt elevi în învăţământul preuniversitar ar urma să aibă zi liberă la începerea anului şcolar, pentru a-şi putea astfel însoţi copiii la şcoală, a primit aviz negativ de la Guvern. Decizia finală va fi luată de Camera Deputaţilor.
Într-un comunicat transmis la finalul şedinţei de miercuri, la capitolul privind punct de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată „Lege privind declararea zilei de început de an şcolar-Zi liberă pentru părinţi”, se arată că avizul Executivului este nefavorabil.
Proiectul, iniţiat de senatorul Constantin Popa, în prezent la UNPR, prevede ca ziua de începere a fiecărui an şcolar să poată fi acordată ca zi liberă părinţilor ai căror copii sunt elevi în învăţământul preuniversitar, zi care să fie recuperată în următoarele 30 de zile calendaristice.
Iniţiatorul arată, în expunerea de motive, că în fiecare an şcolar, mii de elevi „îşi pun pentru prima dată ghiozdanul în spate şi păşesc cu emoţie în clasele unde vor descifra tainele învăţăturii” şi că există foarte multe cazuri în care unii părinţi sunt nevoiţi să se învoiască, să îşi ia concediu fără plată sau, „mai rău, alţii sunt sancţionaţi de angajatori pentru că întârzie la muncă”.
„Festivităţile de deschidere a noului an şcolar sunt pregătite cu mare grijă de cei care le vor îndruma paşii elevilor. Oriunde în ţară, părinţii merg împreună cu cei mici la grădiniţă ori la şcoală. Din păcate, începutul fiecărui an şcolar coincide cu o zi lucrătoare. Acest fapt face destul de dificilă posibilitatea părinţilor de a-şi însoţi copiii la şcoală”, mai arată iniţiatorul.
Propunerea a primit un raport favorabil din partea Comisiei pentru muncă a Senatului şi a fost adoptată, luni, tacit de Senat.
Acest proiect urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională.
Sursa: mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi
De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi O vizită de câteva minute la supermarket se poate transforma, de multe ori, într-o sesiune de cumpărături neplanificate. Intrăm pentru câteva produse, dar ieșim cu sacoșele pline, după ce am cedat […]
Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli
Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli Radu Marinescu, ministrul Justiției, a declarat luni, într-un interviu la Adevărul, că vor fi luate o serie de măsuri, în urma incidentelor recente din școli. Printre acestea, se află și […]
Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026
Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026 Principalii parteneri de relații internationale ai județului Alba, dupa ponderea în valoarea totală a exporturilor și importurilor, au fost, în iulie 2026, Germania (57,9%), Italia (7,8 %) și Franța (6,5%) – la export, respectiv Germania (55,6%), […]
