Actualitate

Guvernul a adoptat ”Programul Investeşte în tine”. Cine beneficiază de prevederile acestuia

Ioana Oprean

Publicat

în

În şedinţa de joi, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care a fost aprobat Programul ‘Investeşte în tine’, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

‘Astăzi, în şedinţa de Guvern, a fost adoptat Programul ‘Investeşte în tine’. (…) Este un program care îşi propune să contribuie la creşterea forţei de muncă în acele zone ale ţării unde se simte lipsa calificărilor în mai multe domenii’, a declarat Nelu Barbu, la Palatul Victoria.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, beneficiarii programului sunt, în primul rând, tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani, care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ sau care efectuează cursuri de specializare autorizate de Ministerul Educaţiei sau de Ministerul Muncii.

‘Aceştia au, prin program, acces la finanţare, care constă în acordarea unui credit în valoare maximă de 40.000 de lei, garantat în proporţie de 80% de către stat. Dacă beneficiarul este angajat sau se angajează pe perioada derulării programului, poate beneficia în plus (…) de 20.000 de lei’, a explicat Barbu.

El a precizat că de acest program pot beneficia şi persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani, care sunt în sistemul de învăţământ sau urmează cursuri de reconversie profesională. ‘Diferenţa este că pot beneficia de un credit de 35.000 de lei şi de o suplimentare tot de 20.000 de lei, dacă persoana respectivă este angajată sau se angajează în perioada derulării programului. Beneficiarul garantează 20% dacă este angajat. Dacă nu este angajat, trebuie însoţit de un codebitor, pentru diferenţa aceasta de 20%’, a arătat Nelu Barbu.

Conform purtătorului de cuvânt al Guvernului, împrumutul se acordă sub forma unui credit cu trageri multiple, în funcţie de facturile prezentate la decontare sau plata directă a furnizorului pe baza facturii proforma, iar creditul se acordă pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de graţie care poate fi până la 5 ani. ‘Finanţatorul este obligat să acorde această perioadă de graţie egală cu durata studiilor, dar nu mai mult de 5 ani’, a spus Nelu Barbu.

Potrivit acestuia, cheltuielile eligibile sunt din domenii diverse: educaţie, cultură, sănătate, sport, amenajarea locuinţelor.

‘Plafonul anual al garanţiilor, modalitatea şi condiţiile de acordare, condiţiile de eligibilitate a instituţiilor de credit şi a instituţiilor financiare nebancare şi a persoanelor fizice beneficiare ale programului, precum şi regulile de gestionare a garanţiilor se vor stabili prin hotărâre de Guvern, ce va fi elaborată de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi Ministerul Finanţelor Publice şi, evident, va fi supusă aprobării Guvernului. E, practic, vorba despre normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care a fost adoptată astăzi în Guvernul României’, a menţionat Nelu Barbu.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Copiii sub 13 ani nu vor putea avea conturi pe rețelele de socializare: Propunerea EU KIDS Act, adoptată de Comisia Europeană

Bogdan Ilea

Publicat

în

Copiii sub 13 ani nu vor putea avea conturi pe rețelele de socializare: Propunerea EU KIDS Act, adoptată de Comisia Europeană Comisia Europeană a adoptat joi, 17 septembrie, propunerea EU KIDS Act, un nou set de reguli menit să consolideze protecția copiilor și adolescenților în mediul online. Proiectul stabilește reguli comune în Uniunea Europeană privind […]

Citește mai mult

Actualitate

Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: ,,Indiferent cine va fi nominalizat va avea ca principală provocare păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: ,,Indiferent cine va fi nominalizat va avea ca principală provocare păstrarea controlului asupra finanțelor publice” Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat joi, 17 septembrie, după consultările de la Cotroceni cu Președintele Nicușor Dan că România are nevoie de un guvern, un premier credibil, miniștri competenți, un program care […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Educației: Elevii care nu au dobândit competențele stabilite nu ar trebui să treacă automat clasa. Dimian – „A scăzut foarte mult exigența”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Educației: Elevii care nu au dobândit competențele stabilite nu ar trebui să treacă automat clasa. Dimian – „A scăzut foarte mult exigența” Un copil nu ar trebui să ajungă în clasa următoare dacă nu a dobândit cunoștințele și competențele stabilite pentru nivelul pe care tocmai l-a parcurs, este de părere Ministrul Educației, iar modul […]

Citește mai mult