Guvernanţii portocalii – groparii economiei româneşti
Situaţia economică a României din trimestrul al treilea al anului 2010 nu are nicio legătură cu perioada de refacere prin care trece Europa şi nici vreo tangenţă cu unda de prosperitate a economiei europene, în ansamblu! România este, din păcate, doar sora mai mică a Cenuşăresei Europene – Grecia, la nerealizări în masă, haos legislativ şi, mai ales, fiscal, dar şi la blocaje interminabile, pe toate planurile posibile! În egală măsură, tot România este şi cea mai faimoasă Primadonă a Europei, atunci când vine vorba de măsuri grele de austeritate şi de inovaţii privind implementarea sărăciei pe post de bunăstare promisă prin campanii şi uitată definitiv…
Până şi Guvernatorul Isărescu, din ce în ce mai deranjat de gafele guvernamentale interminabile, transpuse în măsuri de relansare economică de către faimoşii guvernanţi bocieni, a ajuns la concluzia că este foarte necesar ca o dată la două, trei zile să mai tragă câte un semnal de alarmă: „Arieratele (n.r.: restanţe de plată ale statului mai lungi de 90 de zile) sunt una dintre explicaţiile pentru care avem şi recesiune şi inflaţie încă ridicată. Oricum este o problemă majoră a României, pentru că este ca o boală contagioasă care se răspândeşte şi denaturează fondul economiei de piaţă, care este disciplina monetară, fiscală, plăţile la timp. Determină un lanţ de întârzieri de plată mai rele decât deficitele”.
Spre deosebire de economia românească, economiile ţărilor membre ale Uniunii Europene au crescut în acest trimestru, per ansamblu, cu 0,4% faţă de trimestrul al doilea şi cu 2,1% faţă de anul 2009. România a cărei economie rămâne pe minus, alături de cea a Greciei, devine un caz particular. Până şi ţările baltice, considerate oile negre ale Europei la debutul crizei, au avut creştere economică, în cazul Estoniei PIB-ul avansând cu nu mai puţin de 4,7% faţă de al treilea trimestru al anului 2009.
De ce avem noi parte de cele mai proaste rezultate? Motivele sunt evidente, deşi invocarea moştenirii este singurul refren utilizat, dar cântat din ce în ce mai fals! Guvernele domnului Boc nu au făcut până în prezent niciun efort de a debloca financiar economia, ci chiar şi-au dat toată silinţa să încurce şi să destabilizeze absolut tot ceea ce mai avea o oarecare coerenţă sau urmă de vitalitate! În loc să plătească datoriile guvernamentale către firmele private şi să se apuce de investiţii generatoare de locuri de muncă, competenţii şi responsabilii miniştri ai domnului Boc au cheltuit în mod nesăbuit toată visteria aflată la dispoziţie, şi în 2009 şi în 2010, fie pe evenimente aducătoare de voturi şi campanii luxoase, fie pe investiţii aiuritoare, nefolositoare nimănui, în afară de magneticele buzunare portocalii!
Deputat PNL Alba
Teodor Atanasiu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Momentul impactului violent din accidentul de la Ighiu în care au fost implicate 3 autoturisme, surprins de camere. O persoană, transportată la spital
Momentul impactului violent din accidentul de la Ighiu în care au fost implicate 3 autoturisme, surprins de camere. O persoană, transportată la spital Un accident rutier a avut loc în Ighiu, astăzi, 19 decembrie, în urma căruia o persoană a fost transportată la spital. Trei autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier care a rezultat […]
VIDEO | A început magia de Crăciun într-un sat din Alba: Oamenii au pus mână de la mână și au împodobit o stradă întreagă din sat
A început magia de Crăciun într-un sat din Alba: Oamenii au pus mână de la mână și au împodobit o stradă întreagă din sat În satul Tărtăria din comuna Săliștea magia Crăciunului a început să cuprindă treptat așezarea unde, în urmă cu ceva ani, au fost descoperite tăblițele cu cea mai veche scriere din lume. […]
Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 13 ani, VIOLATĂ și bătută timp de mai multe luni de un tânăr de 20 de ani. Agresorul, REȚINUT de polițiști
Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 13 ani, VIOLATĂ și bătută timp de mai multe luni de un tânăr de 20 de ani. Agresorul, REȚINUT de polițiști Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiștii din Alba după ce a violat și bătut în mod repetat o adolescentă de 13 ani, din […]