Grupele Campionatului Munților Apuseni debutează, duminică, 24 iulie, la Ciuruleasa, Bistra și Lupșa
Reprezentantele a 14 localități s-au înscris în ediția din acest an a Campionatului Munților Apuseni, o competiție de fotbal pe teren redus, adresată zonei rurale și organizată pentru două categorii de vârstă, una pentru seniori și una pentru juniori Under 17 (anul 2006 și mai tineri).
Atractivul turneu cuprinde 28 de echipe (14 de seniori și tot atâtea de juniori), întrecerea rezervată formațiilor din zona rurală a Munților Apuseni fiind organizată de Asociația Județeană de Fotbal Alba, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal și Consiliul Județean Alba (ce va subvenționa cheltuielile aferente organizării, în baza unui proiect de finanțare). Înaintea formării celor 4 grupe s-au stabilit 4 urne valorice (în funcție de locul din clasament la ediția precedentă, aceea din 2019).
Grupele sunt următoarele:
*A: Poiana Vadului, Arieșeni, Ciuruleasa, Bucium;
*B: Sălciua, Bistra, Albac, Sohodol;
*C: Lupșa, Avram Iancu, Roșia Montană;
*D: Horea, Vadu Moților, Vidra (meciurile se vor disputa duminică, 24 iulie). Sferturile de finală sunt prevăzute în 31 iulie (se vor califica primele două din fiecare grupă), după criteriul A1-C2, A2-C1, B1-D2 și B2-D1. În 6 august sunt semifinalele, respectiv câștigătoarea dintre A1-C2 – câștigătoarea dintre B1-D2 și câștigătoarea dintre A2-C1 – câștigătoare dintre B2-D1. Duminică, 7 august sunt prevăzute finala mică și finala mare. Vor mai fi acordate trofee individuale la seniori, pentru golgheterul competiției și cel mai bun jucător.
Prigramul primelor jocuri: *la Ciuruleasa, Grupa A:: Ciuruleasa – Bucium (10.00 – copii, 10.50 – seniori), Poiana Vadului – Arieșeni (11.40 – copii, 12.30), Bucium – Arieșeni (13.20 – copii, 14.10), Poiana Vadului – Ciuruleasa (15.00 – copii, 15.50), Bucium – Poiana Vadului (16.40 – copii, 17.30), Ciuruleasa – Arieșeni (18.20 – copii, 19.10);
*la Bistra, grupa B: Bistra – Sohodol (10.00 – copii, 10.50), Sălciua – Albac (11.40 – copii, 12.30), Albac – Sohodol (13.20 – copii, 14.10), Sălciua – Bistra (15.00 – copii, 15.50), Sohodol – Sălciua (14.40 – copii, 17.30), Albac – Bistra (18.20 – copii, 19.10);
*la Lupșa, grupa C: Lupșa – Roșia Montană (10.00 – copii, 10.50), Roșia Montană – Avram Iancu (11.40 – copii, 12.30), Avram Iancu – Lupșa (13.20 – copii, 14.10);
*la Lupșa, grupa D: Vadu Moților – Vidra (15.00 – copii, 15.50), Vidra – Horea (16.40 – copii, 17.30), Horea – Vadu Moților (18.20 – copii, 19.10).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Cei doi fotbaliști din Alba, Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, titlulari în amicalul României cu Slovacia
Cei doi fotbaliști din Alba, Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, titlulari în amicalul României cu Slovacia Cei doi fotbaliști din Alba convocasți la lotul reprezentativ de seniori, Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, vor fi titulari în partida amicală pe care naționala de fotbal a României o va juca în deplasare cu Slovacia. Partida, un duel […]
Duminică, în „Alba Blaj” Arena, finalele Cupei României, Volei Alba Blaj – Dinamo, la feminin | Bilete, la vânzare, de azi, la 20 de lei
Duminică, în „Alba Blaj” Arena, finalele Cupei României, cu Volei Alba Blaj – Dinamo, la feminin | Bilete, la vânzare, de azi, la 20 de lei Volei Alba Blaj a pus în vânzare, începând de marți, 31 martie, la prețul de 20 de lei, bilete pentru finalele Cupei României, la feminin și masculin, jocuri care […]
Derby „de Alba”, CIL Blaj – CSU Alba Iulia, în debutul play-out-ul Seriei 7 din eșalonul terț, vineri, 3 aprilie
Derby „de Alba”, CIL Blaj – CSU Alba Iulia, în debutul play-out-ul Seriei 7 din eșalonul terț, vineri, 3 aprilie, la ora 17.00 Dacă CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir vor evolua în play-off, celelalte două competitoare din Alba vor continua sezonul în play-out, iar în prima rundă a fazei secunde a campionatului este […]