Golgheterul Cîrstean pleacă la Ceahlăul Piatra Neamţ! I. Radu, Bratima şi G. Petcuţ doriţi de Metalurgistul Cugir
Marcator a 13 goluri în primele 14 etape din Seria a 5-a, golgheterul cugirean Adrian Cîrstean se va despărţi de gruparea de sub Drăgana în această iarnă, vârful în vârstă de 23 de ani urmând să semneze cu prim divizionara Ceahlăul Piatra Neamţ, la reunirea căreia se va prezenta luni, 13 ianuarie. „Mi-aş dori să plec, chiar dacă m-am simţit excelent la Cugir şi am realizat în tur cel mai bun sezon din carieră. Categoric că vreau să ajung în Liga 1, să fac un pas înainte şi nu mi-e teamă de impactul cu eşalonul superior”, a declarat fotbalistul ce şi-a trecut în cont peste 40 la sută din totalul reuşitelor Metalurgistului în prima parte a Ligii a 3-a. „Noi nu ne opunem unei asemenea oportunităţi, o provocare pentru un fotbalist tânăr. O să-l lăsăm să meargă la Piatra Neamţ, să se pregătească, dar în acelaşi timp ne gândim şi la interesul clubului. Încercăm la negocieri să obţinem o sumă de bani în contul transferului”, a confirmat preşedintele Ciprian Pahone (Metalurgistul).
*Un „italian” sub Drăgana
În condiţiile în care nou-promovata clasată pe locul secund îşi va pierde principala „gură de foc” din ofensivă, Metalurgistul încearcă întărirea lotului, pe lângă prelungirea împrumutului lui Ispas (Şcoala de Fotbal „Ardealul” Cluj). La capitolul veniri, lista este stufoasă: portarul Stănilă (Viitorul Sântimbru, 33 ani), aparatorul aiudean Florin Ţârcă (Gloria Bistriţa, 29 ani), fundaşul stânga Andrei Mărginean (fost junior la Voinţa Sibiu, 21 ani), mijlocaşii Ionuţ Bratima (Unirea Dej, 25 ani), Paul Păcurar (Şoimii Pâncota, 22 ani) şi fostul unirist George Petcuţ (CS Ineu, 27 ani) – toţi liberi de contract. De asemenea şi-a dat acordul de principiu de a veni la Cugir atacantul Ionuţ Florin Radu, fost elev al lui Opric la FC Hunedoara. În vârstă de 22 de ani, acesta a activat în tur la CS Oşorhei (un gol înscris) şi are o carieră interesantă, cu stagii în Moldova la Nistru Otaci, dar şi în Italia, unde a bifat legitimări la cluburile Calcio Potenza, Chievo Verona şi… Palermo (Serie A, în 2010, coleg cu D. Goian şi Melinte)! „Urmărim mai mulţi jucători şi cu preponderenţă fotbalişti tineri, sub 21 de ani”, a spus antrenorul Marius Opric, care va suna goarna reluării antrenamentelor, luni, 13 ianuarie, fiind prevăzut şi un cantonament centralizat, fie în localitate, fie la Băile Felix.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Volei Alba Blaj, calificare facilă în semifinalele Cupei României | Urmează o dublă cu rivala CSO Voluntari
Campioana Volei Alba Blaj a realizat o calificare lejeră în semifinalele Cupei României, după o nouă victorie cu CSM Constanța, scor 3-0, în manșa retur a sferturilor de finală, în „Alba Blaj” Arena În acest meci, Volei Alba Blaj a învins, scor 3-0 (29-27, 25-12, 25-23), după 74 de minute. În semifinale este duelul cu rivala […]
Viitorul Sântimbru, liderul turului în Alba, după un deceniu | Vezi lotul campioanei și marcatorii din prima parte a SuperLigii
Viitorul Sântimbru, liderul turului în Alba, după un deceniu | Lotul campioanei și marcatorii primei clasate din prima parte a SuperLigii Viitorul Sântimbru iernează, după un deceniu, în postura de campioană a turului în SuperLiga Alba (cel de-al patrulea eșalon fotbalistic) și are planuri îndrăznețe, etapizat: câștigarea stagiunii, participarea la barajul de Liga 3 și […]
Antonio Docea (Juniorul Aiud) este golgheterul Campionatului Județean Under 15, cu 31 de reușite! Antonio Docea, fotbalist legitimat la Juniorul Aiud, este golgheterul Campionatului Județean Under 15, la distanță considerabilă de al doilea marcator, Ștefan Tutuian (Sportul Câmpeni). Citește și: Robert Vuțu (Academia Șona), golgheter în Campionatul Under17-Under 16, cu 24 de reușite Talentatul jucător născut […]