Gheorghe Valentin Rotar: Domnule Florin Roman, nu mai minţiţi şi lăsaţi Blajul în pace!
Florin roman minte legat de investitiile dinn blaj
Citesc cu perplexitatea omului de administraţie care ştie ce se întâmplă în sistem cum domnul Florin Roman şi-a făcut în ultimele luni obiceiul de a împroşca în paginile cotidianelor locale, în stânga şi în dreapta, pe orice subiect, cu orice preţ. Nu aş fi intervenit public niciodată pe marginea unui material scris de domnia sa, dacă nu ar fi lovit mişeleşte chiar unul dintre cele mai importante proiecte investiţionale ale Blajului şi ale judeţului Alba. Nu ar fi pentru prima dată în istoria postdecembristă când Blajul este pus la index de către personaje vremelnic vocale de la nivel judeţean. Nu ar fi pentru prima dată cand politicieni aflaţi în „foame de voturi” încearcă să împiedice într-o manieră autoflagelară derularea unei investiţii Bosch la Blaj. S-a întamplat în 2007 şi, din păcate, observ că acelaşi lucru se întâmplă şi acum. Oricât de perseverent aţi fi, domnule Roman, în a minţi, a denatura adevărul şi a manipula, uitaţi un singur aspect. De data aceasta vorbiţi de BLĂJENI! Sunt mai presus de beţia cuvintelor!
Şi pentru că nu am de gând să intru în polemică cu dumneavoastră, dar mai ales pentru că nu pot permite târârea în noroi a unui parteneriat de 7 ani între administraţia locală, judeţeană şi concernul german Bosch, vreau să vă prezint doar cateva aspecte ale celui mai mare proiect investiţional de la Blaj. În felul acesta, cu cifre, documente şi date concrete, am speranţa că nu veţi mai induce în eroare cititorii doar pentru că alţi colegi din partidul dumneavoastră sunt prea laşi pentru a-şi asuma o poziţie publică, fie ea şi mincinoasă.
1. Lucrările la investiţia despre care spuneţi că este „realmente în pericol” au început astăzi (n.red. – ieri, 12 martie). Având în vedere că intensa dumneavoastră activitate editorială s-ar putea să nu vă permită o deplasare la Blaj, vă ataşez o fotografie cu utilajele care au demarat astăzi (n.red. – ieri) lucrările la cea mai recentă fabrică Bosch. Ordinul de începere a lucrărilor a fost depus la Primăria municipiului Blaj în 7 martie 2012 cu numărul de înregistrare nr. 4087.
2. Pentru primele două unităţi de producţie Bosch, administraţia publică locală, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba (50% – 50%) a asigurat întreaga infrastructură edilitară şi utilitară a zonei industriale.
3. Primăria Blaj a sprijinit mutarea a trei societăţi de pe suprafaţa de teren necesară celei de-a treia unităţi de producţie, ca o condiţie obligatorie pentru demararea noii investiţii.
4. Primăria Blaj a eliberat de resturile unor şantiere vechi, pe cheltuiala proprie, în doar 2 luni, cele 7 hectare de teren pe care se construieşte cea de a treia unitate.
5. Primăria Blaj şi CJ Alba au făcut toate diligenţele pentru ca staţia de transformare a energiei electrice 110/20/6 să intre într-un proces de modernizare solicitat de întreprinzătorul german.
6. Primarul municipiului Blaj a participat la toate rundele de negociere purtate la Ministerul Finanţelor cu reprezentanţii concernului german, în vederea acordării ajutorului de stat prevăzut de programul guvernamental destinat întreprinzătorilor străini.
7. Aportul primarului municipiului Blaj în realizarea celei mai recente investiţii Bosch a fost recunoscut în mod deschis de către conducătorul platformei de la Blaj chiar cu ocazia vizitei de presă organizate săptămâna trecută.
8. Primăria Blaj a iniţiat un parteneriat între Bosch Rexroth şi Grupul Şcolar „Timotei Cipariu”, pentru transformarea instituţiei de învăţământ în pepinieră a fabricilor de la Blaj.
9. Primăria Blaj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba au reînfiinţat, după zeci de ani de pauză, învăţământul în limba germană la Colegiul Naţional „I.M. Clain”, ca urmare a unei solicitări nenegociabile din partea grupului industrial.
10. Primăria Blaj a încheiat un parteneriat cu firma Bosch cu privire la desfăşurarea activităţilor de training a părţii germane în incinta Centrului Cultural „Iacob Mureşianu”.
11. Primăria Blaj, în parteneriat cu CJ Alba, va asigura infrastructura edilitară şi utilitară pentru cea de a treia unitate de producţie în termen de 12 luni.
12. Primăria Blaj a întocmit toate studiile topografice, documentaţiile de parcelare, rapoartele de evaluare şi alte studii în termenele convenite cu firma Bosch.
Pentru toate aceste aspecte, dar mai ales pentru profesionalismul blăjenilor, proiectul Bosch va continua, domnule Florin Roman! Cunoscându-vă activitatea, nutresc speranţa că nu vă veţi lega cu lanţuri de utilajele firmei germane care au început astăzi (n. red. – ieri) lucrările. Unii oameni ar recurge la orice, doar ca o investiţie de 43 de milioane de euro să nu se înscrie pe cartea de vizită a judeţului, nu-i aşa? Din păcate pentru dumneavoastră, atunci când noua fabrică de la Blaj va deveni funcţională (martie 2013) şi alţi 1000 de blăjeni vor avea un loc de muncă, Florin Roman va rămâne cu renumele de agitator electoral, iar eu, cu satisfacţia lucrului bine făcut! Cunoscându-vă, ştiu că replica mea va genera noi şi noi reacţii, însă o să vă rog să consideraţi că în prezent prioritatea mea numărul unu este munca. Activitate pe care v-o recomand şi dumneavoastră cu căldură.
Gheorghe Valentin ROTAR, primarul municipiului Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Când se taie pomii fructiferi. Perioada optimă pentru obținerea unei recolte bune
Când se taie pomii fructiferi. Perioada optimă pentru obținerea unei recolte bune Tăierea pomilor fructiferi este un pas important pentru o recoltă bogată, însă puțini români știu care este momentul ideal pentru începe acest proces. Pentru a produce fructe sănătoase și abundente, pomii fructiferi necesită o îngrijire adecvată, care poate include tăierea regulată, udarea corespunzătoare, […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate2 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport4 zile ago
Metalurgistul Cugir – ACSM Codlea 3-0 la „masa verde”
-
Actualitate2 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Sport2 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii5 zile ago
12 noiembrie – triplă sărbătoare a Armatei Române: Ziua Cercetaşilor, Geodezilor militari și SMG