Politică Administrație

Gata cu traficul greu prin zonele rezidențiale din Alba Iulia. Restricții impuse, în urma unei dezbateri publice

Ioana Oprean

Publicat

în

În urma dezbaterii publice privind reglementarea traficului greu pe raza municipiului Alba Iulia, viceprimarul Gabriel Pleșa a adus o serie de clarificări privind deciziile luate de reprezentanții administrației locale în urma discuțiilor cu delegații societăților comerciale de pe raza orașului.

” Orașul trebuie eliberat de disconfortul traficului greu, mai ales în zonele rezidențiale. Nu vom face asta prin a periclita activitatea agenților economici din zonele care permit formule de trafic greu. Nu suntem suverani în luarea acestor decizii și ne bazăm pe opinia celor care contribuie la statusul economic al orașului. Ne-am întâlnit cu reprezentanții dânșilor și am ajustat propunerea inițială a proiectului de hotarare aflat în dezbatere. Nu vorbim de un privilegiu, ci de un gest de normalitate care să garanteze suplețe în trafic, dar și eficiență, acolo unde trebuie”. Gabriel Plesa, viceprimar.

Modificările propuse sunt următoarele:

Circulația rutieră a vehiculelor de transport mărfuri și a utilajelor NU va fi restricționată pe următoarele străzi / sectoare de străzi din municipiul Alba Iulia:

– calea de acces din str. A.I. Cuza spre strada Turnătoriei;

– calea de acces din str. A.I. Cuza spre fabrica SEWS-R;

– calea de acces din str. A.I. Cuza spre fabrica RESIAL SA;

– str. Gării;

– calea de acces din str. A.I. Cuza spre str. Ampoița – SC VIVA METAL SRL;

– str. Fabricilor;

– str. Livezii – sectorul cuprins între str. T. Vladimirescu și str. C Negruzzi;

– str. Gh. Șincai;

– str. E. Racoviță;

– str. Mărășești – sectorul cuprins între Șoseaua de ocolire a mun. Alba Iulia și str. București;

– str. București – sectorul cuprins între str. Mărășești și SC REMAT SA;

– bd. Ferdinand I – sectorul cuprins între str. Regimentul V. Vânători și bd. Încoronării;

– bd. Încoronării sectorul cuprins între bd. Ferdinand și str. Iașilor;

– str. Iașilor – sectorul cuprins între bd. Încoronării și Autogara Alba Iulia;

– str. Maramureșului;

– str. Viilor;

– str. Biruinței – sectorul cuprins între DN1 și str. Busuiocului;

Proiectul poate fi consultat pe site-ul primăriei, secțiunea Dezabatere Publică.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor” Beniamin Todosiu este unul dintre parlamentarii care au militat puternic pentru reglementarea strictă a funcționării sălilor de „păcănele”, astfel încât prin măsuri legislative să fie protejați cetățenii și să se reducă numărul […]

Citește mai mult