Actualitate

Gata cu asistenţa stomatologică gratuită. Toată lumea plăteşte

Alexandra Mates

Publicat

în

Românii rămân şi fără asistenţă stomatologică gratuită în sistemul public. Asta după ce, în urmă cu câteva zile Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a sistat alocarea fondurilor pentru luna aprilie.

Odată cu luarea acestei decizii, dispar gratuităţile de care beneficiau copiii şi persoanele defavorizate. Aşadar toată lumea plăteşte, cu toate că normele la contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale pentru 2013-2014 prevăd că pachetul de servicii medicale de bază de medicină dentară preventive şi tratamentele de medicină dentară vor fi acordate cu decontarea totală de către CNAS pentru copii cu vârste până în 18 ani şi pentru beneficiarii legilor speciale.

Printre serviciile care ar trebui decontate de CNAS sunt: consultaţiile, tratamentul cariei simple, tratamentul afecţiunilor pulpare la dinţi, extracţiile, montarea protezelor acrilice şi revizia acestora.

Colegiul Medicilor Dentişti a ripostat faţă de decizia de a nu mai aloca fonduri pe acest sector, consideând că „Măsura de sistare a alocării fondurilor pentru decontarea serviciilor de medicină dentară, adoptată unilateral de Ministerul Sănătăţii, fără informarea publică a beneficiarilor serviciilor de asistenţă stomatologică şi corpului profesional, afectează în mod grav atât pacienţii, cât şi demnitatea profesiei de medic dentist. Medicina dentară este înlăturată total din sistemul public al asigurărilor de sănătate, situaţie unică în istoria sistemului de asigurări de sănătate la nivelul Uniunii Europene, cu afectarea iremediabilă a politicilor publice de sănătate în domeniu”, după cum se arată într-un comunicat, publicat de Mediafax.

Măsura va fi valabilă până la momentul în care se vor găsi finanţări pentru acoperirea acestor servicii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]

Citește mai mult

Actualitate

Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani Chuck Norris, campionul de arte marţiale care a devenit un star emblematic al filmelor de acţiune şi a jucat rolul principal în serialul de succes „Walker, Texas Ranger”, a încetat din viaţă. Avea 86 […]

Citește mai mult

Actualitate

Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe

Ioana Oprean

Publicat

în

Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe Legea bugetului de stat pe anul 2026 a fost adoptată vineri, 20 martie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și […]

Citește mai mult