Ştirea zilei

Gala Vinurilor Alba 2016: „Plebanos 2015”, produs de Logos Aiud, a câștigat competiția dintre micii producători

Ioana Oprean

Publicat

în

Cupajul „Plebanos” produs din recolta 2015 de firma „Logos” din Aiud a câștigat competiţia dintre micii producători, fiind desemnat ”vinul anului” la evenimentul ”Gala vinurilor Alba 2016”, găzduit de Centrul Cultural Sâncrai.

vinuri-plebanos-aiud„Gala vinurilor Alba 2016” este un eveniment de promovare şi încurajare a producătorilor de vin din judeţul nostru, dar şi de promovare a obiectivelor istorice şi turistice, iar Centrul cultural Sâncrai, un conac vechi de 210 ani foarte frumos restaurat de Consiliul Judeţean Alba, este un astfel de obiectiv. Organizat de Asociaţia „Ţara vinului” Alba, concursul de vinuri a adus în competiţie 20 de mici producători care au prezentat 46 de probe, „judecate” de un juriu format din degustători profesionişti, membri ai Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România: Florin Aldea, Rodica Părău, Diana Pavelescu, Claudia Horşia, Marius Vasiliu, avându-l ca preşedinte pe Ioan Buia, oenolog a SC Jidvei SA.

După cum declara preşedintele juriului: „Sarcina a fost una foarte grea. 99 – 98 a sută dintre probe au avut un aspect impecabil, au fost vinuri impezi, curate. (…) Se vede un progres foarte clar faţă de ediţile precedente şi de la o ediţie la alta. Aproape toate probele au trecut de bariera „bronz”, dar competiţia a fost foarte strânsă între 14 probe de vin care „s-au bătut” pentru punctajul necesar medaliei de aur.” Şapte dintre acestea au şi obţinut în final medalia de aur: Fetească Albă, 2015, Pivniţa Savu, podgoria Aiud; Fetească Albă + Muscat Ottonel, 2015, Ioan Lupşan, Cricău, podgoria Alba; Riesling de Rhin, 2015, Pivniţa Savu; ”Plebanos”, 2015, Logos Aiud; Muscat Ottonel, 2015, Constantin Emil Corodeanu, podgoria Alba; Amestec 2015, Pivniţa Savu; ”Plebanos”, 2013, Logos Aiud.

Medalii de argint au obţinut: Fetească regală 2015, Vass Attila, podgoria Aiud; Sauvignon Blanc 2015, Constantin Emil Corodeanu, podgoria Alba; Amestec 2015, Vass Attila, Aiud; Plebanos 2014, Logos Aiud; Traminer 2015, Pivniţa Savu; Riesling italian 2015, Gylien Timea, Ciumbrud, Aiud; Vin de masă alb (Fetească regală, Riesling Italian şi Muscat Ottonel) 2015, Ionuţ Benician, Bucerdea Vinoasă, podgoria Alba; Amestec 2015, Constantin, Emil Corodeanu, Alba; Fetească Albă 2015, Ioan Lupşan, Cricău, podgoria Alba; Riesling de Rhin 2014, Logos Aiud; Riesling Italian 2015, Pivniţa Sallai, podgoria Aiud; Amestec 2015, Pivniţa Sallai; Riesling italian 2015, Gabriel Savu, Aiud; Fetească regală 2015, Ioan Iepure, podgoria Aiud; Traminer roz 2015, Ioan Iepure, Aiud; Fetească regală 2014, Viticola Gârbova, podgoria Sebeş – Apold; Fetească regală 2015, Ioan Bach, Ciumbrud, Aiud; Fetească neagră 2015, Constantin Emil Corodeanu, Cricău, Alba; Riesling italian 2014, Casa Negrea, podgoria Alba; ”Apoulon” (Muscat ottonel, Fetească regală şi Riesling italian), 2015, Nicolae Hada, Bucerdea Vinoasă, podgoria Alba; Blauer 2015, Ioan Iepure, Aiud; Pinot gris 2015, Nicolae Hada, Bucerdea Vinoasă, Alba; Iordovană + Fetească regală 2015, Casa Negrea Ighiu, Alba; Muscat Ottonel 2015, Casa Negrea, Ighiu, Alba.

Medalie de bronz: Pinot gris 2015, Ioan Iepure, Aiud; Amestec 2015, Ioan Iepure, Aiud; Fetească regală + Riesling italian + Traminer roz + Muscat Ottonel 2015, Florin Miclea, Bucerdea Vinoasă, Alba; Fetească albă 2015, Pivniţa Sallai, Aiud; Amestec 2015, Pivniţa Sallai, Aiud; Fetească albă 2015, Casa Negrea, Ighiu, Alba; Pinot gris 2015, Pivniţa Sallai, Aiud; Amestec 2015, Maria Nistor, Bucerdea Vinoasă, Alba; Fetească regală 2015, Ioan Martos, Cricău, Alba; Riesling italian + Fetească regală 2015, Eva Dolişte, Ciumbrud, Aiud; ”Apoulon” cupaj de Fetească reagă, Pinot gris, Riesling 2015, Ioan Pop, Bucerdea Vinoasă, Alba; Merlot 2015, Pivniţa Savu, Aiud; Merlot 2015, Ioan Iepure, Aiud.

Participanţii la evenimentul de premiere de la Sâncrai au avut ocazia să deguste vinurile intrate în concurs, să afle de la producători cum se obţine un vin bun, câtă muncă este, dar şi ce greutăţi apar pe parcurs. Vremea este unul dintre factorii foare importanţi atât pentru calitatea vinului, cât şi pentru cantitatea lui. De exemplu Emil Andras, cel care a câştigat cu Plebanos 2015 titlul de „Vinul judeţului Alba 2016” a declarat cu mâhnire că anul acesta „nu vom avea vin. Ceaţa rece de acum câteva zile a îngheţat toată podgoria noastră de 24 de hectare”. Pagube au avut şi cei de a Domeniile Boieru, după cum ne-a confirmat Florin Dănoaie, dar în proporţie de 30 la sută. „Situaţia este însă aceeaşi în toată ţara, nu numai viile din Alba au avut de suferit”, a completat el. Un motiv în plus să apreciem munca acestor oameni care ne propun un produs cu multiple valenţe culturale, economice, gastronomice.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Primăria Șugag a solicitat acord de mediu pentru modernizarea drumului forestier Oașa-Poarta Raiului: Ce prevede proiectul care va ușura accesul la Domeniul Schiabil Șureanu

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Primăria Șugag a solicitat acord de mediu pentru modernizarea drumului forestier Oașa-Poarta Raiului: Ce prevede proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat, luni, 26 ianuarie 2026, depunerea de către Primăria Șugag a unei solicitări de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Modernizare drum forestier Oașa – Poarta Raiului”. Suprafața totală care urmează să […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Truck Tuning Art, cel mai mare festival de camioane din România, NU se organizează în 2026: ,,Am încercat din greu să fim mai buni de la an la an, dar trebuie să luăm o pauză”

Ioana Oprean

Publicat

în

Truck Tuning Art, cel mai mare festival de camioane din România, NU se organizează în 2026: ,,Am încercat din greu să fim mai buni de la an la an, dar trebuie să luăm o pauză” Truck Tunning Art, festivalul camioanelor tunate care aduna la Alba Iulia sute de mastodonți și mii de vizitatori și participanți […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | ACCIDENT MORTAL pe DN7: Un tânăr de 19 ani a murit şi alte patru persoane au fost rănite după impactul violent dintre un autoturism și un TIR

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT MORTAL pe DN7: Un tânăr de 19 ani a murit şi alte patru persoane au fost rănite după impactul violent dintre un autoturism și un TIR O persoană a murit şi alte patru au fost rănite, în dimineața zilei de luni, 26 ianuarie 2026, în urma unui accident în care au fost implicate un […]

Citește mai mult