Actualitate

Frigul ar putea fi un aliat bun în curele de slăbire, potrivit unor cercetători 

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit unor cercetători de la Universitatea din Geneva, frigul ar putea fi un aliat bun în curele de slăbire.
frigConform studiului publicat în revista Cell frigul este inamicul anumitor bacterii prezente în flora intestinală care ar favoriza luarea în greutate, relatează metronews.fr.

După ce multe studii au demonstrat că bacteriile din flora intestinală pot juca un rol important în ce privește greutatea corporală, cercetătorii de la Universitatea din Geneva au vrut să afle cum reacționează acestea dacă se modifică mediul subiectului. Astfel, câțiva șoareci au fost supuși un timp la o temperatură exterioară de 6 grade Celsius. În urma examinării, după desfășurarea experimentului, s-a observat că flora intestinală a șoarecilor se alterase semnificativ, bacteriile modificate de frig blocând luarea în greutate.

Mergând mai departe cu demonstrația, cercetătorii au extras bacteriile modificate de frig și le-au implantat altor șoareci. Aceștia din urmă, nu numai că au prezentat o ameliorare rapidă a asimilării glucozei de către organism, dar au rezistat și mai bine la frig. Și, nu în cele din urmă, au pierdut în greutate.

Cercetătorii au constatat totuși că, după trei săptămâni de expunere la frig, pierderea în greutate avea tendința să se stabilizeze. Intestinul a crescut puțin în volum pentru a putea absorbi nutrienții și, prin urmare, compensa slăbirea.

Cercetătorii au concluzionat că bacteriile din flora intestinală ar putea juca un rol semnificativ de reglare a greutății, mai ales dacă li se modifică mediul. Acest lucru confirmă teoriile asupra legăturii directe între obezitate și flora intestinală, iar cercetările oamenilor de știință de la Universitatea din Geneva reprezintă o veritabilă pistă în domeniul luptei împotriva obezității, încheie metronews.fr, potrivit Agerpres. (V.N.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Peste 3.000 de sancțiuni date într-o singură săptămână în România de polițiștii de la autostrăzi: Ce nereguli au fost constatate

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 3.000 de sancțiuni date într-o singură săptămână în România de polițiștii de la autostrăzi Peste 3.000 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în perioada 2-8 martie de poliţiştii Brigăzii Autostrăzi. Au fost aplicate 552 de sancţiuni contravenţionale persoanelor care au depăşit limita legală de viteză şi 325 celor care nu foloseau centura de siguranţă. […]

Citește mai mult

Actualitate

Consiliul Fiscal: Este temerar să se vorbească despre „relansare economică” în 2026 în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Consiliul Fiscal: Este temerar să se vorbească despre „relansare economică” în 2026 în România Consiliul Fiscal a apreciat, joi, 12 martie 2026 în Opinia emisă cu privire la propunerea de buget pentru anul 2026, că datele utilizate sunt realiste, dar atingerea lor ţine şi de evoluţia conflictului din orientul Mijlociu. Consiliul Fiscal subliniază că bugetul […]

Citește mai mult

Actualitate

Ajutoare pentru pensionari și familii vulnerabile 2026: Guvernul pregătește sprijin financiar pentru pensii sub 3.000 de lei

Unirea Ziarul

Publicat

în

Ministerul Muncii pregătește o OUG cu ajutoare pentru pensionari și familii vulnerabile Sprijin financiar pentru pensiile sub 3.000 de lei, bani pentru familii cu copii și măsuri speciale pentru familiile monoparentale. Noile măsuri vizează în special pensionarii cu pensii mici, familiile cu venituri reduse și gospodăriile care au copii în întreținere. Autoritățile susțin că aceste […]

Citește mai mult