Rămâi conectat

Curier Județean

Foto/Video| Tabăra de tulnic MOTZart, 2017: Tulnicul din Apuseni speră cu încăpățânare să se afirme pe plan internațional

Ziarul Unirea

Publicat

în

Duminică, 6 august, s-a încheiat cea de-a treia ediție a taberei de tulnic MOTZart care și-a propus să păstreze vie tradiția cântatului la tulnic, să-i pună în contact pe meșterii, artizanii și cântăreții moți cu artiști din toată lumea și să creeze noi generații de interpreți în toată țara. Este un efort continuat cu încăpățânare de Uniunea ,,Munții Apuseni” și Fundația ,,Mircea Florian” și care își dorește să fie un reper, o acțiune permanentă și un catalizator pentru eforturi similare de regenerare a patrimoniului cultural național.

Tabăra MOTZart crește de la an la an pe două direcții. În primul rând, cultivă o rezidență culturală care ține tulnicul în atenția și între preocupările principale ale unor profesioniști cum ar fi Mircea Florian, Florin Manca sau Andrei Dinescu, artiști care  integrează deja tulnicul în concerte și manifestări artistice contemporane. În al doilea rând, stimulează și crește numărul celor care iubesc Apusenii și tulnicul pur și simplu și vor să învețe să cânte sau să-și cumpere un instrument. Ediția a treia a adunat învățăcei și fani cu profesii, motivații și interese cât se poate de diverse: de la profesori universitari cum ar fi Mihaela si George Malița care predau momentan în Statele Unite ale Americii, la profesioniști în IT, finanțe sau avocați, pe lângă artiștii și muzicienii consacrați care sprijină deja această inițiativă.

Și de această dată sufletul taberei a fost tulnicăreasa Mariana Gligor și tinerele talente pe care le-a crescut și adunat în jurul ei și care cântă tot mai bine de la an la an, cum ar fi Geanina Onețiu și Denisa Gligor. Trei noi speranțe s-au alăturat grupului în acest an: Maria Petricele, Simona Narița și Izabela Haiduc.  ,,Fiecare cântec are povestea lui și pățania lui” – ținea să sublinieze Mariana Gligor la cursuri și la șezătoarea care a readus la viață povești despre viața de altădată a moților din Munții Apuseni.

„E un respectabil efort de suport și apreciere a muncii doamnei Mariana Gligor și a copiilor din jurul ei pe care îi învață să cânte. Prezența lui Andrei Dinescu cu interpretarea și abordarea modernă a instrumentului mi-a inspirat posibilitatea transformării și folosirii lui alături de sunete și instrumente moderne. Accesul la exercițiul de a cânta la tulnic, un instrument la care nu se cântă deloc ușor de cântat, bazat pe rezonanțe și vibrații ale sunetelor din buze a fost facilitat cu pasiune de fundațiile dedicate acestei cauze: Uniunea Munții Apuseni și Mircea Florian.” – a declarat Ciprian Ocean, absolvent de Computer Science la Trinity College din Dublin, specialist în securitate cibernetică și fondator al Inertia Movement și unul dintre participanții la această ediție a taberei.

Bogdan Mihai este unul dintre cursanții care au revenit la această ediție și care se consideră deja de-al locului: ,,Suntem doar a doua oară aici dar ne simțim deja moți prin adopție, ne place tare mult să fim aici.” a declarat tânărul care, alături de fratele său Răzvan, sprijină inițiativa încă de la prima sa ediție. Avocat de profesie, Bogdan a început să confecționeze instrumente tradiționale în bucătăria proprie de la București instrumente tradiționale de suflat. Tilincile pe care le-a meșteșugit în ultimul an s-au bucurat de mare succes în acest an în tabăra MOTZart, pe lângă tulnic.

,,M-am simțit foarte bine cu voi, locurile sunt superbe” – spune Corina Stavilă, specialist în  montaj, producție și editare de film, care a lucrat cu marele regizor Francis Ford Coppola, aflată pentru prima dată în zonă, iar o altă participantă la tabără, originară din Arad, a spus: „Mă interesează sacrul feminin iar femeile au fost principalele păstrătoare ale tradiției cântatului la tulnic în munții Apuseni.”

Cu religiozitate, Mircea Florian – inițiatorul acțiunii – ține ca tabăra să înceapă și să ajungă la Pătrăhăițești, satul din Arieșeni unde trăiesc și lucrează ultimii meșteri care mai cunosc secretele construirii tulnicelor de calitate. Deși tabăra și inițiativa MOTZart a adus mulți artiști și învățăcei interesați să-și cumpere propriile instrumente, comenzile nu au putut fi onorate încă în acest an, iar viitorii interpreți le așteaptă încă. Marea dramă a locului este exploatarea masivă de către companiile care nu mai lasă moților nici măcar puțin lemn de calitate pentru instrumentele specifice și unice ale zonei.

În luna august, trei tabere desfășurate simultan au contribuit la promovarea patrimoniului cultural și natural al Țării Moților: tabăra MOTZart dedicată tulnicului, care a sprijinit-o cu semnale; cea organizată la inițiativa Asociaţiei RPER – Rencontres du Patrimoine Europe Roumanie, menită să regenereze patrimoniul arhitectural al comunei Bucium și încă una care pune în valoare bogăția plantelor medicinale din această zonă, la Roșia Montană.

Oana Sav, coordonator comunicare la Uniunea Munții Apuseni, a transmis de asemenea următoarele: „Nu suntem singurii care ne străduim să promovăm și să ținem în viață tulnicul: mai sunt eforturi susținute de Primăria Câmpeni, de grupul de tulnicărese de la Avram Iancu sau de Consiliul Județean Alba. Într-adevăr, grație profesorului Horia Petrișor Oargă, care a fondat grupul de tulnicărese “Apuseni”, noi suntem prima, cea mai veche și longevivă asociație care a realizat primul și singurul CD cu semnale de tulnic și cele mai mari proiecte de promovare internațională a acestui instrument. Sunt convinsă că moții vor ști în cel din urmă să-și descopere și să își aprecieze valorile și că noi vom fi și mai puternici când vom ști să ne unim eforturile. Cel mai prețios aur pe care îl avem este patrimoniul cultural pentru care trebuie să știm să ne luptăm împreună. Sperăm să ne revedem cu rezultate palpabile la ediția cu numărul 30. Ne bucurăm că de la anul ni se vor alătura primăriile din Vidra și Albac și că am colaborat acum pentru prima dată cu Centrul de Promovare Turistică Vidra. M-am bucurat să descopăr că există o comunitate  în formare de oameni care doresc să se mute în Apuseni din marile orașe.”

YouTube video

[nggallery id=4429]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate Un accident rutier a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 22.00, în localitatea Șard. O mașină a lovit un stâlp de curent. Citește și: FOTO | ACCIDENT pe autostrada A10: Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Aiud-Turda Detasamentul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea