FOTO/VIDEO: Lucrările la Bazinul Olimpic stagnează – se așteaptă racordarea la rețeaua de încălzire
Bazinul Olimpic din Alba Iulia nu poate fi dat în folosință mai repede de luna aprilie 2013. Aceasta este estimarea deputatului PNL Călin Potor care, înainte de plecarea la București a dorit să se convingă în ce stadiu se află lucrările de reabilitare.
Deși reprezentanții PNL Alba anunțau recent că lucrările vor fi reluate încă din această lună, urmând să fie finalizate la începutul anului viitor, realitatea din teren contrazice respectivele declarații. Astăzi, în jurul orei 12.00 în interiorul clădirii nu era nicio mișcare, echipele de muncitori nu erau la muncă și nici vreun reprezentant al constructorului nu a fost de găsit pentru a da detalii despre stadiul lucrărilor.
Despre ce se va întâmpla în continuare deputatul liberal a primit informații de la un muncitor întâlnit în holul de la intrare, care a explicat că lucrările nu pot fi continuate decât după racordarea încăperilor la sistemul de încălzire centralizat, însă nu a putut preciza când se va întâmpla acest lucru.
Iată concluziile deputatului liberal după vizita la obiectivul a cărui finalizare a fost una dintre promisiunile făcute în recenta campanie electorală:
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Vârstnicii din Apuseni, vizitați în prag de primăvară de voluntarii OffRoadAjută: Vor primi pachete cu alimente și mărțișoare confecționate de copii. ,,De Mărțișor, mergem la bunici”
Vârstnicii din Apuseni, vizitați în prag de primăvară de voluntarii OffRoadAjută: Vor primi pachete cu alimente și mărțișoare confecționate de copii. ,,De Mărțișor, mergem la bunici” În prag de primăvară, când tradiția mărțișorului aduce speranță și lumină în casele românilor, voluntarii Offroad Ajută Apuseni pregătesc o acțiune umanitară dedicată bunicilor din satele de munte din […]
De la un salariu de 1.200 de lei, la o rețea de clinici moderne: Povestea medicului care a pariat pe Alba Iulia și a adus unicitate pe piața serviciilor medicale din județ. Peste 3.500 de copii au venit pe lume în mâinile specialistului
De la un salariu de 1.200 de lei, la o rețea de clinici moderne: Povestea medicului care a pariat pe Alba Iulia și a adus unicitate pe piața serviciilor medicale din județ. Peste 3.500 de copii au venit pe lume în mâinile specialistului Medic primar de excelență în Obstetrică-Ginecologie, dr. Ioan Casian Lăncrăjan ar fi […]
VIDEO | O primărie din Alba își asigură necesarul de flori prin sere cu panseluțe, bănuței sau lalele: ,,Tot ce producem e numai pentru municipiul Aiud”
O primărie din Alba își asigură necesarul de flori prin sere cu panseluțe, bănuței sau lalele: ,,Tot ce producem e numai pentru municipiul Aiud” Primăria Municipiului Aiud își asigură mare parte din necesarul de flori pentru spațiile verzi din producția proprie, realizată în serele municipale. O serie impresionantă de flori sunt asigurate prin spațiile special […]