Actualitate

FOTO/VIDEO: Dispecerat Integrat Medical, la ISU Alba

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

La Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba este funcțional, de astăzi, Dispeceratul Integrat Medical, un proiect al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Sănătăţii şi a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, finanțat de Consiliul Județean Alba.

Petrecerea Divorțaților

Acesta a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă susținută de col. Dorel Sofica – șeful ISU Alba, la care au fost prezenți Ion Dumitrel – președintele CJ Alba, Cornel Murg – subprefectul județului Alba, dr. Marius Șuluțiu – managerul Ambulanței Alba, reprezentanți ai Spitalului Județean Alba și ai Serviciilor de Telecomunicații Speciale.

Dispeceratul ,care până astăzi a funcționat în sediul Ambulanței a fost transferat în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgența de unde vor fi coordonate toate cazurile de urgență din întregul județ, estimându-se o reducere semnificativă a timpului de reacție la cazurile medicale, dar mai ales în cazul accidentelor grave.

Un coordonator, alături de reprezentanți ai ambulanței și pompierilor, vor gestiona toate cazurile care se vor înregistra pe teritoriul județului. Astfel cei care vor avea nevoie de ajutor vor suna la 112, iar apoi vor fi repartizați la acest dispecerat care va trimite, după caz, fie o ambulanță normală, fie una SMURD.

De asemenea, cu ajutorul unui sistem GPS pot localizate în timp real ambulanțele și autospecialele SMURD disponibile pentru preluarea cât mai rapidă a cazurilor.  Tot cu ajutorul sistemului GPS pot fi localizate locațiile unde echipajele trebuie să intervină.

”Vom reuși să ajungem într-un timp mai scurt și să asigurăm o intervenție mai eficientă pentru cei care au nevoie”, a declarat col. Dorel Sofica care a precizat că, în cadrul aceluiași proiect, la ISU Alba va urma să acționeze și un echipaj de terapie intensivă mobilă, în parteneriat cu Unitatea de Primiri Urgențe Alba Iulia.

Dispeceratul a fost realizat datorită Consiliul Judeţean Alba, care a aprobat acordarea sumei de 80.000 de lei pentru acoperirea costului implementării proiectului.

”Noi avem un parcurs mai vechi în colaborarea cu ISU în ceea ce privește dotarea cu echipamente, vor urma și alte proiecte, rolul nostru este să ne gândim la sănătatea și siguranța cetățenilor. Sunt sigur că sprijinul nostru financiar va veni în sprijinul cetățenilor, prin munca pe care o desfășoară ISU Alba”, a declarat  președintele CJ Alba, Ion Dumitrel.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Părinții care revin la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi salariul și indemnizația integrală: Stimulentul de inserție ar putea fi egal cu indemnizația

Ioana Oprean

Publicat

în

Părinții care revin la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi salariul și indemnizația integrală: Stimulentul de inserție ar putea fi egal cu indemnizația Părinții din România, care aleg să se întoarcă la muncă înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului, ar putea primi, pe lângă salariu, întreaga indemnizație pe care […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea de 1 Decembrie 2026: Temperaturi peste normal în unele regiuni și precipitații apropiate de cele obișnuite. Prognoza meteo pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea de 1 Decembrie 2026: Temperaturi peste normal în unele regiuni și precipitații apropiate de cele obișnuite. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Românii ar putea avea parte de o vreme relativ blândă de Ziua Națională a României. Potrivit estimărilor meteorologice publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru săptămâna 30 noiembrie – […]

Citește mai mult

Actualitate

Prima zi de școală NU va fi liberă petru părinții din România. Parlamentul a respins propunerea 

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima zi de școală NU va fi liberă petru părinții din România. Parlamentul a respins propunerea Proiectul de lege prin care ziua de începere a anului şcolar pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial era declarată zi liberă pentru părinţi a fost respins miercuri, 4 noiembrie 2026, de Plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul de lege avea ca […]

Citește mai mult