Foto/Video: A nins la Arieșeni. La Vârtop viscolește, iar munții sunt acoperiți cu un strat fin de zăpadă
În unele zone iarna și-a intrat în drepturi. Încă de la primele ore ale dimineţii de duminică, la munte, în județul Alba, a început să ningă, aşa cum prognozau meteorologii, care au emis un Cod Galben pentru vânt şi ninsori. Stratul de zapada a ajuns deja la câțiva centimetri, iar temperaturile au scazut sub zero grade Celsius.
V-aţi pregătit cojoacele? La gradele negative care s-au înregistrat, în zonele de munte a venit iarna, în ciuda datei din calendar. Stratul de omăt ajunge deja la câţiva centimetri, iar hornurile caselor fumegă fără oprire, semn că în sobe duduie lemnele.
În zonele de munte, toamna a dispărut din calendar. De la zilele călduțe de toamnă, oamenii s-au trezit în mijlocul iernii. Lemnele deja pârâie în sobele încărcate, iar localnicii și-au scos din dulapuri cele mai groase haine.
Cu temperaturi sub limita înghețului, nici nu-i de mirare că iarna timpurie a acoperit munții cu un strat fin de zăpadă. Primul din acest sezon.
Turiştii care vor să se aventureze la Arieșeni în această perioadă sunt sfătuiţi să-şi echipeze maşinile corespunzător, cu cauciucuri de iarnă, cu lanţuri, dar şi alte echipamente care, la un moment dat, îi pot scoate din necaz.
https://youtu.be/Iw05fbD6Uek
[nggallery id=4777]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE grupa B negativ: „Un tânăr de 26 de ani, implicat într-un accident, în stare gravă, are nevoie urgent de sânge”
CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE grupa B negativ: „Un tânăr de 26 de ani, implicat într-un accident, în stare gravă, are nevoie urgent de sânge” Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Alba au lansat miercuri, 11 martie 2026, un nou apel pentru persoanele care pot să doneze sânge din grupa B negativ. ,,Un tânăr […]
Nouă capacitate de producere a energiei electrice din surse solare de minimum 3000 kW în Alba Iulia: Investiție de aproximativ 14 milioane de lei. Care este termenul de realizare a lucrărilor
Nouă capacitate de producere a energiei electrice din surse solare de minimum 3000 kW în Alba Iulia: Investiție de aproximativ 14 milioane de lei. Care este termenul de realizare a lucrărilor Municipiul Alba Iulia continuă investițiile în soluții sustenabile, anunțând, miercuri, 11 martie 2026, demararea proiectului „Instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice […]
Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026
Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026 Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, a obținut două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026. Antonia Dogeanu a fost răsplătită […]