FOTO:”Poveste de licean” | Elevi ai Liceului Teoretic Teiuş s-au transformat în reporteri pentru a afla „istoria” vieţii de licean din anii ’60 până în prezent
La Liceul din Teiuş a început derularea activităţilor consacrate împlinirii a 60 de ani de existenţă a acestei instituţii de cultură. Prima dintre activităţi se numeşte „Poveste de licean” şi se desfăşoară în cadrul proiectului “Trecutul de lângă noi. Istoria orală a comunităţilor locale”, derulat de „Universitatea Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, în colaborare cu „Facultatea de istorie şi filosofie” şi cu „Institutul de istorie orală” din acelaşi oraş. Coordonatoarea şi iniţiatoarea activităţii este prof. Nicoleta Cîmpean, care a urmat în anul şcolar precedent un curs postuniversitar din cadrul respectivului proiect, ne-a informat prof. Romina Pop.
Timp de câteva săptămâni, în perioada iunie-octombrie 2013, un grup de 16 elevi ai liceului s-au transformat în reporteri de teren pentru a culege informaţii şi date referitoare la viaţa de licean în perioada anilor 1960-2012. S-au realizat ghiduri de interviu, iar pe baza acestora, elevii din grupul ţintă au intervievat cadre didactice pensionate, foşti elevi, actuale cadre didactice, dar şi foşti elevi acum profesori ai liceului.
Astfel, elevii s-au putut identifica cu comunitatea în care trăiesc, iar prin această acţiune s-a contribuit la creşterea gradului de coeziune socială la nivelul comunităţii locale, intensificându-se cunoaşterea reciprocă şi spiritul de toleranţă, implicarea civică şi, nu în ultimul rând, comunicarea intergeneraţională. Interviurile au fost ulterior analizate şi interpretate de către profesorul coordonator şi concretizate într-o lucrare de disertaţie.
În cadrul aceluiaşi proiect s-a organizat o expoziţie de fotografii, albume şi alte obiecte ce amintesc de viaţa de licean, deschisă atât actualilor elevi şi profesori,cât şi oamenilor şcolii din alte generaţii.
[nggallery id=521]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Opt cupluri care aniversează o jumătate de secol de căsătorie vor fi sărbătorite la ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui” 2026, la Șugag: „Un simbol al statorniciei și al iubirii durabile”
Opt cupluri care aniversează o jumătate de secol de căsătorie vor fi sărbătorite la ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui” 2026, la Șugag: „Un simbol al statorniciei și al iubirii durabile” Opt cupluri care aniversează o jumătate de secol de căsătorie vor fi premiate la ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui” 2026, la Șugag, în […]
FOTO | Scrisoare de mulțumire emoționantă, adresată Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia: „Știu că este o meserie grea și solicitantă, dar apreciez efortul tuturor de a rezolva fiecare caz”
Scrisoare de mulțumire emoționantă, adresată Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia: „Știu că este o meserie grea și solicitantă, dar apreciez efortul tuturor de a rezolva fiecare caz” Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a publicat astăzi, 30 martie 2026, un mesaj anonim de mulțumire adresat instituției. Mai exact, persoana a scris mai multe rânduri […]
Ai animăluț de companie? Descoperă noul magazin Animax din Aiud Retail Park! Profită de promoția inaugurală, 20% reducere la toate produsele (P)
Ai animăluț de companie? Descoperă noul magazin Animax din Aiud Retail Park! Profită de promoția inaugurală, 20% reducere la toate produsele (P) PROMOȚII ZILNICE | CONSULTANȚĂ DE SPECIALITATE | PROGRAM DE LOIALITATE Luna aprilie vine cu vești bune pentru iubitorii de animăluțe din Aiud. În 2 aprilie 2026, Animax, petshop-ul îndrăgit de animăluțe, dar și […]