FOTO:Colecţie de păsări exotice în curtea unui fermier din Rădeşti
Sergiu Câmpean creşte în ogradă peste 150 de înaripate
Pasionat de lumea animalelor şi a păsărilor de mic copil, Sergiu Câmpean din Rădeşti a reuşit în ultimii cinci ani să adune o impresionantă colecţie de păsări şi animale. Astfel, ograda sa pare la prima vedere un veritabil spaţiu expoziţional, unde sunt etalate găini exotice, păuni, fazani ornamentali şi regali precum şi numeroase animale de casă. Fermierul spune că n-ar renunţa în ruptul capului la înaripatele şi animalele sale pe care le consideră parte a familiei.
Sergiu Câmpean are 36 de ani şi de 5 ani se ocupă de creşterea şi înmulţirea păsărilor dar şi a animalelor, ( în mod special a iepurilor de rasă). Deşi este salariat la o instituţie publică îşi dedică alături de soţia sa Ana o mare parte a timpului acestui domeniu. „Ne trezim în fiecare dimineaţă la ora 5 le dăm să mănânce, le facem curăţenie, şi apoi plecăm la serviciu”, ne spune Sergiu.
A cumpărat, vândut, îngrijit şi crescut sute de păsări dar spune că niciodată n-a tratat această activitate ca pe o afacere. Este pasionat de păsări, în mod special, motiv pentru care, în gospodăria sa are cele mai frumoase specii de păuni, fazani şi găini. Din colecţia de găini poţi vedea rasele: Cochinchina: alb, negru, galben, albastru, barat auriu şi potârnichiu. De la toate aceste specii, crescătorul are numeroşi pui de o rară frumuseţe. „În colecţia mea se regăsesc păuni şi fazani în mai multe nuanţe de culoare şi cinci râse de găini, toate colorate, aurii, argintii, chamoa”, ne-a mai spus fermierul.
Când vine vorba despre îngrijirea păsărilor, rădeşteanul spune că le tratează ca pe nişte fiinţe umane. Păsările „locuiesc” în ţarcuri înalte de cca 3 metri, iar hrana şi cele trebuincioase nu le lipsesc niciodată. Şi toate acestea se fac cu cheltuieli care nu sunt deloc de neglijat.
„După cum vedeţi mă aflu în construcţie cu nişte spaţii adecvate, moderne pe care doresc să le finalizez până la toamnă. Este visul meu să fac ceva ce nu se va mai regăsi la atcineva în această zonă”, ne-a declarat cu mândrie Sergiu.
Dar aşa cum spuneam, crescătorul mai are şi pasiune pentru creşterea animalelor şi anume a unor rase de iepuri cum ar fi, Uriaş alb şi Uriaş gri, două rase extrem de frumoase şi performante, care la data reportajului am văzut puii de o mare frumuseţe, de care copiii fermierului, Ioana şi Ionuţ nu voiau să se mai despartă. La tot ceea ce vedeţi aici se adaugă cornutele, caprele ciule cu frumoşii lor iezi şi oile de rasă. Dar, pentru liniştea tuturor, dintr-un ţarc amenajat în apropiere veghează zi şi noapte un fioros exemplar de câine din rasă Rottwailer care n-ar lăsa nicio şansă vreunui intrus.
Constantin Predescu
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
IPJ Alba scoate la licitație întreținerea a peste 300 de autovehicule din parcul auto propriu
IPJ Alba scoate la licitație întreținerea a peste 300 de autovehicule din parcul auto propriu Inspectoratul de Poliție Județean Alba pregătește un acord-cadru pentru repararea și întreținerea autospecialelor, autovehiculelor și microbuzelor din dotare. Procedura se bazează pe un caiet de sarcini aprobat de șeful inspectoratului, comisar-șef de poliție Constantin Ilea. Termenul-limită pentru primirea ofertelor este […]
6 noiembrie 2026 | Cod galben de ceață în Alba: Vizibilitate redusă sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri. Localitățile vizate
Cod galben de ceață în Alba: Vizibilitate redusă sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri. Localitățile vizate Mai multe localități din județul Alba sunt în dimineața zilei de vineri, 6 noiembrie 2026, sub incidența unei avertizări meteo imediate Cod Galben de ceață. Este vorba de Blaj, Jidvei, Șona, Valea Lungă, Lopadea Nouă, […]
Temperaturi negative în Alba: Ce valori termice s-au înregistrat Dimineața zilei de vineri, 6 noiembrie 2026, a adus temperaturi negative în zonele montane din județul Alba. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, la ora 6.00 la Roșia Montană temperatura măsurată în stația meteo era de -0,9 grade Celsius. Aerul era cețos, iar vântul sufla 0.7 m/s, […]






