Curier Județean

FOTO Ziua persoanelor cu dizabilități, marcată la Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia: Masă festivă și diplome, pentru beneficiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua persoanelor cu dizabilități a fost marcată la Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia. beneficiarii s-au bucurat de o masă festivă și au primit diplome.

Într-un eveniment plin de emoție și solidaritate desfășurat luni, 4 decembrie, echipa Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia a marcat cu entuziasm și recunoștință Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. În cadrul acestui eveniment, membrii echipei și beneficiarii au celebrat angajamentul constant al acestora în cadrul activităților desfășurate în centru.

Citește și: FOTO Peste 40 de preoți și credincioși din Alba au donat sânge: Acțiune organizată de Protopopiatul Ortodox Alba Iulia

S-a organizat o masă festivă în care atmosfera a fost plină de bucurie și înțelegere reciprocă, oferind beneficiarilor nu doar un prilej de a marca această zi specială, dar și ocazia de a se bucura de momente de comuniune și susținere reciprocă. Cu această ocazie, fiecare beneficiar a fost onorat cu o diplomă de apreciere, recunoscând astfel contribuția lor la comunitate și participarea constantă la activitățile desfășurate în cadrul centrului.

Ziua de 3 Decembrie este un prilej de a reflecta asupra importanței oferirii de șanse egale persoanelor cu dizabilități. Fiecare zi trebuie să fie un pas înainte în înlocuirea prejudecăților și promovarea unei schimbări pozitive în societatea contemporană. Este un apel către comunitate să cunoască mai bine persoanele cu dizabilități, să înțeleagă nevoile și aptitudinile lor, și să sprijine dezvoltarea serviciilor esențiale.

„Cu mare bucurie și emoție pot spune că atmosfera a fost una plină de căldură și solidaritate. Este o zi specială pentru noi, în care recunoaștem eforturile constante ale beneficiarilor și ne bucurăm împreună de realizările lor. Masa festivă a fost un moment de comuniune și bucurie, unde am celebrat nu doar Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, ci și legăturile puternice care se formează în cadrul centrului nostru”, a transmis Ramona Nicolae, coordonator Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități „Sfântul Meletie” Alba Iulia.

Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” oferă servicii de informare și consiliere socială, consiliere psihologică și spirituală, servicii de recuperare, kinetoterapie și ergoterapie, orientare profesională și facilitarea obținerii unui loc de muncă, activități de socializare, culturale și recreative, pentru 20 de persoane cu dizabilități din Alba Iulia și pentru 105 persoane cu dizabilități ocrotite în 11 Locuințe Maxim Protejate din județul Alba.

Centrul funcționează din anul 2008 în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Alba Iulia, prin Direcția de Asistență Socială Alba Iulia, și cu Consiliul Județean Alba, prin DGASPC Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Peste 10.000 de euro strânși în mai puțin de 2 săptămâni pentru un tânăr de 38 de ani, din Ghețar-Gârda de Sus, care suferă de o boală gravă: „Lupta sa pentru viață poate continua cu sprijinul unor oameni cu suflet mare”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Peste 10.000 de euro strânși în mai puțin de 2 săptămâni pentru un tânăr de 38 de ani, din Ghețar-Gârda de Sus, care suferă de o boală gravă: „Lupta sa pentru viață poate continua cu sprijinul unor oameni cu suflet mare” Un apel umanitar lansat în urmă cu 2 săptămâni a dat rezultatele așteptate. S-au […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Ioan Liviu Pienariu, din Sebeș, îngrijește zi de zi peste 150 de porumbei: ,,Sunt foarte pretențioși și trebuie să ai mare grijă”. Ce spune despre concursurile la care participă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ioan Liviu Pienariu, din Sebeș, îngrijește zi de zi peste 150 de porumbei: ,,Sunt foarte pretențioși și trebuie să ai mare grijă”. Ce spune despre concursurile la care participă Ioan Liviu Pienariu, pensionar din Sebeș, și-a transformat pasiunea pentru porumbei într-o ocupație de zi cu zi. În prezent, acesta are în grijă peste 150 de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Turnul Studentului, pictură ulei pe carton, realizată în anul 1974 de Iosif Vasile Gaidoș (1919-1998), exponatul lunii ianuarie 2026, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Turnul Studentului, pictură ulei pe carton, realizată în anul 1974 de Iosif Vasile Gaidoș (1919-1998), exponatul lunii ianuarie 2026, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș Exponatul lunii ianuarie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș a fost desemnată pictura Turnul Studentului, realizată de artistul plastic Iosif Vasile Gaidoș. Executată în tehnica uleiului pe carton, cu […]

Citește mai mult