Cultură Educație

FOTO: Ziua Europei sărbătorită la Liceul Teoretic Teiuș

Ioana Oprean

Publicat

în

România a celebrat pe 9 mai Ziua Europei, zi dedicată unităţii europene. În fiecare an, în această zi, se sărbătoreşte pacea şi unitatea în Europa.

Aderarea României la Uniunea Europeană la data de 01.01.2007 a reprezentat una din realizările remarcabile ale României pe plan internaţional. Acest eveniment important s-a realizat prin cumularea eforturilor tuturor instituţiilor responsabile ale statului român.

Unul din efectele cele mai importante şi cu impact direct asupra oamenilor l-a reprezentat recunoaşterea dreptului de liberă circulaţie începând cu data de 1 ianuarie 2007, fiind recunoscuţi ca cetăţeni ai Uniunii Europene, din perspectiva principiului liberei circulaţii a persoanelor, garantat tuturor cetăţenilor europeni prin art.18 al Tratatului de constituire a Comunităţii Europene, semnat la Roma în 1957, consolidat prin tratatele de la Maastricht din 1992, Amsterdam 1997 şi Nisa 2001.

Pentru a marca acest eveniment, în cadrul Liceului Teoretic Teiuș s-a desfășurat Simpozionul Județean ”Călători prin Europa”, Ediţia a III-a, coordonatori fiind prof. Cornelia DRAŞOVEAN, prof. Rodica COROI, prof. Gabriela LASCU, prof. Teodora SIMION , iar parteneri fiind Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba , Casa Corpului Didactic Alba, Primăria Comunei Ciugud, Primăria Oraşului Teiuş, Școala Gimnazială „Ioan De Hunedoara” Sântimbru, Şcoala Gimnazială „Vasile Goldiş” Alba Iulia, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu.

Proiectul are drept scop stimularea interesului elevilor pentru lectură, pentru studiere şi promovarea valorilor culturale naţionale şi europene, antrenarea în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale.

Simpozionul s-a desfășurat pe trei secțiuni, respectiv, prezentări power point, afișe–postere-desene și machete. Au fost vizionate prezentări vizând istoricul Uniunii Europene, țările care fac parte din UE, gastronomie specifică și curiozități despre tema abordată. De asemenea s-a amenajat un stand cu steaguri din diverse țări, desene și machetele elevilor.

La sfârșitul activității, elevii implicați în proiect au primit diplome și aplauze din partea publicului, profesorii organizatori au considerat că și-au atins obiectivele, cutezând a se gândi la viitoarea ediție.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]

Citește mai mult