(FOTO) Zilele Oraşului Câmpeni: Antinia Simion, câştigătoarea Marelui Premiu al concursului de muzică uşoară
Zilele Oraşului Câmpeni au debutat în cea de-a doua seară cu un concurs de interpretare de muzică uşoară pentru copii, organizat ca şi în ediţiile anterioare cu scopul descoperirii tinerelor talente. La această ediţie s-au înscris 5 concurenţi din judeţul nostru, cu vârste cuprinse între 11 şi 18 ani, fiecare interpretând la alegere câte două piese din muzica românească şi internaţională.
Până la aflarea rezultatelor, organizatorii au pregătit şi alte reprezentaţii pe scenă mărind emoţiile concurenţilor şi ale spectatorilor. Acestea au cuprins un program al majoretelor de la
Grupul Şcolar H.C.C. Abrud, o demonstraţie de karate susţinută de Clubul Sportiv Gemina – filialele din Munţii Apuseni şi o prezentare de carte a lui Teofil Haneş, poet din Poiana Vadului care şi la această ediţie a sărbătorii a lansat un volum de poezie. A mai cântat MC Jamaica din Câmpeni, iar Izabela Sicoe şi Codruţa Tomuş, câştigătoarele ultimelor două ediţii ale acestui concurs de interpretare, au susţinut de asemenea recitaluri pentru spectatorii prezenţi.
Concursul s-a încheiat cu premierea tuturor concurenţilor, iar
Marele Premiu a fost înmânat Antiniei Simion, o tânără de doar 15 ani din Alba Iulia, una dintre cele mai talentate tinere din judeţ, câştigătoare a numeroase concursuri de interpretare din ţara noastră.
Încet-încet, piaţa din centrul oraşului s-a umplut pe înserate, participanţii din toată zona fiind atraşi de spectacolele de pe scenă, locurile de distracţie pentru copii şi mâncărurile îmbietoare de la tarabe. Una dintre bunătăţile nai deosebite a fost un purcel de lapte, rumenit şi pregătit deasupra jarului cu multă răbdare de un comerciant local pentru cei pofticioşi.
Alt moment mult aşteptat din programul serii a fost recitalul de muzică populară susţinut de Florica Bradu, apreciata cântăreaţă de muzică populară din Bihor, care a primit îndelungi aplauze de la mulţimea de spectatori dornici să o urmărească. Ea a fost urmată de concertul de muzică etno a formaţiei Autentic, seara încheindu-se cu o discotecă în aer liber care a ţinut până după miezul nopţii.
Ovidiu CULDA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Dosar penal pentru un bărbat de 35 de ani, din Ocna Mureș: A fost prins de polițiști la volan fără permis de conducere
Dosar penal pentru un bărbat de 35 de ani, din Ocna Mureș: A fost prins de polițiști la volan fără permis de conducere Un bărbat de 35 de ani, din Ocna Mureș, s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volan fără a avea permis de conducere. Potrivit IPJ Alba, la data de […]
Bărbat din Blaj, cu mandat de arestare preventivă, REȚINUT de polițiști: Și-a amenințat familia și a încălcat ordinul de protecție
Bărbat din Blaj, cu mandat de arestare preventivă, REȚINUT de polițiști: Și-a amenințat familia și a încălcat ordinul de protecție Un bărbat din Blaj, cu mandat de arestare preventivă, a fost depistat și reținut de polițiști. Acesta și-a amenințat familia și a încălcat ordinul de protecție. Potrivit IPJ Alba, la data de 15 decembrie 2025, […]
Aiudean de 47 de ani, cu mandat de executare, depistat și reținut de polițiști. Va sta peste 6 luni în Penitenciarul Aiud pentru mărturie mincinoasă și tăiere fără drept de arbori
Aiudean de 47 de ani, cu mandat de executare, depistat și reținut de polițiști. Va sta peste 6 luni în Penitenciarul Aiud pentru mărturie mincinoasă și tăiere fără drept de arbori Un aiudean de 47 de ani, cu mandat de executare, a fost depistat și reținut de polițiști. Va sta peste 6 luni în Penitenciarul […]








