FOTO| Zi de „instrucție” la sediul DSVSA Alba: Personalul, împreună cu medici veterinari, au învățat despre protecția animalelor în abatoare și bunăstarea lor pe timpul transportului
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Alba a organizat la sediul instituției mai multe ședințe de instruire, la care au participat personal din cadrul Serviciului Control Oficial Siguranța Alimentelor, angajați din cadrul circumscripțiilor sanitare veterinare și medici veterinari oficiali din abatoarele de carne roșie și carne albă din județ.
Instruirile au avut mai multe tematici, care vizau protecția animalelor în abatoare, bunăstarea animalelor pe timpul transportului și în timpul sacrificării. Au fost prezentate instrucțiuni tehnice pentru verificarea unităților de procesare/prelucrare/depozitare/reambalare – produse de origine animală, dar și regulamente privind controale oficiale și alte activități efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, respectiv sănătatea plantelor.
De asemenea, au fost abordate noțiuni privind controalele oficiale în domeniul SNCU, dar și norme privind proceduri de înregistrare/autorizare a diferitor tipuri de unități/ centre de colectare/ exploatații etc.
Nu în ultimul rând, a fost prezentată legislația europeană de stabilire a unor norme privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman.
Pentru respectarea măsurilor în actualul context epidemiologic, ședințele au fost organizate în mai multe zile, cu respectarea distanțării fizice și a numărului maxim de persoane admise în spații închise.
DSVSA Alba își dorește ca astfel de instruiri să fie organizate periodic, astfel încât angajații să fie informați cu celeritate în cazul modificărilor legislative, dar și cu privire la noile proceduri de lucru și a altor noțiuni de interes în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Prebet Aiud, producătorul de prefabricate din beton din Alba, cifră de afaceri de 69,6 milioane lei în 2025, în creştere cu aproximativ 21,5% faţă de anul anterior
Prebet Aiud, producătorul de prefabricate din beton din Alba, cifră de afaceri de 69,6 milioane lei în 2025, în creştere cu aproximativ 21,5% faţă de anul anterior Prebet Aiud (simbol bursier PREB), producătorul de prefabricate din beton armat şi precomprimat, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 69,6 mil. lei (13,8 mil. […]
Noua autobază de 12 milioane de euro de la Alba Iulia: Propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal, puse în consultare publică
Noua autobază de 12 milioane de euro de la Alba Iulia: Propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal, puse în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus în consultare publică, luni, 9 martie 2026 propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal în vederea edificării noii autobaze pentru autobuze și microbuze electrice. Proiectul este în valoare de aproximativ […]
UPDATE | ALERTĂ în Alba: Femeie de 53 de ani, din Lunca Mureșului, dispărută de la domiciliu
ALERTĂ în Alba: Femeie de 53 de ani, din Lunca Mureșului, dispărută de la domiciliu Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din localitatea Lunca Mureșului, județul Alba. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112. Astăzi, 9 martie 2025, în […]