FOTO: Vrei să fii războinic dac? Muzeul Unirii Alba Iulia a câștigat finanțare pentru proiectul Ținutele istoriei III
Proiectul „Ținutele istoriei III. Războinici daci” reprezintă un nou proiect de ținută câștigat de Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia la Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Dosarul depus de tânăra echipă formată din 6 doctori în istorie a fost considerat cel mai bun de către comisia AFCN, plasându-se astfel pe primul loc între numeroasele proiecte depuse pentru această sesiune de finanțare.
Este vorba mai exact de constituirea unei trupe de 12 războinici daci, care vor fi selecționați dintre voluntarii ce se vor înscrie în acest program, care vor fi ulterior antrenați și costumați cu cele mai autentice replici de costume și arme dacice.
Vorbim practic despre al treilea episod al proiectului „Ținutele istoriei”, după ce în 2011 au prins viață “Personajele Istorice”, iar în 2012 a fost constituită Garda de Legionari Romani, ambele acțiuni bucurându-se de un foarte mare succes la public.
Proiectul a fost lansat miercuri, 3 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Sala Unirii din Alba Iulia la care au participat Ion Dumitrel președintele Consiliului Județean Alba, Gabriel Rustoiu directorul Muzeului Național al Unirii, Liviu Zgârciu purtătorul de cuvânt al instituției, Valentin Frăcea din partea Rotary Club, coordonatorii proiectului – istoricii Tudor Roșu, George Bounegru, Radu Ota, dar și primul războinic dac din viitoarea trupă – celebrul Dada (foto).
Proiectul Muzeului Unirii care a concurat cu alte 81 de proiecte a obținut de la AFCN o finanțare de 43.404 de lei, care va fi completată cu 5.300 de lei de la Consiliul Județean Alba.
În paralel cu instrucția celor 12 războinici daci – arcași, căpetenie, mare preot – se va realiza documentarea și editarea unui album de prezentare care să fie cartea de vizită a trupei de reenactement. Textul va fi unul cu conținut de popularizare, cu un design grafic de excepție, care să informeze sau mai degrabă să ofere cititorului un suport cultural cu privire la ceea ce a reprezentat civilizația dacică.
Ceata de daci va putea fi văzută la festivalurile din vară ce vor avea loc la Alba Iulia, însă în formație completă va fi prezentată în luna octombrie a acestui an.
Proiectul mai presupune activități cultural-educative, precum lecții de istorie pentru copii, care vor fi susținute de Radu Ota.
Potrivit dacului Dada, se intenționează crearea pe viitor a unui atelier de fierărie, cu o echipă de meșteri care să se ocupe de reparare și întreținerea echipamentelor de luptă, care uneori se deteriorează în luptele pe care le performează aceștia la antrenamente și la evenimente.
Echipa de proiect este formată din coordonatorul George Bounegru și dr. Anca Timofan, dr. Tudor Roșu, dr. Liviu Zgârciu, dr. Radu Ota, dr. Ilie Lascu și Rareș Diodiu.
Un alt aspect important discutat în cadrul conferinței de presă este susținerea financiară în valoare de 1.000 de euro din partea Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis, reprezentat de Valentin Frăcea, pentru completarea Gărzii de Legionari Romani cu un nou membru.
Este vorba despre postul de cornicer – războinic și totodată suflător în cornul ce dă semnalele de luptă. Merită menționat faptul că nicio altă trupă de romani din cele existente în țara noastră nu are un astfel de membru. S-a lansat cu această ocazie și apelul pentru voluntarii care doresc să ocupe acest post important în Garda Romană din Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Mesaje de SFANTA MARIA 2025. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
Mesaje de Sfânta Maria 2025 • Urări de ”la mulți ani” de Sfântă Marie Mică • SMS şi felicitări de ziua numelui pentru: iubit(ă), prieteni, rude, colege, șefe. Texte cu mesaje de Sf Maria haiose și amuzante. Vă oferim mai câteva sugestii, idei de mesaje, sms-uri cu urări și felicitări pentru această sărbătoare: Citește și: nume sărbătorite […]
14 august 1916, România intră în Primul Război Mondial de partea Antantei. Proclamațiile regelui Ferdinand către soldații români
14 august 1916, România intră în Primul Război Mondial de partea Antantei. Proclamațiile regelui Ferdinand către soldații români În data de 14 august 1916, ora 9 seara, după doi ani de neutralitate, România intra în Primul Război Mondial. În aceeași zi, erau publicate în Monitorul Oficial Ordinul de mobilizare al armatei române, Legea pentru declararea […]
13 august – Ziua internațională a stângacilor. Printre cei mai cunoscuți se numără: Albert Einstein, Bill Gates, Barack Obama sau Leonardo da Vinci
13 august – Ziua internațională a stângacilor. Printre cele mai cunoscute personalități stângace se numără: Albert Einstein, Bill Gates, Barack Obama sau Leonardo da Vinci Ziua internațională a stângacilor este sărbătorită, în fiecare an, pe 13 august. Preferința pentru utilizarea mâinii drepte sau a celei stângi este o manifestare a unui fenomen natural numit lateralitate […]