Sport

FOTO: Volei Alba Blaj – Universitatea Cluj 3-0 | În „Timotei Cipariu”, o formalitate pentru campioană

Dan HENEGAR

Publicat

în

După succesul entuziasmant din Polonia, din Champions League, Volei Alba Blaj, tripla campioană a României, a obținut o victorie anticipată la primul meci din 2018 în fața fanilor, învingând în Sala „Timotei Cipariu” pe Universitatea NTT Data Cluj, scor 3-0 (25-10, 25-16, 25-18), meci contând pentru etapa a 11-a a Diviziei A1 la volei feminin. Și luni, de la ora 18.00, deținătoarea titlului va întâlni Penicilina Iași.

A fost al 11-lea succes consecutiv al formației din „Mica Romă” în acest sezon, victorii obținute pe trei fronturi, Divizia A1, Cupa României și Champions League, antrenorul Darko Zakoc mizând pe o garnitură formată din jucătoare ce au evoluat mai puțin, odihnind titularele într-o confruntare ce a durat 68 de minute.

Voleiul îşi reintră în drepturi în „Mica Romă”, Volei Alba Blaj susținând în Sala „Timotei Cipariu”, în faţa propriilor suporteri, două întâlniri din Divizia A1, întâiele jocuri din 2018 din competiţia internă. Echipa lui Darko Zakoc a întâlnit CS Universitatea NTT Data Cluj (etapa a 11-a), impunându-se fără emoții, iar luni, 15 ianuarie, de la ora 18.00, va juca cu Penicilina Iaşi (etapa a 12-a) – dispută în care blăjencele sunt considerate vizitatoare (sala din Iaşi a intrat în reparaţii). Confruntarea cu moldovencele se dispută în devans (etapa este programată în 20 ianuarie), iar iubitorii voleiului din Blaj au oportunitatea să-şi vadă favoritele la lucruri trei întâlniri consecutive, pentru că în 27 ianuarie este derby-ul cu CSM Bucureşti, liderul stagiunii, derby-ul începutului de an, meciul care într-adevăr contează.

Volei Alba Blaj: Lena Moellers – Ramona Rus, Mariana Aquino, Slavina Koleva, Selime Ilyasoglu, Nneka Oniejekwe – Marina Vujovic (libero); au mai jucat Lynda Morales (la prima prezență în fața publicului blăjean), Adina Salaoru.

Foto: Nicu GOGA, Blaj


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

CIL Blaj – Timișul Șag 2-1 (2-1) | Echipa din „Mica Romă”, al cincilea succes consecutiv acasă, iarăși gol Gallini

Dan HENEGAR

Publicat

în

 CIL Blaj – Timișul Șag 2-1 (2-1) | Echipa din „Mica Romă” a realizat al cincilea succes consecutiv acasă, iarăși gol Gallini CIL Blaj a învins Timișul Șag, scor 2-1 (2-1), formația pregătită de Daniel Tătar reușind a cincea victorie consecutivă în fața fanilor. Citește și: CIL Blaj – Unirea DMO 2-0 (1-0), în Liga 3 […]

Citește mai mult

Sport

CSU Alba Iulia – Unirea DMO 1-0 (0-0), în penultima rundă a sezonului regular | Universitarii, succes prețios în inferioritate numerică!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Universitar Alba Iulia – Unirea DMO 1-0 (0-0), în penultima rundă a sezonului regular | Universitarii, succes prețios în inferioritate numerică! CS Universitar Alba Iulia a cucerit 3 puncte importante, la ultima reprezentație în sezonul regular, 1-0 (0-0), pe „Pielarul”, câștigând cu un gol înscris în inferioritate numerică Citește și: CSU Alba Iulia – Progresul […]

Citește mai mult

Sport

Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad 1-0 (1-0) | „Roș-albaștrii”, pas uriaș spre play-off, Petra – gol de aur!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad 1-0 (1-0) | „Roș-albaștrii”, pas uriaș spre play-off, Petra – gol de aur! Metalurgistul Cugir a învins Viitorul Arad, în derby-ul pentru calificarea în play-off, scor 1-0 (1-0), gol de aur marcat de Petra! O victorie uriașă a formației lui Lucian Itu care a făcut un pas hotărât spre play-off-ul Seriei […]

Citește mai mult