Sport

FOTO: Volei Alba Blaj – CSM Tîrgovişte 3-0! Spectacol în Sala „Timotei Cipariu”, tripla campioană și-a respectat blazonul

Dan HENEGAR

Publicat

în

La prima apariție în fața fanilor după ce s-a încununat pentru a treia oară la rând campioana României, Volei Alba Blaj și-a dovedit valoarea incontestabilă și a câștigat 3-0 (25-12, 26-24, 25-20), cu CSM Tîrgovişte, derby-ul primelor două clasate din Divizia A1.

Atmosferă de sărbătoare în Sala „Timotei Cipariu”, chiar dacă nu a fost plină, cu spectatorii blăjeni  alături de „mândria județului”. Departe de tensiunea precedentelor două finale, în care Blajul a avut câștig de cauză în detrimentul dâmbovițencelor, întâlnirea a însemnat și o revanșă a campioanelor în fața echipei care acum două săptămâni i-a produs primul eșec din 2017.

Deși partida nu avea nicio importanță în ceea ce o privește, Volei Alba Blaj a început excelent jocul, primul set fiind o simplă formalitate și câștigat cu 25-12.

*Al doilea set, incendiar

În al doilea set CSM Tîrgoviște și-a amintit că are șanse la locul secund și a început să pună probleme. Echipa lui Dragan Nesic s-a aflat la conducere, obligându-l pe Zakoc să ceară time-out la scorul de 6-12. Cursa de urmărire a dat roade, galeria și-a intrat în rol, egalitatea s-a ivit la 17, mergându-se cap la cap până la 20-20. Blajul a avut o zvâcnire de orgoliu, s-a distanțat la 23-21, a fost egalată la 23, însă în cele din urmă a fructificat prima minge de set.

În ciuda relaxării evidente din jocul amffitrioanelor, Volei Alba Blaj nu a renunțat la luptă deși și în setul al treilea a început mai modest. Gazdele au remontat ecartul, s-a ajuns la 16-16, întânirea fiind pe aceleași coodonate ca și în setul precedent. Blajul s-a distanțat iar la 21-18 prin admirabila Adina Salaoru, iar finalul setului a fost la discreția campioanelor, care au dominat

„Ole, ole, ole, ola, aplaudaţi campioana”,a fost sloganul zilei în Blaj, urbe devenită capitala voleiului feminin autohton începând din 2015.

Echipa din Blaj s-a impus în minimum de seturi, după două reveniri spectaculoase, de la 12-17 în setul secund şi de la 5-11 în setul al treilea.

Statistică (sursa Nicu Goga, Radio Blaj): Volei Alba Blaj a realizat în acest meci 76 de puncte: 8 aşi, 47 atacuri, 12 blocaje, 9 erori ale adversarului; – CSM Târgovişte a realizat în acest meci 56 de puncte: 34 atacuri, 8 blocaje, 14 erori ale adversarului;

Adina Salaoru (Volei Alba Blaj) a realizat cele mai multe puncte – 16, urmată de Milagros Collar (CSM Târgovişte) – 15 şi Nadja Ninkovic (Volei Alba Blaj) – 14;

Nneka Onyejkwe şi Nadja Ninkovic, ambele Volei Alba Blaj, au reuşit cele mai multe puncte din blocaj – câte 3;

Adina Salaoru (Volei Alba Blaj) a reuşit cele mai multe puncte din serviciu – 4;

Volei Alba Blaj a realizat o medie de 46% preluare pozitivă (29% perfectă), CSM Târgovişte înregistrând o medie de 26% preluare pozitivă (13% perfectă);

Samara Rodrigues de Almeida (Volei Alba Blaj) a avut cea mai bună preluare (55% pozitivă, 45% perfectă), de la CSM Târgovişte cel mai bun procentaj fiind realizat de Suzana Cebici (50% pozitivă, 30% perfectă).

Volei Alba Blaj: Ana Antonijevic – Adina Salaoru (cpt.), Nadja Ninkovic, Samara Rodrigues, Tatsiana Markevich, Nneka Onyejekwe, Marina Vujovic (libero); au mai jucat Rebecka Lazic, Ana Grbac; Ana Maria Berdilă, Dubravka Djuric, Lisa Kramer.

[nggallery id=3783]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Volei Alba Blaj – Savino Del Bene Scandicci 0-3, în Liga Campionilor | Înfrângere previzibilă contra campioanei mondiale a cluburilor

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj – Savino Del Bene Scandicci 0-3, în Liga Campionilor. Campioana României, înfrângere previzibilă contra campioanei mondiale a cluburilor În „Alba Blaj” Arena, în partida de gală contând pentru penultima etapă a grupelor Ligii Campionilor dintre Volei Alba Blaj și Savino Del Bene Scandicci, s-a impus campioana mondială a cluburilor, scor 3-0 (25-19, […]

Citește mai mult

Sport

20 februarie 2026, termenul de înscriere în procesul de evaluare a centrelor de copii și juniori, pentru participarea în competițiile AJF Alba

Dan HENEGAR

Publicat

în

20 februarie 2026 este termenul de înscriere în procesul de evaluare a centrelor de copii și juniori, în vederea participării în competițiile organizate de AJF Alba Asociația Județeană de Fotbal Alba a anunțat data de 20 februarie 2026 reprezintă termenul de înscriere în procesul de evaluare în vederea participării la competițiile organizate în județ. Citește […]

Citește mai mult

Sport

Bursa transferurilor în fotbalul din Alba, printre mutări: Greapcă la Valea Frumoasei, R. Morar la Industria Galda, Șușu la VCG Vințu

Dan HENEGAR

Publicat

în

Bursa transferurilor în fotbalul din Alba în această iarnă | Printre mutări: Greapcă la Valea Frumoasei, R. Morar la Industria Galda, Șușu la VCG Vințu Bursa transferurilor în această iarnă în fotbalul județean, mutări anunțate de Asociația Județeană de Fotbal Alba, în perioada 13-28 ianuarie. Inițiativa AJF Alba, o premieră pentru fotbalul amator, prezinta lista […]

Citește mai mult