FOTO: Volei Alba Blaj – CSM Târgoviște 3-0, în primul meci al finalei Diviziei A1 | Start în forță pentru campioane
Volei Alba Blaj – CSM Târgoviște 3-0 în primul meci al finalei campionatului
Volei Alba Blaj a câștigat, vineri, în Sala ”Timotei Cipariu”, cu 3-0 (29-27, 25-18, 25-19), primul meci al finalei Diviziei A1 cu CSM Târgoviște, partida durând 84 de minute.
Cele mai multe puncte le-au realizat Gergana Dimitrova – 15 și Jovana Kocić – 12, respectiv Iuna Zadorojnai – 13 și Mira Todorova – 12. Primul set a fost unul pe muchie de cuțit, dramatic, cu vizitatoarele conducând cu 23-20 și având 5 mingi de set anulate de gruparea din Ardeal, care în cele din urmă și-au adjudecat parțialul. Următoarele seturi au fost controlate în ansamblu de gazde, care s-au desprins.
Volei Alba Blaj și CSM Târgoviște, rivalele din ultimul deceniu pentru supremația în voleiului feminin autohton, se înfruntă pentru titlul de campioană al acestei ediții a Diviziei A1. Cu un nou format competițional, duelul propune în acest weekend primele două întâlniri, în Sala “Timotei Cipariu”, a doua, sâmbătă, la ora 17.30, suporterii locali fiind așteptați să vină echipați în roșu în ideea de a crea o atmosferă de zile mari (cu vuvuzele etc).

În primul set al meciului de vineri, Blajul, fără Victoriia Russu, subtituită de Dajana Bošković, a început în forță, ajungându-se rapid la 4-0. Oaspetele au revenit, însă, și au condus cu 10-8 și chiar la 3 lungimi, cu 12-9 și 13-10. Gazdele au egalat la 13, după care s-a mers cap la cap până la 20-20. Echipa din Târgoviște a reușit 3 puncte consecutive, Volei Alba Blaj s-a apropiat apoi la 22-23, egalând la 24 și salvând ulterior nu mai puțin de cinci mingi de set ale oponentelor. Campioana în exercițiu a fructificat prima sa minge de set, impunându-se în primul parțial cu 29-27.
Setul secund a găsit Blajul la timonă, ajungându-se până la 7-1 în favoarea amfitrioanelor. Apoi vicecampioanele au dat semne de revenire, care s-au și concretizat pas cu pas, ajungându-se la o diferență minimă, 11-10 pentru gazde. Blajul a crescut turația și s-a distanțat progresiv, ajudecându-și actul al doilea fără probleme: 25-18.
După un start de set al treilea echilibrat, Blajul s-a distanțat tot mai mult după 8-7 și s-a impus finalmente cu 25-19.
„Trebuie să rămânem concentrați. Nimic nu e decis încă în această finală”, a declarat „la cald” antrenorul Stevan Ljubičić
Medaliile de aur se vor decerna formației care se impune în 3 din cele 5 confruntări prevăzute, următoarele două fiind săptămâna viitoare, în 3 și 4 mai, lângă Turnul Chindiei, iar întâlnirea decisivă, dacă mai este nevoie, este programat duminică, 7 mai, în Alba.
Volei Alba Blaj: Gergana Dimitrova – 15 puncte, Dajana Bošković – 11, Slađana Mirković – 8, Raisa Ioan – 9, Bojana Milenković – 5, Jovana Kocić – 12, Andra Cojocaru (libero); au mai intrat Andreea Ispas (l), Georgiana Faleș, Andrea Kossanyiová; Iarina Axinte, Jovana Cirković, Victoriia Russu, Kaitlyn Hord. Antrenor Stevan Ljubičić.
Lucian DĂRĂMUȘ
Foto: Nicu GOGA, Radio Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia), rezultat foarte bun la Campionatul Balcanic de marș
Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia), rezultat foarte bun la Campionatul Balcanic de marș Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a obținut locul 4 la Campionatul Balcanic de marș desfășurat la Izmir, în Turcia, sâmbătă, 14 martie 2026. În vârstă de 16 ani, Larisa Ardean a […]
FOTO: CSM Unirea Alba Iulia, victorie externă la Bistrița, în play-out-ul SuperLigii feminine! Albaiuliencele, conduse de Marcel Rusu, au întors scorul
CSM Unirea Alba Iulia, victorie externă la Bistrița, în play-out-ul SuperLigii feminine! Albaiuliencele, conduse de Marcel Rusu, au întors scorul și au câștigat, 2-1 (1-1) CSM Unirea Alba Iulia a realizat o victorie externă, în deplasare cu Gloria Bistrița, în a doua rundă a play-out-ului SuperLigii feminine, scor 2-1 (1-1) Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, […]
FOTO: Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei – surpriză la Ighiu | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos
Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei, victorie surpriză la Ighiu | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos În sferturile de finală ale Cupei României, Spicul Daia Română a dat marea lovitură și a eliminat, în […]