Rămâi conectat

Sport

FOTO: Volei Alba Blaj – Busto Arsizio 0-3, în finala Cupei CEV! Mult prea tari!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj a pierdut clar, scor 0-3 (19-25, 16-25, 14-25), cu italiencele de la Yamamay Busto Arsizio, în Sala “Transilvania” din Sibiu, manșa tur a finalei Cupei CEV, a doua competiție europeană ca și importanță, și are șanse reduse de a cuceri trofeul.

O înfrângere severă, conturată în 66 de minute, într-o atmosferă fierbinte, pentru reprezentanta României, aflată la a doua finală europeană consecutivă.

Venită după acel 3-0 în întrecerea internă cu CSM București, echipa din „Mica Romă” își lega mari speranțe de manșa tur, în încercarea de a cuceri al doilea trofeu european ca și importanță, însă a pierdut în minimum de seturi, neregăsindu-se pe durata meciului. Evoluția modestă a formației lui Darko Zakoc a fost exploatată din plin de o echipă familiarizată cu meciurile tari, Busto disputând a 4-a finală CEV în ultimii ani.

*Darko Zakoc: „Am pierdut meciul înainte, ne-a lipsit „inima””

Am pierdut meciul înainte, nu a fost deloc așa cum trebuia să fie. Azi a existat o singură echipă, Busto, ce a știut toate slăbiciunile noastre și le-a exploatat. Nu am făcut nimic din ce am pregătit, ne-a lipsit „inima”, cum a fost în meciul cu Galatasaray. Jucătoarele noastre le-au respectat prea mult pe adversare. Voința noastră nu a fost așa cum eu m-am așteptat. Finala nu o joci în fiecare zi! Este o impresie amară, urâtă și trebuie să reparăm în Italia, măcar ca și nivel de joc„, a declarat antrenorul Darko Zakoc. „Am început foarte prost, s-au simțit emoțiile. Știm că putem mai mult, dar în acest meci au lipsit multe din jocul nostru. Este un eșec pe care trebuie să-l uităm repede și să jucăm acolo mult mai bine„, a spus Nneka Onyejekwe.

Blajul a început copleșit de emoții finala împotriva italiencelor, ce au zburdat pe teren în primul set, început cu un 6-1 ce l-a obligat pe Zakoc la primul time-out tehnic. Busto s-a distanțat decisiv practic, până la 12-3, asigurându-și un avantaj liniștitor, în ciuda revenirii gazdelor ce s-au apropiat la 15-18 și 17-20.. Atât a ținut elanul gazdelor, italiencele dominând finalul setului, câștigat cu 25-19.

Al doilea parțial a fost mai echilibrat în start, și pe fondul modificărilor făcute de Zakoc în formulă, Blajul conducând prima dată cu 3-2. S-a mers cap la cap până la 10-10, când reprezentanta României a căzut și de la 13-15, cu 5 puncte consecutive ale oponentelor, s-a făcut 13-20, italiencele dominând categoric ostilitățile: 25-16!!!

Busto Arsizio a etalat aceeași defensivă puternică și în al treilea parțial, distanțându-se încet pe tabelă și îndreptându-se spre al 9-lea succes european din actuala ediție. De la 3-2 s-a ajuns la 5-8, 7-13 și 11-19, zarurile fiind aruncate.

*Atmosferă de senzație

În jur de 2000 de spectatori au asistat la finală, un grup distinct fiind cel al elevilor de la Colegiul „HCC” din Abrud, o pată de culoare în tribune. O atmosferă sud-americană a fost în Sala „Transilvania”, una arhiplină, organizatorii „înarmându-i pe fani cu 1000 de vuvuzele și eșarfe alb-roșii!

Gruparea din Italia este familiarizată cu performanțele realizate în Cupa CEV, fiind pentru a patra oară în finală, după ce a câștigat trofeul în 2010 și 2012, iar în 2017 a pierdut cu Dinamo Kazan!

Returul Cupei CEV este programat peste o săptămână, marți, 26 martie, în Busto Arsizio, localitatea cu peste 83.000 de locuitori, situată la 34 kilometri de Milano.

Volei Alba Blaj: Lora Kitipova  – Nađa Ninković, Sonja Newcombe, Ana Lazarević, Ioana Baciu Nneka Onyejekwe/ cpt – Marina Vujović (libero); au mai intrat Katerina Zhidkova, Maja Aleksic, Aleksandra Cirovic, Viktoriya Delros (libero), Mariya Karakasheva Ramona Rus, Sorina Miclăuș. Antrenor Darko Zakoc.

[nggallery id=6879]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, criză în zona centrală a defensivei | Vomir și Balaur, absenți în confruntarea cu Progresul Pecica

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, criză în zona centrală a defensivei | Vomir și Balaur, absenți în confruntarea cu Progresul Pecica, programată vineri, la ora 14.00, pe „Cetate” CSM Unirea Alba Iulia, liderul Seriei 7 din Liga 3, la egalitate de puncte cu Poli Timișoara, are probleme în zona centrală a defensivei înaintea confruntării cu Progresul […]

Citește mai mult

Sport

Turneu de calificare la polo feminin, în Bazinul Olimpic, în perioada 14-16 noiembrie | Campioana CSM Unirea Alba Iulia, în preliminariile Conference Cup

Dan HENEGAR

Publicat

în

Turneu de calificare la polo feminin, în Bazinul Olimpic, în perioada 14-16 noiembrie | Campioana CSM Unirea Alba Iulia, în preliminariile Conference Cup, la finele săptămânii CSM Unirea Alba Iulia va participa la Conference Cup la polo feminin, a treia competiție continentală ca importanță, în perioada 14-16 noiembrie urmând să se dispute în Bazinul Olimpic […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Alexandru Sibișan și Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, medalii de aur și argint pentru la Campionatul Național Ne Waza U23

Ioana Oprean

Publicat

în

Alexandru Sibișan și Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, medalii de aur și argint pentru la Campionatul Național Ne Waza U23 Judoka CS Unirea Alba Iulia, Alexandru Sibișan și Laura Bogdan, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național Ne Waza U23, desfășurat la Cluj-Napoca, în perioada 7–8 noiembrie 2025. Alexandru Sibișan a urcat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea