FOTO: Volei Alba Blaj, 3-1 cu Kralovo Pole Brno, în turneul doi preliminar al Ligii Campionilor, disputat în „Alba Blaj” Arena!
Volei Alba Blaj, campioana României, a câștigat prima sa partidă europeană disputată în „Alba Blaj” Arena, 3-1 (22-25, 25-23, 25-16, 25-14), cu Kralovo Pole Brno, în cadrul turneului doi preliminar al Ligii Campionilor.
În prezența a peste 1200 de spectatori, echipa din „Mica Romă” a avut emoții în primele două seturi, împotriva unui adversar cotat drept cel mai accesibil din grupă. Condusă după primul parțial, Volei Alba Blaj a reușit să se regleze din mers și să câștige confruntarea care a durat 118 minute.
Bogumila Biarda a fost desemnată MVP-ul întâlnirii, cu 24 de puncte acumulate.
Cu această victorie, Volei Alba Blaj mai are nevoie să câștige un meci pentru a accede în grupele Champions League, mâine de la ora 19.00 find disputa cu Mladost Zagreb (2-3 în primul joc cu Avo Beveren).
Gazdele au intrat prea relaxate în teren și asta le-a costat primul set în care Kralovo s-a desprins la două puncte (15-17), apoi la 4 (17-21), nu a mai cedat inițiativa și a fructificat prima minge de set.
Și al doilea parțial a fost echilibrat, mergându-se cap la cap până la 17-17, cu momente de cădere de fiecare parte. Blajul, cu sprijinul fanilor, a trecut în față, 22-18, dar scorul a devenit egal 22-22. Blajul a avut două mingi de set, una anulată, dar a restabilit egalitatea.
Campioana României a ridicat nivelul în al treilea set, distanțându-se la 9-5, 12-6, 15-8, 20-11, diferențe consistente, îndreptându-se spre adjudecarea setului, cu Biarda de neoprit la fileu
În setul al 4-lea iarăși s-a mers cap la cap până la 10-10, moment în care Blajul a realizat 3 puncte consecutive,s-a desprins la 17-12 și 21-13, zarurile fiind aruncate
Bogumila Biarda a strâns cele mai multe puncte de la Volei Alba Blaj, 24, iar de la adversare s-a distins Katerina Kunikova – cu 18. Gazdele au dominat confruntarea la ași (8-6) și blocaje (15-5)
Cu campioana Cehiei echipa din „Mica Romă” s-a întâlnit a doua oară într-o lună, precedenta dată fiind victoria de la Brno, 3-1 în primul tur preliminar.
Eveniment sportiv de gală în “Alba Blaj” Arena, unde timp de 3 zile se dispută turul doi preliminar al Ligii Campionilor, organizat de campioana României, CSM Volei Alba Blaj. Alături de “mândria Albei”, la competiția europeană de top participă campioanele din Cehia, Belgia (fosta echipă a libero-ului Britt Rampelberg) și Croația, venite din grupele preliminare de la Brno și respectiv Zagreb, care se vor înfrunta pentru primele două poziții care asigură calificarea în grupele Ligii Campionilor.
Volei Alba Blaj a bifat un start perfect a stagiunii, adjudecându-și Supercupa României, în evenimentul de inaugurarea a Sălii Polivalente, și adunând 7 victorii consecutive, în 3 competiții diferite.
Volei Alba Blaj: Jovana Kocić – 9 puncte, Iarina Axinte – 8, Bogumila Biarda – 24, Isidora Kockarević – 5, Drussyla Costa – 11, Nneka Onyejekwe – 10, Andra Cojocaru (l); au mai intrat Britt Rampelberg (l), Katarina Jović – 8, Anneclaire Ter Brugge, Lea Deak Paula Partnoi, Raisa Ioan (Daria Ocenic). Antrenor Stevan Ljubičic
Program:*marți, 24 octombrie: Asterix Avo Beveren – Mladost Zagreb 3-2 (25-19, 21-25, 25-13, 24-26, 15-9)
Volei Alba Blaj – Kralovo Pole Brno 3-1;
*miercuri, 25 octombrie, ora 16.00: Asterix Avo Beveren – Kralovo Pole Brno; ora 19.00: Mladost Zagreb – Volei Alba Blaj;
*joi, 26 octombrie, ora 16.00: Kralovo Pole Brno – Mladost Zagreb, ora 19.00: Volei Alba Blaj – Asterix Avo Beveren.
În cazul depășirii și a acestui turneu, Volei Alba Blaj va juca fie în Grupa D (Carraro Imoco Conegliano, Developres Rzeszow sau Allianz MTV Stuttgart) – dacă va termina prima, fie în grupa E (LSK Commercecon Lodz, Volero Le Cannet și SC Prometey Dnipro) – dacă se va clasa pe locul secund, primul meci fiind în deplasare, în 7 noiembrie, în ambele situații.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Andrei Pop și-a reziliat contractul cu CSM Unirea Alba Iulia, divizionara terță din Cetatea Marii Uniri, după numai 6 luni Este a doua plecare din acest an din efectivul primei clasate în Seria 7, după aceea a mijlocașului I. Tănase, după același model, rezilierea contractului de comun acord Citește și: FOTO: CSM Unirea Alba Iulia, reunire […]
Volei Alba Blaj – Savino Del Bene Scandici, în „Alba Blaj” Arena, miercuri, 28 ianuarie! Bilete pentru meciul stelar cu Campioana Mondială a Cluburilor
Volei Alba Blaj – Savino Del Bene Scandici, în „Alba Blaj” Arena, miercuri 28 ianuarie! Bilete pentru meciul stelar cu Campioana Mondială a Cluburilor, din Liga Campionilor Volei Alba Blaj – Savino Del Bene Scandici, reprezintă meciul anului în „Alba Blaj” Arena, confruntarea contând pentru penultima etapă a grupelor Ligii Campionilor fiind programată miercuri, 28 […]
Primele amicale pentru conjudețenele din eșalonul terț | CSM Unirea Alba Iulia și CSU Alba Iulia, dueluri cu divizionare secunde, vezi programul
Primele partide amicale pentru conjudețenele din eșalonul terț | CSM Unirea Alba Iulia și CSU Alba Iulia, dueluri cu divizionare secunde, vezi programul Cele 5 formații din Alba care activează în Seria 7 din Liga 3 au la finele acestei săptămâni primele jocuri de verificare din 2026, meciuri programate sâmbătă, 24 ianuarie, pe lista oponentelor […]