Societate

FOTO-VIDEO:O „Poveste de iarnă”, cu minunate colinde, la Alba Mall

Alexandra Mates

Publicat

în

Complexul Comercial Alba Mall a găzduit miercuri, 19 decembrie, începând cu ora 18.00, un spectacol de colinde intitulat “Poveste de iarnă”, susţinut de  două formaţii din Blaj, “All 4 Music” şi Grupul Vocal – Instrumental “Allegrino”, coordonaţi de prof. Gabriela Trif.

Petrecerea Divorțaților

Albaiulienii au avut ocazia de a asista la un minunat concert de colinde româneşti cu acompaniament de chitară şi cântece de iarnă din repertoriul naţional şi international. Timp de peste două ore, mall-ul a răsunat de colinde precum “Domn, Domn să-nălţăm”, Naşterea Domnului nostru”, “Cerul şi pământul”, “Sus la Poarta Raiului”, “În seara de Ajun” şi cântece de iarnă şi de Crăciun precum “A venit iar Crăciunul”, “Săniuţa”, “E iarnă”, “Last Christmas”, “Iarna ne-a sosit în zori” şi “So this is Christmas”, care au adus în sufletele celor prezenţi un strop din magia Crăciunului. Cei mici au fost foarte entuziasmaţi să asculte cântecul „Săniuţa”, intepretat de Miruna, Victor, Paul, Alex, Denisa, Paula şi Alexandra. În acelaşi frumos tablou al jocului fulgilor de nea, i-au încântat pe cei prezenţi Snia, Amira, David, Maria, Giorgia şi Timeea, cu melodia „Iarna ne-a sosit în zori”.

De asemenea, cei prezenţi au putut asista la un moment special, al solistei Alexia Trif, care a interpretat melodia “Once upon a december”,  însoţită de coregrafia unei perechi de dansatori, Alexanda Frăţilă şi Alexandru Mărginean – campioni naţionali la dans sportiv. Povestea de iarnă s-a încheiat într-un ton de mare veselie pe ritmul antrenant al melodiei „Iarna”, amfitrionii concertului urându-le în final tuturor celor prezenţi Crăciun fericit şi un An Nou cu bucurii şi sănătate.

Partenerii acestui eveniment au fost: Ziarul Unirea, Alba Mall, Alba TV, S.C. Elit, S.C Ady Style, Cabinet Medical dr. Mircea Frenţiu Blaj, Restaurant La Popa Blaj, S.C. Castrasely Alba Iulia, S.C. Diafan S.R.L. şi Radio Blaj.

Vă invităm să vizionaţi o galerie foto-video din cadrul evenimentului:

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Cultură Educație

Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Foto: Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks

Dan HENEGAR

Publicat

în

Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks, un spectacol senzațional Sala plină, muzică live, emoție și aplauze la scenă deschisă! Orchestra Simfonică București a oferit duminică seara, 25 octombrie 2026, un spectacol memorabil la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Concertul Vivaldi Rocks […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de SFANTUL Dumitru 2026: Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Sfântul (Sf.) Dumitru 2026 • Felicitări, mesaje, SMS -uri, urări de „la mulţi ani” pe care le poți trimite prietenilor care își sărbătoresc ziua numelui. Mesaje de Sfântul Dumitru haioase și amuzante. Considerat apărătorul păstorilor și al ostașilor, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (prăznuit la 26 octombrie) a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi […]

Citește mai mult