Rămâi conectat

Sport

FOTO-VIDEO: Unirea Alba Iulia, 30 de ani de la semifinala de poveste din Cupa României, cu Universitatea Craiova!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Unirea Alba Iulia a promovat de două ori în Divizia A (2003 și 2009), a terminat, ca debutantă, pe poziția a șasea la “masa bogaților” în primul an petrecut în elită, însă cu siguranță unul dintre primele locuri în topul perfomanțelor “all-time” realizate de gruparea fanion a județului Alba este ocupat de acel parcurs de poveste din 1991, acum 30 de ani, când uniriștii, din postura de divizionară secundă, au ajuns în semifinalele Cupei României și au fost la un singur gol de o uriașă realizare, să elimine Universitatea Craiova și să joace pe fostul “23 August” finala competiției “KO” cu FC Bacău.

Au fost unele dintre cele mai frumoase momente din viață și har Domnului că am avut parte în carieră de meciuri memorabile, precum cel când am eliminat Hamburg! Am trăit atunci clipe de fericire: să elimini Steaua și să bați Craiova, ceva senzațional. Eram nebunii frumoși ai Albei”, a explicat antrenorul Cornel Țălnar, actualmente director tehnic la Dinamo.

Acum 3 decenii, în mai 1991, o echipă “nebună” ce promovase în 1988 în Divizia B și la finele acelui sezon s-a clasat pe poziția a 7-a, s-a luat la trântă cu granzii acelor vremuri. Unirea Alba Iulia scria istorie sub comanda antrenorului jucător Cornel Țălnar. “Țânțarul” s-a întors acasă după performanțele uriașe reușite cu Dinamo București, o semifinală de Cupa Campionilor Europeni cu Liverpool, și golurile de senzație, decisive, de la Praga și Hamburg. Cu câțiva ani înainte Gigi Țălnar era un jucător legendar al “câinilor roșii” și pe masa sa stăteau oferte din Occident, de la Aston Villa, Hamburg sau Liverpool, neonorate din pricina comunismului de dinainte de ’89!

YouTube video

În 1991, Gigi Țălnar avea 34 de ani, încă mai intra în teren când era nevoie, iar sub comanda sa se clădea o echipă care în următorii ani s-a bătut în două rânduri pentru promovarea în Divizia A. Erau vremuri incredibile, Stadionul “Cetate” gemea de lume, iar cele două întâlniri de legendă, cu Steaua și Universitatea Craiova, în sferturile și respectiv semifinalele Cupei României, sunt jocuri memorabile. Cum povestea acelor timpuri este una încărcată de evenimente și emoții, o să abordăm acea perioadă de senzație a “alb-negrilor” în mai multe articole ce vor fi publicate zilelele viitoare, pentru a vă dezvălui amănunte savuroase ale unor meciuri de referință pentru Alba fotbalistică. Cornel Țălnar era ajutat de secundul Nicu Lupu, președintele clubului era Ioan Smadea, finanțator Gianfranco Fraccarollo, cu a lui SICA, în staff se afla asistentul Traian Rângheț (și acum lângă divizionara terță). În lotul acelei echipe frumoase ce a scris istorie pentru Alba Iulia se regăseau printre alții Seliuc, Nichimiș, I. Mărginean, Ilie, Timar, Hâncu, Gh. Bran, Borșa (a marcat golul egalizator în “Ghencea”) sau S. Mărginean (o să revenim zilele viitoare mai amănunțit asupra acestui aspect, al efectivului de jucători). Din păcate, dintre cei care au încântat zecile de mii de suporteri acum 30 de ani, între timp au plecat la Ceruri Nicu Căian, Gică Georgescu, Iani Mitracu, Neluțu Popa sau Bebe Brumaru, ce sunt acum în echipa Îngerilor!

*Golul anulat lui Iani în Bănie!

Sunt episoade petrecute pe “Cetate” ce stârnesc emoții și acum, după atâția ani: nebunia acelor două jocuri de acasă, la partida cu Steaua fiind peste 25.000 de spectatori, cu tribunele arhipline cu câteva ore înaintea fluierului de start, eliminarea lui Vlădoiu (Steaua) pentru că a lovit un copil de mingi (juniorul Țili) în minutul 36, hat-trick-ul regretatului Neluțu Popa ce l-a umilit pe Florin Prunea, portarul echipei naționale, în returul cu oltenii… În acea campanie din Cupa României, Unirea Alba Iulia a avut în față duble cu Steaua București și Universitatea Craiova, practic cele mai bune echipe din țară, care la finele sezonului au terminat la egalitate de puncte în Divizia A, iar oltenii au luat ultimul lor titlu, în 1991, la golaveraj. O simplă enumerare a fotbaliștilor cu care s-au bătut uniriștii pentru glorie îți provoacă fiori, fotbaliști ce au ajuns să reprezinte România la turnee finale de Campionat Mondial sau European: Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu, Ungureanu, Bumbescu, Vlădoiu, Panduru (cu acel celebru caz al suspendării pentru cumul de galbene, din cauza căruia partida din tur, Steaua – Unirea Alba Iulia, pe teren 1-1, a fost omologată la “masa verde” 0-3!), L. Bălan, T. Stoica sau Ilie Stan în garnitura “roș-albaștrilor” condusă de Emerich Jenei, respectiv Prunea, Săndoi, Ad. Popescu, P. Badea, N. Zamfir, Craioveanu, Neagoe, Mănăilă, Gh. Ciurea, S. Cristescu sub comanda vulcanicului Sorin Cârțu, ce a realizat atunci eventul cu “Știința”!

Experiența lui Cornel Țălnar se vedea și în momentele dificile, când intra în teren: deschidere pentru Mitracu, ce a pasat perfect lui Hâncu la golul din minutul 77 ce a eliminat Steaua („militarii” conduceau cu 2-0 la Alba Iulia, la pauză, dublă Dan Petrescu, minutele 32 și 45, dar acea reușită i-a liniștit), plus o centrare pentru a treia execuție a lui Neluțu Popa în returul cu Craiova!

În Bănie, în manșa tur a semifinalei, oltenii au câștigat cu 4-0 (2-0), însă au marcat un gol neregulamentar (fault N. Zamfir la Timar), iar lui Iani Mitracu i se anulase un gol perfect valabil (Prunea s-a ciocnit de Săndoi), “centralul” George Ionescu fiind un inamic al albaiulienilor, considerați victime sigure. Acel gol în deplasare al Unirii, coroborat cu scorul din retur, un 3-0 inimaginabil, cu reușitele de excepție ale lui Neluțu Popa, a cântărit enorm în ecuația calificării.

Puțini ne dădeau șanse înaintea acelor jocuri, dar noi am fost ca un comando, nu aveam nimic de pierdut! De pildă, înaintea returului cu Steaua de acasă, special le-am transmis copiilor de mingi să încerce să tragă de timp, când balonul părăsește terenul, și ne-a ieșit strategia, enervându-l pe Vlădoiu, ce a cedat nervos”, a spus Țălnar.

*Hat-trick Neluțuuu… și umilința lui Prunea

Returul de la Alba Iulia, din semifinale, a fost o adevărată nebunie, cu 0-0 la pauză și apoi recital superb al golgheterului al time al Unirii Alba Iulia, Neluțu Popa, la poarta dinspre tabelă (lovitură liberă perfectă, în minutul 48, plus două reluări cu capul la centrările lui Nichimiș și Țălnar, minutele 71 și 78), un 3-0 cu mai puțin de un sfert de oră înaintea finalului!!! Antrenorul Cârțu a intrat în teren, încercând disperat să stopeze iureșul, și a ieșit la rampă centralul Constantin Gheorghe “Suceava”, care a făcut tot ce a depins de el pentru a fragmenta meciul, a opri supliciul Craiovei și efectiv a o salva de o rușine de proporții!

“La Craiova am fost furați de George Ionescu, ce ne-a anulat un gol valabil, iar în retur, când se făcuse 3-0, Constantin «Suceava» ne-a spus pe teren: «Sper că nu ați înnebunit, să-i scoateți pe ăștia», și nu ne-a mai lăsat să ne apropiem de poarta lui Prunea”, a dezvăluit antrenorul albaiulian.

*Frumoșii nebuni ai Albei

În mai 1991, Unirea Alba Iulia a scris o pagină de istorie, încercând să rupă barierele și să-și depășească condiția. Fotbalul începea să urce și să viseze, erau anii în care din Cetatea Marii Uniri se emiteau pretenții de Divizia A, se dorea pătrunderea în elită.

Pentru Alba Iulia a fost o mare performanță ce am realizat noi! Lumea venea la stadion cu sufletul, simțeam că suntem iubiți și cred că în acele vremuri Unirea avea o galerie ce rivaliza cu a Stelei sau a Rapidului. Un județ întreg ne-a aplaudat după acele meciuri cu Steaua și Craiova. Am simțit o bucurie imensă când am eliminat Steaua, dușmana de-o viață, eu care am fost  «câine roșu». Iar cu Craiova, după acel 3-0 neverosimil, am ajuns să fim supărați pentru că nu i-am eliminat! Era o mândrie totală, Unirea Alba Iulia la un pas de finală. Sunt convins că dacă ajungeam în ultimul act luam Cupa României, atât de încrezători eram”, a mai adăugat Cornel Țălnar, artizanul celei mai iubite echipe din istoria Unirii Alba Iulia.

În mai 2021, Unirea Alba Iulia a terminat stagiunea pe locul al 7-lea din 10 echipe în Seria a 9-a din eșalonul terț, nesusținută de nimeni, aproape abandonată și trăind de pe urma lui Nicolae Stanciu, după ce în 2013 a dispărut de pe harta fotbalului autohton. Vorba lui Gigi Țălnar: “Acum 30 de ani o țară întreagă admira ce a realizat Unirea! Nu e păcat unde am ajuns acum???”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Înotătorii LPS Alba Iulia la Naționale: Andrea Zsebe – 3 medalii de argint, ștafetele combinate – două medalii de bronz

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii LPS Alba Iulia la Campionatele Naționale de seniori, tineret și juniori: Andrea Zsebe – 3 medalii de argint, ștafetele combinate – două medalii de bronz La Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, înotătorii de la LPS Alba Iulia au reușit rezultate de apreciat, fiind adjudecate 5 medalii, toate în probele juniorilor II. Astfel, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea