Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO, VIDEO: Un fost deputat al Republicii Moldova, în vârstă de 78 de ani, a pornit pe jos 600 de km, din Bălţi spre Alba Iulia. „Merg să duc mesajul că noi suntem pentru Unire“

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ion Mărgineanu, unul dintre primii deputaţi ai Parlamentului Republicii Moldova, semnatar al declaraţiei de independenţă faţă de Uniunea Sovietică, a pornit joi, 1 noiembrie, pe jos, din Bălţi spre Alba Iulia. Bărbatul în vârstă de 78 de ani şi-a propus să marcheze în acest mod Centenarul Marii Uniri.

Cu toate că, recent, a suferit o intervenţie chirurgicală la inimă, fostul deputat spune că va ajunge pe 1 Decembrie la Alba Iulia deşi are de parcurs o distanţă de 600 de km în 31 de zile. Făleşti, Sculeni, Iaşi, Târgu Frumos, Războieni, Mirceşti, Piatra Neamţ, Blaj – sunt doar câteva dintre localităţile ce vor fi traversate de Ion Mărgineanu.

Zeci de persoane, colegi, prieteni şi rude au venit să-i ureze drum bun drumeţului octogenar. Ideea acestei călătorii istorice s-a născut în anul 1993, când a participat la Alba Iulia, împreună cu o delegaţie de deputaţi din primul Parlament al republicii Moldova, la aniversarea a 75 de ani de la Marea Unire. Acesta şi-a început drumeţia la 1 noiembrie ora 12.00, din faţa clădirii Poştei din Bălţi.

Locul de pornire este unul simbolic, având în vedere că această clădire a găzduit, la 3 martie 1918, Adunarea Zemstvei din Bălţi, care a votat o Declaraţie de Unire cu România. Era prima Zemstvă din Basarabia care semna un asemenea document. Fostul parlamentar moldovean a afirmat că întreaga călătorie este finanţată din bani proprii. Acesta ar urma să parcurgă zilnic câte 20 de km şi va fi însoţit de cei trei copii ai săi, care se vor ocupa de cazare şi hrană.

„Acesta este aportul meu la sărbătorirea Centenarului Unirii. În al doilea rând, sunt născut în judeţul Bălţi care a dat start Unirii. Şi mă doare faptul că bălţenii s-au cam rupt astăzi de la această idee, deşi mai sunt mulţi patrioţi şi îmi doresc să promovez această simţire a lor prin ceea ce pot eu. Ce să fac altceva? Eu sunt pensionar. Ar trebui să merg şi să dorm. Mai bine îmi trăiesc viaţa activ. Vinul, cartea şi vioara cu cât sunt mai vechi, cu atât e mai bine. Cu acest gând mă pornesc spre România: să duc mesajul basarabenilor că noi suntem pentru Unire. Nu ruşii sunt stăpâni în ţara asta, ci noi, şi în suflet rămâne de secole tendinţa spre Unire. Chiar dacă unii nu înţeleg încă acest lucru ei păstrează în ei această idee a unităţii neamului”, a precizat fostul deputat moldovean, citat de site-ul prime.md.

Acesta spune că are cinci perechi de încălţăminte, iar hainele de ploaie şi de frig i le vor purta copiii. ”Eu în schimb o să îmi iau o cârjă bună şi frumoasă. Goethe când trecea dintr-un oraş german în altul, când Germania era împărţită în landuri, şi când trecea frontiera aşa cum trecem noi astăzi din R. Moldova spre România, vameşii îl întrebau: «Dumneata treci atât de des pe aici, cum se întâmplă că nu ai niciodată nimic de contrabandă?». Iar Goethe răspundea că toată contrabanda sa era în cap, era mintea sa luminată. Aşa şi eu.

Voi trece în România cu gândurile frumoase despre Ţara mea, care mă vor însoţi şi mă însoţesc mereu. La Alba Iulia, nu cred că voi fi acolo eu buricul Pământului. Voi fi şi eu un muritor de rând, dar cel puţin copiii şi nepoţii mei vor şti că bunicul a participat la adunarea din 2018, parcurgând pe jos atâtea sute de kilometri. Nu am nevoie de ceva mai mult. Eu am pensie bună, am cu ce trăi, iar onorurile mi le fac copiii mei. Eu nu am nevoie de bogăţie materială, ci de cea spirituală, pe care o am, dar nu îmi lipseşte să am mai multă”, a completat Ion Mărgineanu.

Acesta susţine că trebuie să se realizeze la un moment dat şi Unirea Basarabiei cu România. ”Nu trebuie să aşteptăm ca Unirea să o facă conducerea. Unirea trebuie să o facem noi. Aşa cum am făcut Podul de Flori, aşa trebuie să facem şi Unirea. Un exemplu pentru noi ar fi modul în care a avut loc unificarea Germaniei”, a declarat Ion Mărgineanu.

[nggallery id=6359]

 

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Subiecte la Evaluarea Națională 2025, la Matematică: Exerciții de algebră, geometrie și probleme aplicate. Cubul, trapezul dreptunghic, pătratul și triunghiul echilateral – figurile la geometrie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Subiecte la Evaluarea Națională 2025, la Matematică: Exerciții de algebră, geometrie și probleme aplicate. Cubul, trapezul dreptunghic, pătratul și triunghiul echilateral – figurile la geometrie Elevii de clasa a VIII-a s-au aflat, miercuri, 25 iunie 2025, în fața celei de-a doua probe din cadrul Evaluării Naționale 2025. Ei au susținut examenul scris la Matematică. Subiectele […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | ALERTĂ în Alba: O adolescentă de 15 ani, care locuiește fără forme legale în Ocna Mureș, dată dispărută: Tânăra a mai fost dată dispărută în 2025, fiind identificată în Salzburg

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alertă în Alba: O adolescentă de 15 ani, care locuiește fără forme legale în Ocna Mureș, dată dispărută: Tânăra a mai fost dată dispărută în 2025, fiind identificată în Salzburg Polițiștii din Alba caută o minoră care a dispărut din orașul Ocna Mureș. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

CARAMBOL în miez de noapte pe autostrada A10: Coliziune între un camion, o autoutilitară și două autoturisme, unul cu o mașină pe platformă, în zona Alba Iulia Nord

Ziarul Unirea

Publicat

în

CARAMBOL în miez de noapte pe autostrada A10: Coliziune între un camion, o autoutilitară și două autoturisme, unul cu o mașină pe platformă, în zona Alba Iulia Nord Un accident rutier a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 24.00, pe autostrada A10, în zona Alba Iulia Nord. Citește și: UPDATE […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea