FOTO-VIDEO: Tărâm de basm în Alba Iulia, la Festivalul Luminii 2016. Sute de gulguțe au luminat, ca-n povești, Cetatea Alba Carolina
Zona istorică a municipiului Alba Iulia s-a transformat, pentru câteva ore, sâmbătă seara, într-un tărâm de basm. Sute de gulguțe au licărit la Festivalul Luminii 2016, pentru a aminti oamenilor de lucrurile mărunte, care îi fac să zâmbească și să se bucure de viață. Evenimentul, devenit deja tradiție, s-a desfășurat în zona Porții a III-a a Cetății Alba Carolina, pe platoul din fața Obeliscului și a fost organizat de cercetașii albaiulieni.
Cei care s-au plimbat sâmbătă seara prin cetatea din Alba Iulia au avut parte de o atmosferă de poveste. Odată cu lăsarea serii, aleile pietonale au fost împânzite de sute de candele aprinse de zeci de tineri cercetași. Prin ambianța magică creată, aceștia au dorit să îi ajute pe trecători să se deconecteze preț de câteva minute de agitația cotidiană și să intre într-o lume feerică, construită de gulguțe.
Pentru a încuraja lectura și a redescoperi frumusețea lucrurilor mărunte, cercetașii albaiulieni au păstrat și în acest an tradiția schimbului liber de cărți. Astfel, la fel ca și anii trecuți, unii dintre participanți au adus câte o carte împachetată în hârtie, pentru a nu se distinge titlul și autorul, pe care au lăsat un mesaj pentru viitorul posesor. Ei au putut lua, în schimb, o altă carte.
Nu a lipsit de la eveniment nici gulguță uriașă luminată, cu care albaiulienii s-au înghesuit să se fotografieze.
Noutatea din acest an a fost o instalație specială cu lumini și sunete, pe numele ei Norel, de care cei mici au fost foarte încântați.
Cercetașii României au hotărât ca anual, timp de câteva ore, să le amintească membrilor comunității locale de bucuria lucrurilor mărunte, să transforme oraşele în care trăiesc într-un spațiu magic, în care fiecare dintre noi să redevină copil și să descoperim ca tineri sau adulți, lucrurile care ne fac mai fericiți.
Festivalul Luminii este un eveniment național sincron, organizat anual de către membrii Organizației Naționale “Cercetașii României” și tinerii voluntari locali. În anul 2015, festivalul a ajuns la cea de-a 11-a ediție.
Cercetașii din Alba Iulia organizează Festivalul Luminii din 2010 pentru a oferi oamenilor şansa de a vedea ”familia” lor, dar şi pentru a-i îndemna să se bucure de lucrurile mărunte din vieţile lor, lucruri pe care, spun ei, le savurează cu fiecare ocazie.
[nggallery id=2276]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]
ACCIDENT rutier GRAV pe DJ 706B: O șoferiță din Alba a lovit MORTAL un bărbat care se deplasa pe bicicletă
ACCIDENT rutier GRAV pe DJ 706B: O șoferiță din Alba a lovit MORTAL un bărbat care se deplasa pe bicicletă Un bărbat de 82 de ani din comuna Luncoiul de Jos a murit, miercuri, 18 martie 2026, după ce a fost lovit de un autoturism pe DJ 706B, în localitatea Stejărel. Victima se deplasa pe […]
O elevă din Apuseni, rezultate remarcabile la olimpiada de biologie: Geanina Corcheș a obținut locul I la faza județeană și s-a calificat la etapa națională
O elevă din Apuseni, rezultate remarcabile la olimpiada de biologie: Geanina Corcheș a obținut locul I la faza județeană și s-a calificat la etapa națională Etapa județeană a olimpiadei de biologie s-a desfășurat în data de 6 martie 2026, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia, coordonată de inspector școlar Mateescu Mihaela. Au participat […]