Curier Județean

FOTO/VIDEO ȘTIREA TA| Drum de groază în Răchita, după inundații. Autoritățile „dorm”, localnicii se pun pe treabă

Adela Spătar

Publicat

în

Târgul Grădinarului

În satul Răchita din comuna Săsciori, un drum a devenit de coșmar pentru șoferi, distrus fiind de inundația de acum 3 luni.

O echipă formată din localnici, s-a pus pe treabă văzând că autoritățile „dorm” și nu aplică nicio măsură în acest sens. Astfel, sătenii au început lucrările la drum, astupând gropi din asfalt, cu material propriu.

„Cam așa arată drumul de la Răchita, după 3 luni de la inudații. După cum vedeți, drumul este impecabil, n-ai ce să-i bagi de vină. Totul este sub control.” a afirmat pe un ton sarcastic un sătean.

Filmând activitatea voluntarilor, în timp ce astupau o gaură în asfalt, tot pe un ton sarcastic, localnicul a afirmat „asta a fost cea mai fermecată groapă. Asta a fost cea care ne-a motivat cel mai mult.”

O mare parte din asfalt este acoperită de moloz deja de 3 luni de zile. Drumul se pare, nu doar că nu a fost reparat, dar nu a fost nici măcar curățat de atâta timp.

„Dacă vă uitați la alte localități care au fost inundate, au curățat frumos de pe asfalt tot ce era. S-a implicat lumea, cu ajutoare, pe cont propriu. La noi, ne-au lăsat să ne descurcăm.”

Abordând un șofer care trecea pe acolo, locatarul i-a cerut o opinie și un sfat cu privire la situația în cauză.

„Bună ziua! Domnule, ce sfat ne dați? După cum vedeți au trecut 3 luni de zile de la inundații și Primăria ne-a lăsat responsabili pe noi cu situația asta, să o rezolvăm. Ce părere aveți?”

Răspunsul a fost unul pe măsură, pe un ton sarcastic: „Urâtă! Nu avem consilieri în sat.”

Pe contul de socializare, săteanul invită și alți voluntari, la căminul cultural Răchita, unde să își stabilească prioritățile de grup, pentru a ajuta comunitatea. Bineînțeles, echipa așteaptă și sprijinul Consiliului Local Săsciori.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Daria Costea, tânără interpretă din Sâncel, premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Daria Costea, tânără interpretă din Sâncel, premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026 O nouă performanță remarcabilă a Dariei Costea, tânără interpretă de folclor din Sâncel, județul Alba. Ea a obținut premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026. „Mă întorc acasă cu amintiri prețioase de la Piatra Neamț! Aduc […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Trei calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2026 pentru Liceul Teoretic Teiuș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Trei calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2026 pentru Liceul Teoretic Teiuș Liceul Teoretic Teiuș se remarcă prin rezultate deosebite la olimpiadele școlare, având trei calificări la etapele naționale. Situația elevilor calificați este următoarea: *Olimpiada Națională de Geografie (clasa a VIII-a) Moldovan Rareș Alexandru Coordonatori: prof. Jude Sanda și prof. Petri Maria *Olimpiada Națională […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Trusele polițiștilor de la Criminalistică prezentate la Alba Iulia de Ziua Poliției Române 2026: Ce conțin acestea și în ce situații sunt folosite

Ioana Oprean

Publicat

în

Trusele polițiștilor de la Criminalistică prezentate la Alba Iulia de Ziua Poliției Române 2026: Ce conțin acestea și în ce situații sunt folosite Trusele polițiștilor de la Criminalistică au fost prezentate în Piața Cetății din Alba Iulia, miercuri, 25 martie 2026, de Ziua Poliției Române. Este vorba de trusa universală pentru cercetarea la fața locului […]

Citește mai mult