Ştirea zilei

FOTO, VIDEO. Principesa Maria, impresionată de o expoziție de fotografii cu construcția Catedralei din Alba Iulia, ridicată pentru Încoronarea Regilor Ferdinand și Maria

Dragoş Suciu

Publicat

în

Principesa Maria a României, fiică a Regelui Mihai, a fost impresionată, duminică, de o expoziție cu fotografii care surprind principalele etape ale construcției Catedralei din Alba Iulia, ridicată special pentru Încoronarea Regilor Ferdinand și Maria.

ASR Principesa Maria a fost prezentă, duminică, la Alba Iulia, unde s-au sărbătorit 95 de ani de la Încoronarea primilor regi ai României Mari: Regele Ferdinand şi Regina Maria.

ASR Principesa Maria a participat la slujba de Te Deum, la Catedrala Reîntregirii Neamului, care mai poartă numele Catedrala Încoronării sau Catedrala Arhiepiscopală, iar apoi a admirat expoziția de fotografii ”Catedrala Încoronării – istorie și har”, la Sala Unirii din Alba Iulia.

Istoricii care au vorbit Principesei despre fiecare fotografie au spus, pentru ziarulunirea.ro, că ea a rămas impresionată de această expoziție și s-a bucurat foarte mult când a auzit că fotografiile vor fi expuse și pe holurile Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia.

Deocamdată, expoziția se află în Sala Unirii din Alba Iulia, simbol și templu al României Mari, unde s-a hotărât și semnat actul Marii Uniri.

La ieșirea din spațiul expozițional, Principesa Maria a fost întâmpinată de un grup de regaliști, care i-au urat bun-venit, iar directorul Muzeului Național al Unirii, Gabriel Rustoiu, i-a dăruit din partea întregii echipe, monografia județului Alba și cartea Regii României Mari, la Alba Iulia. Cartea conține toate pozele aflate în colecția muzeului referitoare la vizitele Regilor României Mari, în perioada interbelică, la Alba Iulia, de la prima vizită din 1919, până la cea din 1937 când s-a inaugurat Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan.

De asemenea, ASR Principesa Maria a mai primit, de la doi copii, o insignă pe care scrie ”95 de ani de la Încoronare”.

La prânz, fiica Regelui Mihai a participat la conferința „95 de ani de la Încoronare. Provocările de azi la adresa statului național”.

Programul Zilei Încoronării de la Alba Iulia continuă cu un concert susținut de Fanfara „Augustin Bena” a Județului Alba, dar și cu proiecția filmului ”Regina Maria, ultima romantică, prima femeie modernă”, la Muzeul Principia.

Catedrala Încoronării din Alba Iulia a fost sfințită în 8 octombrie 1922, iar câteva zile mai târziu, în 15 octombrie, aici au fost Încoronați Regii Maria și Ferdinand.

[nggallery id=4708]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Nerea Hususan, elevă de la Liceul Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, performanță excepțională: Premiul I cu NOTA 10 la Olimpiada Națională de Religie 2026 – cultele Romano-Catolic și Greco-Catolic

Ioana Oprean

Publicat

în

Nerea Hususan, elevă de la Liceul Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, performanță excepțională: Premiul I cu nota 10 la Olimpiada Națională de Religie 2026 – cultele Romano-Catolic și Greco-Catolic Performanță de excepție a unei eleve din Blaj la faza națională a Olimpiadei de Religie 2026.  Nerea Hususan, elevă de la Liceul Teologic […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Băile Sărate din Ocna Mureș, în cursa pentru Destinația Anului 2026: Stațiunea balneară, în finala competiției. Votul tău poate decide câștigătorul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Băile Sărate din Ocna Mureș, în cursa pentru Destinația Anului 2026: Stațiunea balneară, în finala competiției. Votul tău poate decide câștigătorul Băile Sărate Ocna Mureș se află în cursa pentru ,,Destinația Anului 2026″, categoria stațiuni balneare, după ce luni, 6 aprilie 2026, s-a deschis etapa de votare pentru cele mai apreciate destinații turistice din România.  […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Controale „la piele” la Spitalul Municipal Aiud: Dosar penal pentru furt de alimente din unitatea sanitară

Ioana Oprean

Publicat

în

Controale „la piele” la Spitalul Municipal Aiud: Dosar penal pentru furt de alimente din unitatea sanitară Noua conducere a Spitalului Municipal Aiud a impus efectuarea de controale amănunțite asupra angajaților la ieșirea acestora de la lucru, existând suspiciuni cu privire la sustragerea de alimente din unitatea sanitară. Existența acestor controale a fost semnalată în spațiul […]

Citește mai mult