FOTO/ VIDEO: Premierul Dacian Cioloș a ajuns la Alba Iulia. Se întâlnește, la Instituția Prefectului, cu autoritățile locale din zona Munților Apuseni
Primul ministru al României, Dacian Cioloș, a ajuns, vineri, în jurul orei 13.00, la Instituția Prefectului din Alba Iulia, unde se va întâlni cu autoritățile locale din din zona Roșia Montană – Munții Apuseni, pentru a le prezenta mecanismul de sprijin elaborat de Guvern pentru dezvoltarea integrată a zonelor-pilot de intervenție, care vizează și această fostă zonă minieră mono-industrială.
Premierul este fi însoțit de vicepremierul Vasile Dîncu, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și de consilierul de stat Ionel Dancă, coordonatorul Unității Guvernamentală de Asistență Tehnică (UGAT).
La finalul întâlnirii, șeful Guvernului va răspunde întrebărilor jurnaliștilor după care, de la ora 15.00, se va întâlni cu oameni de afaceri din Alba, în Aula Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Discuția cu autoritățile locale va viza mecanismul de asistenţă tehnică care va fi implementat la nivel local. Premierul îşi doreşte ca acest mecanism să asigure o abordare integrată prin facilitarea unui mecanism de coordonare între autorităţi de management, ministerele implicate, structurile locale şi beneficiari.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Accident grav pe DN 7, provocat de un șofer din Alba, care a intrat într-o depășire neregulamentară: Patru persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital
Accident grav pe DN 7, provocat de un șofer din Alba, care a intrat într-o depășire neregulamentară: Patru persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital Un accident rutier grav a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 21.00, pe DN 7, la ieșire din Boița spre Vâlcea. Mașina unui șofer din Alba a […]
VIDEO | „Loganul zburător” dintr-un oraș din Alba, invenția ieșită din comun a unui localnic. Povestea mașinii zidite în peretele casei
„Loganul zburător” dintr-un oraș din Alba, invenția ieșită din comun a unui localnic. Povestea mașinii zidite în peretele casei O mașină Dacia Logan încastrată în peretele unei case din Teiuș continuă să stârnească uimire și curiozitate în rândul celor care trec prin zonă. În spatele construcției neobișnuite se află Vasile Teasc, un localnic cu imaginație […]
VIDEO | Haos pe autostrada A10 Sebeș–Turda! Coloană de mașini de 3 kilometri la coborârea spre Decea după închiderea unui sens de circulație. Trafic îngreunat și pe DN1
Haos pe autostrada A10 Sebeș–Turda! Coloană de mașini de 3 kilometri la coborârea spre Decea după închiderea unui sens de circulație. Trafic îngreunat și pe DN1 Închiderea circulației pe un tronson al Autostrăzii A10 Sebeș–Turda a provocat ambuteiaje serioase duminică seara. Coloana de mașini care se întindea pe aproximativ 3 kilometri s-a format pe sensul […]
