FOTO-VIDEO: Pensiunea ”Casa Bună” de lângă Gârbova, locul perfect pentru o evadare din cotidian. Priveliști de vis admirate din turn, multă liniște și cazare de poveste la marginea pădurii
Cei care se află în căutarea unei escapade departe de aglomerația citadină, unde să profite din plin de timp petrecut în mijlocul naturii și să se bucure de aer curat, multă liniște și confort, pot trece cu încredere pe lista vacanțelor viitoare pensiunea ”Casa Bună”. Situată undeva la marginea pădurii, în apropiere de Gârbova, o comună stabilită într-un peisaj de dealuri domoale de o frumusețe unică, pensiunea ”Casa Bună” este locația ideală pentru a petrece câteva zile relaxante alături de cei dragi.
Cu o panoramă naturală impresionantă, ”Casa Bună” dispune de 14 camere, o recepție primitoare, un restaurant cu terasă, piscină, sală de conferințe și un spațiu de parcare amenajat într-o curte enormă.
Dintre cele 14 camere dispuse pe două etaje, două sunt camere de familie și sunt interconectate, iar restul sunt cu pat matrimonial sau pat dublu. Fiecare cameră are o suprafață de 21 de mp, este amenajată cu bun gust și are o vedere magnifică asupra munților. De asemenea, camerele dispun de grup sanitar propriu, minibar, televiziune prin staelit, Wi-Fi gratuit și balcon, în care de fiecare dată când pășiți vă întâmpină o priveliște minunată.
Legat de restaurantul pensiunii, din care nu lipsește șemineul, acesta este unul cu specific tradițional, însă în meniu se regăsesc și alte preparate. Potrivit administratorilor, scopul lor este de a folosi produse de la producători locali, pentru a oferi clienților cu adevărat o experiență culinară deosebită.
În fața pensiunii vă stă la dispoziție o terasă splendidă cu 150 de locuri, unde vă puteți bucura de o masă servită în aer liber sau puteți savura în liniște o cafea aromată cu o vedere uimitoare în fața ochilor. ”Ieşind pe terasa pensiunii, simţirea fiecǎrui turist va tresǎri la fiecare adiere de vânt venitǎ de sus, de dincolo de prelungirile nordice ale Munților Cindrel. Aceştia vor avea posibilitatea sǎ curpindǎ cu privirea o mare parte din frumuseţea Podișului Secașelor”, spun administratorii.
Ceea ce face ca pensiunea ”Casa Bună” să fie unică este turnul pensiunii, un foișor aflat la etajul al treilea, de unde clienții vor putea admira și surprinde frumusețea împrejurimilor într-o singură fotografie.
Cei care aleg să petreacă un sejur aici, se pot bucura și de activități în aer liber, cum ar fi drumeții în pădurea din apropiere sau o excursie la ferma DN Agrar. În zona pensiunii, drumețiile sunt foarte populare și totodată călduros indicate oricui dorește să se bucure de liniștea zonei. Plimbarea prin natură vă poate surprinde însă cu prezența unor animale sălbatice, precum iepuri, fazani sau cărpioare, dar asta va face cu siguranță ca plimbarea să fie una specială.
De asemenea, pe lângă posibilitatea de cazare și de servire a mesei, Pensiunea ”Casa Bună” vă pune la dispoziție o sală de conferințe pentru organizarea unor evenimente corporate, ședinte, seminarii, întâlniri.
Iar dacă tot ajungeți în zonă, vă recomandăm să vizitați și două obiective turistice aflate în apropiere. Este vorba despre Cetatea Greavilor, una dintre cele mai vechi cetăţi din Transilvania situată în centrul Gârbovei și Cetatea Câlnic din lista Patrimoniului UNESCO, aflată la 10 km distanță de pensiune.
Pentru mai multe detalii vă punem la dispoziție și nr. de tel: 0720.054.328 – Alexandra Lucan sau 0785.243.461. – Elly Heida.
[nggallery id=2859]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Școlile din Doștat, reabilitate și modernizate complet: Table inteligente, laboratoare de științe și informatică, calculatoare all-in-one pentru cei peste 150 de elevi. Primarul Emilia Cândea: „Ei sunt oamenii de mâine ai țării”
Școlile din Doștat, reabilitate și modernizate complet: Table inteligente, laboratoare de științe și informatică, calculatoare all-in-one pentru cei peste 150 de elevi. Primarul Emilia Cândea: „Ei sunt oamenii de mâine ai țării” Administrația locală, condusă de primarul Emilia Cândea, derulează ample proiecte de modernizare și dotare a unităților de învățământ din satele Doștat și Boz. […]
VIDEO | Fostul prim-ministru Petre Roman, prezent la Alba Iulia la 36 de ani de la Revoluția din 1989: ,,Am sperat la mai mult. Nu am reuşit să construim o politică devotată oamenilor şi interesului naţional”
Petre Roman, prezent la Alba Iulia la 36 de ani de la Revoluția din 1989: ,,Am sperat la mai mult. Nu am reuşit să construim o politică devotată oamenilor şi interesului naţional” Fostul prim-ministru Petre Roman a fost prezent duminică, 21 decembrie 2025, la Alba Iulia, unde a participat la evenimentele dedicate Zilei Victorie Revoluției […]
VIDEO | Offroad ajută bătrânii din Apuseni: 24 de familii, vizitate în prag de Crăciun de voluntari încărcați cu daruri. „Sunt oameni care nu cer nimic, doar o vorbă bună și câteva minute petrecute împreună cu ei”
Offroad ajută bătrânii din Apuseni: 24 de familii, vizitate în prag de Crăciun de voluntari încărcați cu daruri. „Sunt oameni care nu cer nimic, doar o vorbă bună și câteva minute petrecute împreună cu ei” Spiritul Crăciunului a prins viață în Apusenii dn Alba printr-o campanie umanitară născută din dorința sinceră de a ajuta. La […]