FOTO VIDEO | „Patria recunoscătoare”, ceremonii de omagiere a participanților la Marea Unire au fost desfășurate simultan în localitățile din județul Alba
FOTO VIDEO | „Patria recunoscătoare”, ceremonii de omagiere a participanților la Marea Unire au fost desfășurate simultan în localitățile din județul Alba
În localitățile din județul Alba, a avut loc, luni, o acțiune simultană de omagiere a participanților la Marea Unire din 1918.
Clopotele bisericilor au răsunat la aceeași oră în semn de omagiere a reprezentanților cercurilor electorale, breslelor, reuniunilor, cultelor bisericești, gărzilor patriotice și presei la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918. De asemenea, în fiecare localitate au fost depuse jerbe de flori la plăcile comemorative cu numele reprezentanților la Marea Unire.
Un ceremonial solemn a avut loc, luni, la ora 16:00, și la Sala Unirii, unde au fost depuse jerbe de flori în memoria făuritorilor Marii Uniri.
Proiectul „Patria recunoscătoare” a fost inițiat, în anul 2018, de Consiliul Județean Alba în colaborare cu unitățile administrativ teritoriale din județ, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia și Centrul de Cultură „Augustin Bena”, în semn de respect față de participanții la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, respectiv reprezentanții localităților, cercurilor electorale, breslelor, reuniunilor, cultelor bisericești, gărzilor naționale sau ai presei.
Pentru omagierea acestora au fost realizate pentru fiecare unitate administrativ teritorială plăci din alamă cu numele reprezentanților de pe teritoriul localității, care au fost desemnați să participe la 1 Decembrie 1918, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, locul unde s-a hotărât Marea Unire.
Aceste plăci, care se regăsesc în fiecare unitate administrativ teritorială din județul Alba, constituie un monument amplu care se întregește la Sala Unirii prin două plăci de mari dimensiuni. Pe aceste plăci sunt scrise numele tuturor delegaților transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918.
Ceremonialul de dezvelire a acestor plăci omagiale a avut loc în 20 noiembrie 2018, data la care s-au împlinit 100 de ani de la momentul în care Consiliul Național Român Central a anunțat convocarea la Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Sute de steaguri cumpărate de Primăria Alba Iulia: Cât au costat. Lista de achiziție
Sute de steaguri cumpărate de Primăria Alba Iulia: Cât au costat. Lista de achiziție Primăria Alba Iulia a făcut marți, 3 noiembrie 2026, o achiziție directă de steaguri, în valoare de 28.867,00 lei (echivalentul a 5.399,03 euro), fără TVA, de la o companie locală. Lista de achiziție cuprinde opt poziții, însumând 399 de bucăți, în […]
Update Video | Accident rutier în zona Gării din Alba Iulia: 5 autovehicule implicate. Traficul este îngreunat
Accident rutier în zona Gării din Alba Iulia: 5 autovehicule ar fi implicate. Traficul este îngreunat Polițiștii din Alba intervin în zona Gării din Alba Iulia, pe Bulevardul Ferdinand I, unde, din primele date, s-a produs un accident rutier în care ar fi implicate 5 autovehicule. Traficul este îngreunat în zona incidentului rutier. ,,Traficul rutier […]
Salariul mediu net în Alba a ajuns la 4.967 de lei, dar rămâne sub media națională. Județul, pe locul 14 în România și locul 4 în Regiunea Centru
Salariul mediu net în Alba a ajuns la 4.967 de lei, dar rămâne sub media națională. Județul, pe locul 14 în România și locul 4 în Regiunea Centru Numărul salariaților din județul Alba a scăzut în august 2026 atât față de luna precedentă, cât și comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce […]

